25 OCTOMBRIE - ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI

Lovitura de stat din 23 august 1944 de la București a fost inclusă de actori politici și militari importanți ai timpului în categoria ,,evenimentelor hotărâtoare” ale conflagrației mondiale din anii 1939-1945. După evaluarea făcută de dictatorul german, actul respectiv a fost una dintre cele trei mari ,,crize” din ultimii trei ani de război (celelalte două fiind debarcarea din Normandia la 6 iunie 1944 și pierderea Grupului de Armate german ,,Centru” din Polonia), în urma cărora Germania a fost puternic afectată pe plan militar. Trecerea României dintr-o alianță în cealaltă a provocat mutații semnificative în raportul de forțe dintre cele două tabere beligerante, precum:

-         pierderea de cãtre Germania a sud-estului Europei și a Balcanilor;

-         deschiderea liniei Dunãrii pentru înaintarea Armatei Roșii;

-         încetarea aprovizionãrii economiei de rãzboi a celui de-al III-lea Reich-petrolul românesc.

Pentru prima dată pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada 23 august - 7 septembrie 1944, armata română s-a aflat exclusiv sub conducere națională. Afirmația își are susținerea în ,,Directiva operativă a Marelui Stat Major” la 23 august 1944, unde se specifică următoarele: ,,Începând de astăzi toate forțele române de uscat, aer și marină ies de sub autoritatea germană și ascultă numai ordinele Majestății sale regale Mihai I, ce se vor transmite prin Marele Stat Major. Singurul obiectiv prevăzut în directivă, care nu a putut fi îndeplinit cu același succes, a fost recuperarea trupelor Armatelor 3 și 4 române aflate pe frontul din Moldova. Aceasta deoarece Armata Roșie a continuat și după 23 august să considere România un inamic, făcând prizonieri peste 166.000 de soldați români. Un tratament asemănător au suferit și flotele maritimă și fluvială de război, al căror personal a fost internat, iar navele sechestrate de armata sovietică. Din noaptea de 6-7 septembrie 1944, armata română a intrat sub ordinele Înaltului Comandament Sovietic.

După actul de la 23 august 1944, când România s-a alăturat Națiunilor Unite, armata română a contribuit într-o mare măsură la efortul de război împotriva Germaniei fasciste și Ungariei horthiste. Acțiunile armatei române eliminaseră prezența militară germană de pe teritoriul controlat de guvernul român. A fost executată, de asemenea, acoperirea strategică a frontierei și a liniei de demarcație vremelnică româno-ungară din Crișana și Podișul Transilvaniei, impusă prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. La adăpostul acoperirii strategice românești, armatele sovietice au străbătut într-un timp scurt, fără a întâmpina vreo rezistență, aproximativ 1.000 de kilometri, și au traversat fără luptă trecătorile Carpaților Meridionali și Occidentali (în Banat). Potrivit articolului 1 al Convenției de Armistițiu, România trebuia să participe la efortul de război al Aliaților cu peste 12 divizii de infanterie, dar forțele puse la dispoziție au depășit în permanență cuantumul stabilit, în pofida dificultăților, la cel mai înalt nivel, în colaborarea militară româno-sovietică.

După eliminarea prezenței militare germane de pe teritoriul aflat sub controlul guvernului român, Armatele 1 și 4 române au fost angajate, la nord de Carpații Meridionali și la vest de Carpații Occidentali, pe un front foarte larg, pătrunzând în dispozitivul de luptă germano-ungar aproape 350 de kilometri. Fixarea și urmărirea inamicului în interiorul arcului carpatic pe direcția Brașov, Cluj, Carei a înlesnit ofensiva armatelor sovietice în Carpații Orientali, spre Târgu Mureș, Dej și Satu Mare.

Ofensiva propriu-zisă pentru eliberarea părții de nord-vest a României a fost declanșată la 9 octombrie 1944, acțiunile militare încadrându-se în Operația ofensivă „Debrețin”, concepută și executată de Înaltul Comandament sovietic, care a vizat și eliberarea părții estice a Ungariei (până la Tisa).

Acțiunile ofensive s-au desfășurat în trei faze:

-       Prima fazã, între 9 și 13 octombrie 1944, timp în care trupele române au rupt apărarea inamicului pe linia de contact, au ieșit în Valea Someșului Mic și, după ce l-au forțat din mișcare, au cucerit înălțimile de la vest de acest râu. Continuând ofensiva, marile unități române au participat efectiv, în cooperare cu Corpul 104 Armată sovietic, la eliberarea orașului Cluj.

