• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 23 Iunie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 21 Decembrie , 2017

Westminster Abbey, locul de rugăciune al casei regale britanice

Westminster Abbey este situată în City of West­minster, la vest de Palace of West­mins­ter. În mod tradiţional, aici sunt îngropaţi şi încoronaţi regii Angliei şi monarhii Marii Britanii. Catedrala este mormântul regilor şi reginelor engleze, dar şi a mai multor oameni celebri. Aproape toate încoronările monarhilor englezi au avut loc în această abaţie. Doar Eduard al V-lea şi Eduard al VIII-lea nu au fost încoronaţi în Westminster Abbey. Pe data de 25 decembrie 1066, aici a avut loc încoronarea lui William Cuceritorul ca rege al Angliei, marcând începutul dominaţiei normande.

Tronul folosit la încoronări este acelaşi din secolul al XIV-lea în­coace. Cioplit din lemn de stejar el conţine între blaturile sale o piatră încărcată de legende, piatra din Scone, adusă din Scoţia în anul 1296. Pe această piatră se aşezau regii scoţieni la încoronare şi legenda spu­ne că pe ea s-au rezemat capetele Sfinţilor Iacob şi Colomban. Piatra a fost furată de naţionaliştii scoţieni în 1950 şi readusă în biserică după un an.
Printre cele mai importante evenimente contemporane ce au avut loc în catedrală se numără: înmormântarea prinţesei Diana pe 6 septembrie 1997, vizita papei Benedict al XVI-lea pe 17 septembrie 2010 şi căsătoria ducelui şi ducesei de Cambridge pe 29 aprilie 2011.
Conform legendei, un pescar numit Aldrich a avut o viziune a Sfântului Petru în apropiere de Tamisa. O altă legendă spune că fondatorul acestei elegante şi impunătoare construcţii ar fi fost regele saxon Sebert, în primele decenii ale secolului al VII-lea. Aceeaşi legendă povesteşte că atunci când primul episcop al Londrei, Mellitus, a vrut să sfinţească noul lăcaş, un pescar de pe Tamisa i-a spus că sfinţirea a fost deja făcută pe o construcţie mult mai veche de către Sfântul Petru, căpetenia Apostolilor.
Această tradiţie nu corespunde în nici un fel documentelor istorice în afara faptului că regele Seber şi Mellitus sunt personaje reale şi a faptului că până în secolul al XIV-lea un pescar aducea călugărilor de la Westminster o cantitate de peşte în ziua de Sfântul Petru. Există însă un act din anul 785 care atestă donaţia terenului de aici de către regele Offa de Mercia, dar autenticitatea actului respectiv este pusă la îndoială. Un altul însă îl menţionează ca donator de pământuri pe regele Edgar (957-975), fondarea mănăstirii fiind apreciată ca având loc în jurul anului 960. Se vorbea acum despre o biserică, construcţie mică saxonă, pe Insula Mărăcinilor, o zonă aproape inaccesibilă, înconjurată de mlaştini şi torente, situată în apropierea Tamisei. N-a mai rămas nimic din acel loc, care a fost drenat, aici înălţându-se Mănăs­tirea Westminster.
Aspectul ei, aşa cum o vedem astăzi, este rezultatul unor eforturi de câteva secole, susţinute de o succesiune de regi şi regine. Primul dintre aceştia, Eduard Confesorul (1040-1066), nu a putut lua parte a sfinţirea aşezământului fiind grav bolnav. De altfel, a şi murit opt zile mai târziu. Peste un an, William Cuceritorul a fost încoronat în Westminster Abbey în ziua de Crăciun. 
Între anii 960-970, Sfântul Dunstan, episcopul de Londra, a stabilit o mică abaţie benedictină în această zonă. Abaţia, dedicată Sfântului Petru, a fost reconstruită în anul 1042 de către regele Eduard Confesorul, considerat a fi adevăratul fondator al abaţiei, ce îşi dorea o biserică pentru înmormântarea sa şi a succesorilor săi. În apropierea altarului se păstrează moaştele lui Eduard Confesorul, singurul rege englez declarat sfânt.
