Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 26 Iulie , 2021

20 iulie. Moartea regelui Ferdinand I al României

de Gazeta de Maramures

La 20 iulie 1927, s-a stins din viață la Castelul Peleș din Sinaia, după o lungă și grea suferință, regele Ferdinand I al României. A urcat pe tron în octombrie 1914, imediat după moartea regelui Carol I, într-o perioadă deosebit de grea din istoria României, perioadă marcată de izbucnirea Primului Război Mondial. El a reușit să reziste timp de doi ani presiunilor interne și externe de a implica România în război, considerând că nu s-a ivit încă momentul intrării țării în marea conflagrație fără garanția marilor puteri de a uni toate provinciile românești.

La 14 august 1916, regele Ferdinand a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia s-a luat hotărârea de intrare a României în război de partea Antantei, el făcând asta chiar împotriva țării sale de origine, Germania. Abne­gația regelui Ferdinand și tăria sa de caracter se va dovedi și mai mult în dramaticul refugiu din Moldova, când în țara, ce era aproape în totalitate ocupată de armatele străine, regele a demonstrat că este un bun român și s-a manifestat ca un adevărat patriot în toate atitudinile sale. Ferdinand a fost un mare rege, deoarece, sub sceptrul său, românii au înfăptuit unirea Basarabiei, Transilvaniei şi Bucovinei, cu „patria mamă”, făurind în sfârșit „România Mare”. La 15 octombrie 1922, Ferdinand a fost încoronat Rege al României Mari, la Alba Iulia, iar pentru simțul datoriei și pentru spiritul său de abnegație, regele a fost numit de popor „Ferdinand cel loial” și „Ferdinand Întregitorul”. Regele a fost cu adevărat un „bun român”, așa cum a jurat în momentul încoronării sale, el înfăp­tuind reforma agrară și împărțind pământ țăranilor, veteranilor de război și familiilor celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. De aceea, în momentul morții sale, regele a fost plâns de o țară întreagă, dovadă fiind funeraliile ce au avut dimensiuni impresio­nante. A fost un rege iubit, iar acest lucru este demonstrat de faptul că pe tot drumul de la Sinaia la București și apoi spre Curtea de Argeș, locul unde a fost înmormântat, gările și drumurile au fost pline de oameni în doliu. În acea zi tristă, s-a văzut cât de iubit a fost acest rege modest și discret, care nu a făcut niciodată caz de regalitatea lui, ci a domnit ca un rege al tuturor românilor.
1865 La 24 august, s-a născut Ferdinand I, Rege al României, Principe al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen.

Născut în Sigmaringen, în sud-vestul Germaniei, Prințul romano-catolic Ferdinand Viktor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a fost fiul Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și a Infantei Antonia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a și a regelui Ferdinand al II-lea, prinț de Saxa-Coburg și Gotha.
1888 Tânărul Ferdinand a devenit moștenitor al unchiului său, regele Carol I al României, în noiembrie, după ce mai întâi tatăl său a renunțat în 1880 și apoi fratele său mai mare, Wilhelm, în 1886.
1889 Parlamentul României îl recunoaște ca prinț al României. Guvernul român nu a cerut convertirea sa de la catolicism la ortodoxism, însă a cerut ca viitori copii să fie ortodocși, religia de stat a României.
Are o idilă cu poeta Elena Văcă­rescu, domnișoara de onoare a Reginei Elisabeta (relație între­ruptă la intervenția Consiliului de Mi­niștri, care a reamintit Principelui că niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină).
1890 A fost membru de onoare al Academiei Române.
1893 La 10 ianuarie, Prințul Ferdinand s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era ne­poata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României.
1914-1927 A fost protector și președinte de onoare al Academiei Romane.
1914 Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând jurământul solemn și promițând că va fi „un bun român”.
1916 14/27 august, deși rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană și în special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, reali­zând astfel pasul cel mai important pentru înfăptuirea idealului Româ­niei Mari. Cu tot entuziasmul românilor, situația de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Pute­rilor Centrale. Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru Rege și familia sa, a fost o pe­rioadă extrem de grea, în care toate planurile păreau să se năruie.
1917 Moare de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Deși familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor, arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu și-a pierdut speranțele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Pute­rile Centrale și România. În cele din urmă, situația avea să se schimbe.
1918 În cursul acestui an, anul de naștere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la Bu­cu­rești, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populația entuziastă.
1921 Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reu­șească, moștenitorul tronului pără­sindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urmă, cu inima tulburată, regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoș­te­nindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.
1922 La 15 octombrie, Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie specta­culoasă la Alba Iulia.
Viața politică internă în timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal condus de frații Ion și Vintilă Brătianu. Cucerirea Transilvaniei a lărgit însă baza electorală a opoziției, ale cărei partide principale s-au unit în ianuarie 1925 - octombrie 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc.
1927 Ferdinand a murit și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de-al doilea fiu al lui Ferdinand, Prințul Nicolae.

Constantin Argetoianu scria în memoriile sale:
„Dintr-o conversație pe care am avut-o cu regina Elisabeta, mi-am dat seama că regele Ferdinand își cunoștea în acel moment boala și că nu-și mai făcea nicio iluzie asupra soartei ce-l aștepta. Elisabeta mi-a mărturisit într-adevăr că suferințele fizice pe care la îndura tată-său erau nimic pe lângă cele morale. Profund religios, catolic habotnic, regele nu se putea împăca cu ideea să moară certat cu biserica sa, și demersuri presante se făceau la Roma pentru ridicarea «micii excomunicări» ce fusese pronunțată după botezul prin­cipelui Carol în religia ortodoxă. Diplomația noastră a negociat mai bine de 25 de ani la Vatican ca să obțină ridicarea «interdictului», fără să poată obține decât o îndulcire de fapt, situația de drept rămânând neschimbată.
Abia în aprilie 1927, și în fața morții, biserica s-a mai muiat și Papa a trimis un prelat la Bucu­rești, cu iertarea deplină și cu binecuvântarea sa apostolică. Din acel moment, regele Ferdinand a fost un alt om: nervozitatea sa a făcut loc unui sentiment de resemnare și de beatitudine care i-au permis să-și trăiască ultimele luni ca un erou și ca un sfânt fără o revoltă, fără un murmur, fără o clipă de protestare împotriva morții implacabile. Puterea cre­dinței este nemărginită“.


Surse: lectia de istorie, historia.ro, wikipedia, https://www.ro.biography.name