21 iunie: Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial

În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română a primit de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostași. Vă ordon: treceți Prutul!“, prin acest ordin declanșându-se operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică. 

Armata română a început lupta pe un front cuprins între munții Bucovinei şi Marea Neagră, iar planul Marelui Cartier General al Armatei a vizat mobilizarea pentru luptă a 3 comandamente de armată, 11 corpuri de armată și 214 for­mațiuni militare operative. România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial odată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ținutului Herța, această pierdere fiind o primă etapă a unei drame ce a continuat în același an prin Dictatul de la Viena, atunci când România a fost silită să cedeze și nord-vestul Ardealului, Ungariei horthiste. 

Practic, după pierderile teritoriale suferite, România nu avea altă alternativă decât alianța cu Germania lui Hitler, iar generalul Antonescu conducătorul statului român a văzut în această alianță posibilitatea României de a-și recupera teritoriile pierdute. De aceea, când, la 12 iunie 1941, Hitler i-a adus la cunoștință decizia Germaniei de a ataca Uniunea Sovietică, Antonescu a declarat că „dorește să lupte pentru refacerea hotarelor României Mari”. Astfel, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, începând cu ora 24.00, generalul Antonescu a mobilizat armata și a lansat, după cum am mai spus, legendarul ordin: „Ostaşi! Vă ordon: Treceți Prutul! Zdrobiți vrăjmașul din răsărit şi din miazănoapte. Dezro­biți din jugul roşu al bolşe­vis­mului pe frații noștri cotropiți. Reîntregiți la trupul ţării, glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei”. 
Vestea intrării României în războiul pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei a fost primită cu bucurie de populație, deși în acest război de reîntregire, pe frontul din Basarabia vor muri peste 71.000 de militari români. Cu toate acestea, vestea eliberării ținuturilor luate de sovietici va avea un amplu ecou, iar prin comunicatul Marelui Stat Major, din 25 iulie 1941, românii erau in­formați că „Lupta pentru dezrobirea ținuturilor românești de la Răsărit s-a terminat, iar din Carpați şi până la Marea Neagră suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune”. Desigur, această bucurie a eliberării provinciilor românești va fi umbrită de distrugerile provocate de „armata roșie”, care, în retragere din aceste teritorii, va aplica tactica distrugerii totale, căreia îi vor cădea victime numeroși locuitori, dar și o mulțime de biserici, școli, spitale și alte instituții publice din Basarabia și Bucovina.
 

Înzestrarea Armatei României în perioada celui de-al Doilea Război Mondial
 

Din studiile întocmite de Marele Stat Major la începutul lui 1934 asupra situației echipării armatei rezultau următoarele: existentul în arme individuale acoperea necesarul pentru 31 de divizii; în puști-mitralieră (13.240) - pentru 20 de divizii; în mitraliere (13.587) - 37 de divizii; în tunuri de câmp (calibre 75 și 76,2 mm) - 22 de divizii; în obuziere (4 baterii a câte 4 piese pentru o divizie) - 10 divizii. Cu piesele de artilerie grea aflate în serviciu se puteau constitui două divizioane de obuziere calibru 150 mm și alte patru divizioane de tunuri cu țeavă lungă, calibru 120 mm.
Într-o situație dificilă se afla aviația militară care, la începutul anului 1934, dispunea - în total, inclusiv aparatele defecte și în stare de reparație - de 9 avioane de recunoaștere, 101 de obser­vație, 20 de legătură, 35 de vânătoare și 39 de bombar­dament.

