2 Decembrie: Constituirea Consiliului Dirigent din Transilvania.

La 2 decembrie 1918, în Sala Tribunalului din Alba Iulia, a avut loc o ședință a Marelui Sfat Național în care s-a decis componența delegației care urma să prezinte regelui Ferdinand şi guvernului României hotărârile Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Tot în această zi de 2 decembrie 1918, în cadrul Marelui Sfat Național, s-a luat decizia înființării Consiliului Dirigent, organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, executive și administrative ce trebuiau aplicate pe tot teritoriul Transilvaniei, până la integrarea deplină a acesteia în Regatul României. În acest Consiliu Dirigent au fost aleși 15 membri, după cum urmează: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Ștefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Iosif Jumanca, Romul Boilă, Emil Hațieganu, Ion Flueraș, Victor Bonțescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga și Valeriu Braniște, membri care au depus, în aceeași zi de 2 decembrie 1918, jurământul de credință în prezența episcopului de Arad, Ioan Ignatie. Tot în aceeași zi, la ora 17.00, a avut loc și prima ședință a Consiliului Dirigent, în care s-a stabilit împărțirea acestui organism în 12 compartimente numite resorturi, ai căror titulari se numeau șefi de resort. De asemenea, s-a ales președintele Consiliului Dirigent în persoana lui Iuliu Maniu și patru vicepreședinți, respectiv Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop și Aurel Vlad. Tot în această ședință s-au stabilit șefii de resorturi, după cum urmează: Resortul de Interne - Iuliu Maniu, Resortul Cultelor și Instrucțiunii Publice, - Vasile Goldiș, Resortul Armatei și Siguranței Publice - Ștefan Cicio-Pop, Resortul de Externe - Alexandru Vaida-Voevod, Resortul Organizării și Pregătirii Constituantei - Ioan Suciu, Resortul de Justiție - Aurel Lazăr, Resortul de Codificare - Emil Hațieganu, Resortul de Finanțe - Aurel Vlad, Resortul de Agricultură și Comerț - Victor Bontescu, Resortul de Comunicații, Lucrări Publice, Poștă și Telegraf - Romul Boilă, Resortul Social și Sănătate - Ion Flueraș, iar Resortul de Industrie - Iosif Jumanca. Tot acum s-a hotărât ca Octavian Goga, Vasile Lucaciu și Valeriu Braniște, chiar dacă erau membri ai consiliului, să nu conducă vreun resort, ci să primească sarcini în funcție de problemele care se vor ivi pe parcurs. Pe durata funcționării Consiliului, durată cuprinsă între 2 decembrie 1918 și 10 aprilie 1920, Consiliului Dirigent a ținut 256 de ședințe, în care au fost discutate și rezolvate 3.234 de probleme înscrise la ordinea de zi. Activitatea Consiliului Dirigent a fost sistată prin Decretul-Lege nr. 1462, semnat de regele Ferdinand la 2 aprilie și dat publicității la 4 aprilie 1920. Ultima ședință a Consiliului Dirigent a avut loc la Cluj, în 10 aprilie 1920, după aceasta locul Consiliului fiind luat de Comisia Centrală de Unificare, aflată în subordinea guvernului, comisie ce va avea atribuții diferite față de cele ale Consiliului Dirigent.

Consiliul Dirigent a fost guvernul Transilvaniei, organism desemnat pe 2 decembrie 1918 de Marele Sfat Național, ales la rândul său de Adunarea de la Alba Iulia. Președintele Consiliului Dirigent a fost Iuliu Maniu. Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu.

Componență:
Consiliul Dirigent îşi desfășura activitatea pe Resorturi (Ministere) şi a fost alcătuit din 15 membri (10 membri din partea Partidului Național Român, doi din partea Partidului Social-Democrat din Transilvania şi 3 independenți), după cum urmează:

