Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Joi , 2 Aprilie , 2026

2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată de Organizația Națiunilor Unite

de Gazeta de Maramures
2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, marcată de Organizația Națiunilor Unite
Astăzi vorbim despre mai mult decât conștientizare – vorbim despre responsabilitate, implicare și acțiuni concrete pentru persoanele din spectrul autist și familiile lor.
Am avut recent ocazia să vizităm un centru dedicat terapiei și sprijinului copiilor cu autism, unde am întâlnit profesioniști dedicați și copii extraordinari. Experiența ne-a arătat, încă o dată, cât de important este accesul la servicii de calitate și intervenție timpurie.
În același timp, am analizat inițiative precum cele dezvoltate de Asociația Blue Life Autism, care derulează programe integrate de intervenție și susțin familiile prin terapie, consiliere și educație. Astfel de modele funcționale trebuie susținute și extinse.
De aceea, lucrăm în prezent la un proiect legislativ care are ca obiectiv îmbunătățirea accesului la servicii, sprijin real pentru familii și integrarea efectivă în societate a persoanelor cu autism.
Astăzi nu este doar despre a conștientiza. Este despre a construi, împreună, o societate mai incluzivă.
 
Călin Groza - Deputat de Maramureș