În anul 1939, armata română deținea: carabine noi, de calibru 7,92 mm, 300.000 de unități (acopereau doar 30% din necesar), iar mitralierele, 3.500 de unități, satisfăceau 70% din nevoile de dotare. În privința artileriei, existau 630 de obuziere dintre care, față de nevoi, numai 248 de piese, calibrul 100 mm, erau noi; la artileria grea de corp de armată, preconizată a fi înzestrată cu obuziere Skoda de 150 mm și tunuri cu țeava lungă 105 mm, față de un necesar fixat la 222 de obuziere și 183 de tunuri, existau 180 de obuziere și 72 de tunuri de fabricație nouă, restul fiind acoperit cu material vechi. Ca mijloace antitanc, întreaga armată română dispunea de 24 de tunuri calibru 47 mm și 500 de mine antitanc. 
Începutul celui de-al Doilea Război Mondial
 

Animație cu schimbările granițelor României între 1859-2010 

Pe 23 august 1939, Germania Nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol secret prevedea împărțirea Poloniei și României între cele două puteri, URSS revendicând României Basarabia și nordul Bucovinei. În septembrie, Polonia este invadată și împărțită conform pactului. România, oficial, o țară neutră, a primit și a adăpostit refugiații polonezi și mai ales a transportat armata, guvernul și tezaurul băncii poloneze de la frontiera din Bucovina până în teritoriul britanic (Alexandria din Egipt), prin căile ferate, șoselele și porturile ro­mâ­nești de la Marea Neagră, mulțumită mobilizării CFR, SMR și LARES.

În iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze și să cedeze fără luptă Basarabia, Bucovina de Nord și, de asemenea, Ținutul Herța, care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia și, anterior, nu fusese revendicat de URSS. Evacuarea armatei și administrației române a fost însoțită de acțiuni antiromânești ale sovieticilor. Două treimi din Basarabia au fost alipite unei mici republici sovietice autonome preexistente, formând Republica Sovietică Socialistă Moldove­neas­că, restul fiind anexate Republic­ii Sovietice Socialiste Ucrai­nene. Ocupația sovietică a desfășurat o campanie de distrugere a ființei naționale românești prin deportări în masă și prin interzicerea valorilor românești. 

Instalat la 4 iulie 1940, guvernul Ion Gigurtu, pretextând o tentativă de a câștiga bunăvoința Germaniei hitleriste, a introdus o legislație antisemită, în concor­danță cu propria sa ideologie fascistă și după modelul german. El, însă, nu a reușit să obțină sprijinul Germaniei, deoarece aceasta îi sprijinea pe cei care pierduseră Primul Război Mondial și care solicitau din ce în ce mai virulent revizuirea grani­țelor. Astfel că, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forțat România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept „Transilvania de Nord” pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud” care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Cadrilaterul (două județe din partea sudică a Dobrogei, Durostor și Caliacra) a fost cedat Bulgariei.
 

Eliberarea Basarabiei și campania din URSS
 

Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor germane și române au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea München”, de recucerire a Basarabiei și Bucovinei. Armata Română a început lupta împotriva forțelor sovietice în dimineața zilei de 22 iunie 1941, pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră. Înaintarea a fost, însă, inegală și cu mult în urma succeselor armatelor germane pe alte fronturi. În timp ce grupul de armate-centru înaintase sute de kilometri în Bielorusia, lichidând două uriașe pungi, la Minsk și Smolensk, luând sute de mii de prizonieri, armatele române și germane abia făceau cu greu progres în Basarabia.
La 5 iulie 1941, intră în Cernăuți primele trupe române. La 10 iulie, orașul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălți pe care o eliberează la 12 iulie. 
Localitatea Orhei este eliberată în 15 iulie de către unități din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german, este eliberat orașul Chișinău. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că, odată cu victoria pentru cucerirea masivului Cornești, „cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” și că Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea și eliberează localitățile Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov și continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei. Într-o lună de lupte, armata română înaintase 100 de kilometri. Armatele germane de pe celelalte fronturi înaintaseră peste 600 de kilometri. 