-       A doua fazã, între 14-20 octombrie, s-a concretizat prin zdrobirea rezistențelor inamicului din Munții Meseș și Făget. 

-       A treia fazã, între 21-25 octombrie, a urmărit zdrobirea forțelor inamice din zonele orașelor Carei și Satu Mare și s-a finalizat prin îndeplinirea obiectivului stabilit al efortului ofensiv – depășirea, la 25 octombrie 1944, a frontierei româno-ungare. Pentru cea de-a treia fază, comandantul Armatei 4, generalul Gheorghe Avramescu, a decis să-și îndrepte cu prioritate efortul pentru eliberarea orașului Carei și, cu o parte din forțe, eliberarea localității Satu Mare. Misiunea forțelor române era destul de dificilă, ca urmare a faptului că inamicul dispunea de poziții amenajate din timp, osatura acestora fiind constituită din punctele de sprijin și nodurile de apărare organizate în special pe localități.

Pentru eliberarea orașului Carei s-a decis executarea unei ample manevre dublu învăluitoare cu forțele a patru divizii ale Corpului 6 Armată care aveau misiunea de a nimici trupele dușmane din zona orașului. În acest timp, Corpul 2 Armată, aflat în dreapta, cu forțele Diviziei 11 Infanterie, trebuia să acționeze pe la sud împotriva rezistenței inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie și, în aceeași seară, militarii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în Carei unde au angajat lupte de stradă. În zorii zilei de 25 octombrie 1944, după lupte grele, ultima localitate românească mai importantă de la frontiera de vest a țării a fost eliberată.

Luptele pentru eliberarea nord-vestului Transilvaniei au durat circa două luni, lungimea frontierei (fâșia de acoperire a fost de 900 de km, de la Vârciorova la Întorsura Buzăului). Armata Română a eliberat 872 de localități din care 8 orașe, a forțat 3 cursuri de apă (Mureș, Arieș și Someșul Mic), a traversat și eliberat 8 masive muntoase.

Pierderile cauzate trupelor germano-ungare s-au cifrat la 14 generali capturați, circa 45.000 de militari, morți, răniți și dispăruți. În aceste lupte au căzut la datorie din rândurile Armatei Române 1 general (general de brigadă erou Grigore BĂLAN, căzut la datorie în luptele pentru eliberarea orașului Sfântu-Gheorghe), 15.000 de ofițeri și subofițeri, 62.000 de militari (cele mai mari pierderi, 11.000, la Oarba de Mureș).

Din anul 1830, anul înființării armatei române moderne, până în anul 1951, în tradiția românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituții. Aflată în centrul atenției publice, mai ales după Războiul de Independență din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălțării Domnului, devenită, după Primul Război Mondial, Ziua Eroilor și la cele din Ziua Națională a Regatului României (10 mai).

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Ziua Armatei Române a fost stabilită, prin Decretul 125 din 20 iulie 1951, la 2 octombrie, întrucât, la această dată, în anul 1943, Stalin aprobase constituirea pe teritoriul URSS a Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, socotită, în primii ani ai regimului comunist, prin vocea ministrului Forțelor Armate, generalul Emil Bodnăraș, nucleul și modelul de constituire al așa-zisei „armate populare”. După retragerea trupelor sovietice din România, în vara anului 1958, prin Decretul 381 din 1 octombrie 1959, Ziua Forțelor Armate (o traducere întocmai din limba rusă!) s-a stabilit a fi 25 octombrie. Decretul nu făcea vreo referire la motivele care determinaseră renunțarea la vechea zi a armatei, dar semnificația gestului era subînțeleasă. De altfel, în 1958, prin ordinul ministrului Leontin Sălăjan, s-a revenit la tradițiile antebelice ale unităților și marilor unități, cărora li s-a permis să-și comemoreze momentele principale reprezentative pentru trecutul de luptă al fiecăreia, cu excepția Campaniei din Est, deși în aceasta au căzut 71.585 de ostași, din care 3.113 ofițeri, 1.823 de subofițeri și 66.649 de soldați.

La ceas aniversar, ne plecăm fruntea și le prezentăm onorul celor care s-au jertfit în războaie și teatre de operații care își dorm somnul de veci în cele 1.400 de cimitire, iar cinstea și memoria lor, ca un gest de recunoștință, ziua de 25 Octombrie a fost stabilită ca ZIUA ARMATEI ROMÂNE.

Colonel (rz.) Mircea FECHETE

Prim-vicepreședinte al filialei județene Maramureș

a A.N.C.M.R.R. ,, Alexandru Ioan Cuza”