Construcţia actualei abaţii a început sub patronajul regelui Henric al III-lea. În acea perioadă, numărul călugărilor a crescut considerabil. Abatele de la Westminster Abbey era unul dintre cei mai influenţi oameni din perioada Angliei medievale. Acest lucru se datora faptului că abaţia condusă de el era locul unde erau încoronaţi şi înmor­mântaţi monarhii englezi, cât şi locul unde aveau loc nunţile lor sau cele ale unor nobili importanţi. De asemenea, abaţia se învecina cu Palatul Westmins­ter, abatele având o influenţă asupra deciziilor luate acolo sau chiar intervenind în discuţii în unele cazuri.
Abaţia s-a îmbogăţit enorm de mult de pe urma pelerinajelor şi a darurilor. Oame­nii veneau aici să se închine şi să vadă locul unde Aldrich a avut viziunea cu Sfântul Petru. Există tradiţia ca pes­carii să vină să aducă peşte din Tamisa călugărilor de la abaţie. Se spune că abaţia era cea mai bogată din Anglia, a doua fiind abaţia Glaston­burry.
Iniţial romano-catolică, abaţia West­mins­ter Abbey a adoptat în anul 1535 anglicanismul în urma Reformei protestante. Atunci au fost alungaţi călugării, abaţia a fost desfiinţată, rămânând doar cu numele, iar veniturile ei uriaşe au fost confiscate de către stat. În anul 1540, abaţia a devenit catedrala Londrei, pentru o scurtă perioadă de timp însă, până în anul 1550, când sediul episcopal s-a mutat la Saint-Paul.
În timpul domniei reginei Maria (1553-1558) a avut loc o încercare de restaurare a catolicismului în Anglia în urma căreia benedictinii au fost readuşi la Westminster, până în 1559, când regina Elisabeta I i-a alungat din nou. În anul 1560, Elisabeta a acordat abaţiei titlul de biserică regală, inde­pen­dentă de episcopie şi supusă direct suveranului. În acelaşi timp a devenit biserică colegială fiind întemeiată aici o renumită universitate. Biserica a su­fe­rit numeroase daune în timpul revo­luţiei engleze, mai ales în anul 1640, când puritanii iconoclaşti au distrus unele dintre statuile şi mormintele regilor.
Între anii 1722-1745, arhitectul Ni­cholas Hawksmoor a reconstruit două turnuri gotice înalte de 68 de metri. De-a lungul secolelor, au fost făcute tot felul de modificări şi adăugiri la clădirea bisericii. Una dintre cele mai importante a fost Capela Fecioarei, cons­truită de Henric al VII-lea, care acum îi poartă numele. Deasupra uşii din partea de vest au fost adăugate statui ce reprezintă martiri ai secolului al XX-lea. Capela lui Henric al VII-lea a fost terminată în 1519. Tavanul foarte încărcat şi statui ale sfinţilor ce sunt aşezate sus, deasupra balconului în care stă corul, întregesc o atmosferă încăr­­­cată de istorie. Capela este de­corată cu imagini ale cavalerilor ordi­nului de Bath, cărora le este dedicată capela.
Naosul are nişte contraforturi masive care în secolul al XIV-lea reprezentau o tehnologie nouă şi au permis ridicarea acoperişului de piatră la peste 30 de metri înălţime. Este cel mai înalt naos din Anglia. Zona este inundată de lumină datorită ferestrei din sticlă din partea de vest a bisericii. Aceasta a fost proiectată de James Thornhill şi construită în anul 1735. Sub fereastră se găseşte mormântul Soldatului Necu­noscut, cel care comemorează miile de soldaţi morţi în primul război mondial şi care nu au putut fi îngropaţi.
Altarul lui Eduard Confesorul se găseşte în capela din partea de est a sanctuarului, cea mai venerată parte a bisericii. Pe divanul de piatră ce datează din secolul al XV-lea sunt gravate scene din viaţa sfântului ce a fost canonizat în secolul al XII-lea. Aici se află şi tronul încoronării lui Eduard I.
Corul este locul de unde 22 de băieţi şi 12 vicari cântă în timpul slujbei zilnice. Imnul „Zadok the Priest” a fost scris de Handel pentru încoronarea lui George al II-lea şi încă mai este inclus şi astăzi în ceremonialul de încoronare. În spatele tronului înalt se găseşte un mozaic ce înfăţişează Cina cea de taină şi datează din anul 1867. Pe altar se găseşte o pereche de candele cumpă­rate din banii lăsaţi bisericii de către Sarah Hughes, o femeie de serviciu din secolul al XVIII-lea.