Odată cu Basarabia eliberată, opoziția din România, reprezentată de Iuliu Maniu, s-a declarat împotriva înaintării armatei române dincolo de Nistru. În scrisoarea adresată de Iuliu Maniu generalului Ion Antonescu, el felicita armata română pentru eliberarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, considerând că o înaintare dincolo de Nistru înseamnă agresiune.
La 27 iulie 1941, Adolf Hitler i-a trimis lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru și Bug. Dacă până la eliberarea teritoriilor românești Antonescu a avut sprijin total din partea societății româ­nești, în momentul în care s-a înfăp­tuit acest lucru, a apărut în­tre­barea dacă să se meargă doar „până la Nistru sau până la victoria finală”. Iuliu Maniu atunci declara că mai departe nu este războiul românilor și că atenția ar trebui îndreptată către Ardeal. Antonescu a hotărât să treacă Nistrul cu speranța că Hitler va face dreptate românilor în problema Ardealului. Astfel că, la scrisoarea trimisă de Hitler în 27 iulie, răspunde afirmativ la 31 iulie, arătându-și totodată și încrederea în „justiția pe care Führerul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român și drepturilor statornice seculare, misiunii sale din Carpați, de la Dunăre și de la Marea Neagră”.

În continuare, trupele române au primit ordin să înainteze către Odesa. Bătălia de la Odesa a fost sângeroasă și prelungită de nepu­tința trupelor românești de a spar­ge cercul de apărare al orașului. Între 6 august și 16 octombrie 1941, românii au pierdut 17.792 de morți, 63.345 de răniți și 11.471 de dispăruți, în total 92.608 oameni. Cu toate aceste sacrificii, trupele române nu au ocupat însă Odesa prin asalt direct, iar garnizoana sovietică nu s-a predat. Odesa a fost evacuată la ordinul lui Stalin numai când Crimeea a intrat în vizorul german. Trupele de la Odesa au fost mutate la Sevastopol, unde au rezistat până la mijlocul anului 1942.

În anii 1941 și 1942, unitățile române, operând sub comandament general german, au luat parte la bătăliile din Crimeea, Caucaz, de la Cotul Donului și Stalingrad. La pierderile generale de 130.000 de militari morți, răniți și dispăruți în anul 1941, s-au adăugat marile pierderi ale Armatei a 3-a la cotul Donului și ale Armatei a 4-a în stepa calmucă, la sfârșitul anului 1942 și începutul anului 1943, ridicându-se la 182.441 de militari (16.566 de morți, 67.182 de răniți, 98.692 de dispăruți), fapt care a redus considerabil capacitatea combativă a armatei române.
După aceste înfrângeri, în februarie 1943, armatele 3 și 4 au fost trimise în țară pentru refacere. În prima jumătate a anului 1943, pe Frontul de Est mai rămăseseră 7 divizii românești, care au acționat în capul de pod din Kuban, de unde s-au retras, înfrânte, în Crimeea, în toamna anului 1943. În timpul luptelor din Caucaz și a celor din capul de pod din Kuban, unitățile române au pierdut 39.074 de militari.

În anul 1944, principalele acțiuni la care armata română a participat au fost mai restrânse: 7 divizii de infanterie, cavalerie și vânători de munte în Crimeea, în cadrul Armatei a 17-a germană. În urma ofensivei armatei sovietice din primăvara anului 1944, din totalul de 65.000 de militari români aflați în Crimeea, la 1 aprilie 1944 au fost evacuați 35.857 (54,61%). Cu unitățile refăcute, cele două armate române, a 3-a și a 4-a, au luat parte în continuare la luptele care s-au dus inclusiv pe teritoriul României, până la 23 august 1944, în cadrul Grupului de armate german sub denumirea „Ucraina de Sud”. 
În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol, cereale, precum și produse industriale.

România a devenit o țintă a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august 1943, când au fost atacate câmpurile petroliere și rafinăriile de la Ploiești în timpul Operațiunii Tidal Wave.
Cu toate că și România, și Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu și-a continuat ostilitatea diplomatică față de Ungaria, din cauza problemei Transilvaniei.

Surse: wikipedia, 
lectiadeistorie.ro