Iuliu Maniu (PNR), ministru-prezident şi ministru de interne;
Aurel Vlad (PNR), finanţe;
Vasile Goldiş (PNR), Resortul Cultelor şi a Instrucțiunii Publice, sediul pe Tribunei 7; A fost urmat de Valeriu Branişte care a realizat deschiderea Universității Daciei Superioare la Cluj, devenită Universitatea Regele Ferdinand, iar astăzi Babeș Bolyai;
Aurel Lazăr (PNR), justiție (cu sediul în Palatul de Justiție);
Ioan Suciu (PNR), Resortul Organizării situat în str. Dealului 13;
Iosif Jumanca (PSDTB), Resorturile de Industrie şi de Agricultură își aveau sediul în Școala de Cadeţi de pe str Avrig;
Romul Boilă (PNR), Resortul de Alimentare şi Comunicație (sediul la Palatul de Justiție);
Emil Haţieganu (PNR), Resortul Codificării, cu sediul la Palatul de Justiție;
Ion Flueraş (PSDTB), Resortul de Ocrotiri Sociale, sediul în actualul spital CFR, cel care a înființat primul Ambulatoriu policlinic în Piața Armelor 5 care oferea consultanță şi tratament gratuit celor cu venituri mici;
Victor Bontescu (indep.), Resortul de Comerț şi Agricultură, cu sediul în Școala de Cadeți de pe str Avrig;
Vasile Lucaciu (indep.), fără portofoliu, cu misiuni în străinătate;
Octavian Goga (indep.), fără portofoliu;
Valeriu Branişte (PNR), fără portofoliu.

Recunoaşterea Consiliului Dirigent
Pe 24 decembrie 1918, Regele Ferdinand I al României a emis „Decretul de Unire a Transilvaniei cu Vechea Românie”. Serviciile publice au rămas în competența Consiliului Dirigent, iar afacerile străine, armata, circulația financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranța generală a statului au trecut în competența guvernului central de la București. Transilvania urma să fie reprezentată în guvernul central prin miniștri fără portofoliu, pentru fiecare domeniu asupra căruia guvernul regional îşi pierdea competența în favoarea guvernului central.

Realizări
Consiliul Dirigent a procedat pe 25 ianuarie 1919 la reorganizarea administrativă a teritoriilor intracarpatice unite cu România, împărțindu-le în 23 de județe. Consiliul Dirigent a numit prefecți în toate aceste 23 de județe, precum şi încă trei prefecți pe lângă primarii orașelor Arad, Cluj şi Sibiu.

Dizolvarea Consiliului Dirigent
În ciuda dorinței conducătorilor români transilvăneni de a păstra o oarecare autonomie a Transilvaniei în cadrul Regatului Român, Consiliul Dirigent a fost dizolvat de autoritățile de la București pe 4 aprilie 1920. Aceasta s-a întâmplat ca urmare a faptului că la lucrările Conferinței de Pace de la Paris soluția alipirii Transilvaniei la Regatul Român a devenit ireversibilă, motiv pentru care autoritățile de la București n-au mai avut nevoie să facă niciun fel de concesii românilor transilvăneni.

Prima sesiune

Cele dintâi lucrări ale Marelui Sfat Național Român au fost ținute pe 2 decembrie 1918. La ora 9, membrii aleși ai Sfatului s-au întrunit în clădirea tribunalului din Alba Iulia şi şi-au ales organele de conducere: Gheorghe Pop de Băsești (președinte), Ion Papp, Demetriu Radu, Teodor Mihali, Andrei Bârseanu (vicepreședinți), Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Ionel Pop, Silviu Dragomir, Gheorghe Pop şi Iosif Ciser (notari). De asemenea, au fost numiți membrii delegației care urma să prezinte regelui Ferdinand I şi guvernului Brătianu rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod şi, ulterior, Caius Brediceanu.

Marele Sfat Național a ales apoi un organ reprezentativ cu activitate permanentă, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului, şi ţinuturilor româneşti din Ungaria şi compus din membri ai Sfatului: Iuliu Maniu (președinte), Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad, Ion Suciu, Aurel Lazăr, Emil Haţieganu, Victor Bontescu, Romul Boilă, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Vasile Lucaciu, Valeriu Branişte şi Octavian Goga. Consiliul Dirigent, aşa cum a hotărât Marele Sfat Naţional, „va aduce la îndeplinire hotărârile Adunării Naţionale, va prelua şi va dirigui viața de stat, va îngriji serviciile publice şi în acest scop va fi în drept de a ordona şi de a lua toate măsurile pe care le va găsi necesare”. După ce au fost aleşi, membrii Consiliului care erau prezenți au depus jurământul de credință în fața episcopului Ion Papp.

Profesorul Silviu Dragomir a propus să fie trimisă o telegramă regelui Ferdinand I, prin care să fie înștiințat că „Adunarea Națională a românilor din Transilvania, Banat şi țara ungurească, ținută la Alba Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazu, a declarat într-un elan de entuziasm fără margini, unirea teritoriilor sale cu Regatul România”. Propunerea i-a fost acceptată.

La închiderea ședinței, președintele Marelui Sfat Național şi-a exprimat bucuria faţă de evenimentele întâmplate şi i-a sfătuit pe ceilalți membri să răspândească vestea celor hotărâte la Alba Iulia.

