Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 14 Februarie , 2020

„Vom propune un referendum județean pentru Renașterea Maramureșului”

de Gazeta de Maramures

În cadrul Conferinței Județene de Alegeri a PSD Maramureș desfășurată joi, 6 februarie, la ATP Teach Center, președintele reales al social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea a vorbit, în discursul prezentat celor peste 700 de delegați prezenți în sală, despre un proiect la care s-a gândit de multă vreme și pe care ar dori să îl implementeze la nivel județean. „Renașterea Maramureșului” se dorește a fi un proiect care să încurajeze natalitatea în județul nostru și să recompenseze familiile care aleg să aibă copii.

 

 

„Pentru un asemenea crez am decis să candidez pentru o nouă funcție de președinte al PSD Maramureș. Și pot să cred, alături de toți colegii mei, că Maramureșul are nevoie de politici publice sociale. Pot să cred, cu adevărat, într-un program pentru creșterea natalității. Pot să vă propun ca, alături de alte partide politice, să susţinem cu adevărat un program prin care familiile tinere ale Maramureșului să fie încurajate să facă acest pas, să vedem că tinerii revin la formula de bază a societății, la familie. Să îi vedem că se căsă­toresc și fac copii, că perpetuează Maramureșul de acum înainte, peste ani. Pentru un asemenea program județean pot să candidez și în fruntea partidului și pentru președinția Consiliului Județean Maramureș. Să încercăm să îi ajutăm efectiv pe tinerii județului nostru și tocmai de aceea voi propune, în perioada imediat următoare, un program care poate chiar așa se va numi: Renaș­terea Maramureșului. Și prin acest program, Consiliul Județean, alături de fiecare primărie din județ, va propune locuitorilor un referendum județean în ziua alegerilor locale. Și vom propune ca o parte din bani să vină de la Consiliul Județean, iar o parte de la fiecare primărie locală, astfel încât fiecare cuplu de tineri ai Maramureșului, după ce se căsă­toresc și fac un copil, să primească o sumă importantă de bani, pentru a putea crește acei copii. La fiecare al treilea copil, familiile ar trebui să primească o scutire pentru impozitele pe casă, pe mașină, pe teren, iar acestora trebuie să le asigurăm locuri de muncă. Dacă cei de la București nu vor susține un astfel de proiect, noi, printr-un referendum, îl vom aproba și îi vom obliga și pe cei din Parlament și pe cei din Guvernul României, indiferent de culoarea politică, să susțină un proiectul prin care Maramureșul poate renaște, prin care familiile tinere ale județului primesc ajutor sau prin care cei plecați în Diaspora pot să revină acasă, pentru că au și un motiv. Pentru un astfel de proiect de suflet, dragi colegi, pot să candidez. Și dacă mă susțineți, vă mulțumesc și vă susțin și eu!”, a încheiat me­sajul său președintele reales al PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vice­președinte PSD al Regiunii de Nord Vest.

 

 

PSD Maramureș a adoptat o rezoluție privind dezvoltarea Maramureșului și susținerea finanțărilor prin PNDL
 

 

La Conferința Județeană de Alegeri a PSD Maramureș desfășurată joi, 6 februarie, delegații prezenți în sală au adoptat „Rezoluția privind dezvoltarea Maramureșului și susținerea finanțărilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală”. Rezoluția a fost citită de primarul comunei Ariniș, Gheorghe Mureșan, și adoptată de către delegații prezenți la Conferința PSD Maramureș. Membrii PSD Maramureș și-au reafirmat dorința expresă de continuare a Programului Național de Dezvoltare Locală, cel mai bun program de investiții pentru toate comunitățile din Maramureș.
 

 


„Județul Maramureș a beneficiat, sub toate Guvernele PSD, de finanțare substanțială în fiecare comunitate locală, fondurile atrase în proiectele comunităților locale fiind de peste 1,2 miliarde de lei. PNL a înjumătățit investițiile pentru anul 2020, în urma asumării răspunderii Guvernului PNL pe Legea Bugetului de Stat, în mod neconstituțional, amputând astfel dreptul Parlamentului de a dezbate și a depune amendamente la această lege cu un impact major asupra întregii țări. Continuarea investițiilor în județul Maramureș este imperios necesară deoarece proiectele demarate sunt în pericol, iar acest pericol are un nume: PNL”, se arătă în rezoluția adoptată.
Potrivit mesajului transmis, social-democrații maramureșeni își doresc ca românii plecați în Diaspora în ultimii 20 de ani să revină acasă. „Ne dorim că cei plecați în afara granițelor țării în căutarea unei vieți mai bune: frații, părinții, copiii, prietenii sau cunoscuții noștri să revină în comunitățile care îi așteaptă cu brațele deschise, pentru a construi un viitor împreună. Ca această dorință să se realizeze trebuie să creștem standardele de viață în fiecare comunitate. Și aceste standarde se obțin prin continuarea investițiilor prin PNDL și construirea condițiilor minime pentru un trai decent, respectiv aducțiuni de apă, canalizare, reabilitări de drumuri comunale sau județene, reconstrucții de creșe, grădinițe, școli și licee. Trebuie să facem toate acestea atât pentru noi, cei care am rămas aici, în Maramureș și în România, cât și pentru cei care își doresc ca acasă să aibă condiții de viață similare celor din statele Europei. PNDL realizează tocmai aceste dezide­rate, iar cumulat cu creșterea veniturilor românilor prin mărirea alocațiilor, salariilor și pensiilor,
respectiv măsurile promovate de către PSD, îi putem convinge pe o parte dintre cei plecați să revină pe plaiurile natale”, a arătat textul rezoluției, iar delegații prezenți la Conferința PSD Maramureș au precizat că susțin continuarea Programului Național de Dezvoltare Locală, votând astfel pentru viitorul tuturor comunităților din Maramureș.