Până în secolul al XIX-lea, abaţia West­minster a fost unul dintre cele trei mari centre de învăţământ britanic alături de Oxford şi Cambridge. Dato­rită acestui fapt la Westminster a fost tradusă în limba engleză prima treime a Vechiului Testament şi ultima jumătate a Noului Testament din celebra King James Bible. New English Bible a fost de asemenea tradusă aici.
Biserica are în interiorul său şi un muzeu, localizat în una dintre cele mai vechi arii ale clădirii, ce datează încă din 1065. Spaţiul a fost utilizat pentru a găzdui muzeul încă din anul 1908. Printre exponate se numără şi articole ale foştilor regi şi regine, efigii regale şi funerare, împreună cu alte comori: piese de harnaşament şi arme, panouri medievale de sticlă, sculpturi ce datează din secolul al XII-lea, replici ale unor coroane regale, la care se adaugă cel mai vechi altar al Angliei.
Având origini străvechi, biserica este un simbol al Marii Britanii, al Londrei şi al puterii imperiale britanice. Aflată în patrimoniul UNESCO, ea este vizi­tată anual de către milioane de turişti, fiind una dintre cele mai aglomerate atracţii turistice din Londra. West­mins­ter Abbey este prezentă în viaţa socială a locuitorilor Londrei şi repre­zintă un simbol important al moştenirii culturale şi religioase a Marii Britanii.
Westminster Abbey a fost trecută din conducerea episcopiei în conducerea directă a familiei regale, măsură neo­bişnuită pentru o instituţie religio­asă de acest gen. Se poate spune că astăzi ea este un loc de rugăciune aflat în proprietatea coroanei britanice.

 

 

Piatra Scone

Un accesoriu obligatoriu pentru încoronarea regilor britanici este Piatra Scone. Povestea ei este foarte stufoasă şi are o grămadă de versiuni. Prima dată a fost folosită la încoronarea regelui irlandez Eochoide. Piatra este purpurie şi are dimensiunile 66 x 66 x 26,67 cm. La capete are două belciuge de fier, probabil pentru a putea fi cărată mai uşor.
Această piatră a fost adusă din Scoţia în anul 1296. Pe această piatră se aşezau regii scoţieni la încoronare şi legenda spune că pe ea s-au rezemat capetele Sfinţii Iacob şi Colomban. Piatra a fost furată de naţionaliştii scoţieni în anul 1950 şi readusă în biserică după un an.
În „Religiile păgâne ale Insulelor Britanice”, Roland Hotton afirmă că această „Piatră a virtuţii” a fost adusă în sud-vestul Scoţiei de nişte colonişti cimerieni, veniţi în anul 330 î.Hr., de la Marea Neagră, dislocaţi din teritoriile ocupate de sciţi. Piatra a fost ţinută o vreme la Tara, în Albion, unde erau încoronaţi regii celtici. Apoi a fost dusă de Sfântul Colomban şi de cei doisprezece discipoli ai săi, în anul 563, în insula Iona, de unde i-a izgonit pe preoţii druizi, înfiinţând un centru monahal. Pe această piatră a murit, potrivit unei legende, un monstru din Loch Ness, după ce a fost îmblânzit de Sfântul Colomban.
 

 

Colţul Poeţilor

Cultul poeţilor aduce onoruri scriitorilor Regatului Unit al Marii Britanii. În Colţul Poeţilor se află mormintele şi memorialele unor personalităţi politice şi culturale britanice. Aici se află mormintele lui Geoffrey Chaucer şi Winston Churchill, precum şi cel al Soldatului Necunoscut. Westminster Abbey abundă în memoriale, plăci comemorative, statui şi alte obiecte menite să comemoreze oameni celebri şi respectaţi, deşi nu toţi sunt îngropaţi aici. Winston Churchill a fost înmormântat la Blandon, lângă Palatul Blenheim, la Westminster Abbey existând doar o placă memorială. Există memoriale dedicate lui John Dryden, Edmund Spencer, dr. Samuel Johnson, Robert Browning, William Shakespeare, John Milton, Wordsworth, Keats, Shelly, surorile Bronte, Jane Austin şi Charles Dickens.
Nu toţi cei comemoraţi aici sunt poeţi sau scriitori. Există şi câţiva diaconi ai bisericii sau alţi preoţi, compozitorul Handel sau actorul David Garrick, alături de Lawrence Olivier, cercetătorul David Livingstone şi naturalistul Charles Darwin.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.