A doua sesiune

La 19 iulie 1919, Consiliul Dirigent a hotărât reconvocarea Marelui Sfat Național pentru ziua de 29 iulie, la Sibiu, pentru a dezbate şi a vota proiectele de legi privind reforma electorală şi cea agrară, elaborate anterior de către Consiliu. Ion Suciu a trimis telegrame în acest sens către toţi membrii aleși ai Sfatului, chemarea fiind publicată şi în ziarele românești, sub semnătura vicepreședintelui Theodor Mihali (întrucât Gheorghe Pop de Băsești decedase între timp).

Lucrările celei de-a doua sesiuni au fost ținute în sala de ședințe a prefecturii din Sibiu, între 29 iulie şi 11 august 1919. În cadrul acestora, au participat şi membrii Consiliului Dirigent, ziariști, oameni politici şi reprezentanți ai Aliaților la București. Primele ședințe au fost dedicate discursurilor, citirii telegramelor şi mai apoi întregirii prin cooptare a Marelui Sfat. Pe parcursul sesiunii, Marele Sfat a mai completat Consiliul Dirigent atunci când, din diferite motive, unii membri ai acestuia au trebuit să demisioneze.

După încheierea preparativelor, la începutul lunii august, s-a trecut la discutarea principială a proiectului de lege electorală. Acesta prevedea drept de vot pentru toți cetățenii români de sex masculin, în vârstă de peste 21 de ani. Votul era universal, egal, direct şi secret, sistemul electoral fiind de tip uninominal. Cetățenia română urma să fie acordată tuturor locuitorilor născuți în provinciile unite cu România care nu optaseră pentru o alta; de asemenea tuturor celor care, începând de la 1 ianuarie 1914, şi-au stabilit domiciliul în aceste locuri şi optează pentru cetățenia română şi, în fine, tuturor românilor care alegeau cetățenia română, fie că erau născuţi sau îşi aveau domiciliul în aceste provincii sau nu. Reprezentanții PSD au protestat faţă de faptul că proiectul nu respecta întrutotul Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (articolul III) şi au cerut includerea dreptului de vot şi pentru femei, precum şi reprezentarea proporțională în parlament, prin adoptarea sistemului electoral pe liste. Majoritatea a respins aceste cereri, pretextând că problema votului pentru femei este de competența viitoarei Adunări Constituante a României Mari, iar reprezentarea uninominală era, pentru moment, cea mai simplă şi cea mai potrivită soluție.

Pe 2 august 1919, a avut loc un incident care a determinat retragerea membrilor PSD din Marele Sfat. În cursul expunerii sale, Ion Suciu a spus „avem un rege”, moment în care membrii Sfatului, mai puţin cei socialiști, s-au ridicat în picioare. Cei care au rămas pe scaune au fost pe acest motiv apostrofați, drept pentru care au părăsit sala definitiv. Într-o telegramă trimisă pe 4 august şi citită în plen, socialiștii şi-au explicat gestul, amintind că ei au convingeri republicane şi că acest fapt a fost cunoscut şi acceptat de către Marea Adunare Naţională atunci când i-a ales ca membri. De asemenea, au precizat că, întrucât Marele Sfat nu înțelege să le respecte principiile, ba continuă dezbaterea şi votarea proiectului de lege în absența lor, se văd nevoiți să îşi depună mandatul.

Proiectul de lege privind reforma electorală a fost discutat pe articole începând cu 4 august şi a fost adoptat cu mici modificări şi un singur vot împotrivă pe 6 august. Consiliul Dirigent a trimis Consiliului de Miniștri de la București, la 12 august, un exemplar legalizat al proiectului, care a fost discutat în ședința din 20 august şi promulgat ca decret-lege pe 24 august. Același traseu a fost urmat şi de către proiectul de lege privind reforma agrară. El a fost luat în discuție de către Marele Sfat Național Român în ședința a 13-a, din 6 august 1919, iar varianta adoptată a sa a devenit decret-lege pe 10 septembrie. Potrivit acestei reforme, marile proprietăți urmau a fi reduse prin expropriere la un preț stabilit de către comisiile județene de împroprietărire, iar țăranii aveau dreptul la o suprafață de pământ cel puțin atât cât puteau s-o lucreze ei şi familiile lor.

Marele Sfat Național Român a fost dizolvat de facto pe 11 august 1919, după încheierea celei de-a 21-a şi ultima ședință a sa, iar de jure pe 20 noiembrie 1919, la întâlnirea Corpurilor Legiuitoare ale României Mari

Surse: lectiadeistorie, wikipedia, encilopediaromaniei