• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Aprilie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 29 Aprilie , 2012

Vida Gheza, dalta eternităţii

În 11 mai se împlinesc 32 de ani de la moartea lui Vida Geza, cel considerat şi astăzi “cel mai mare sculptor modern al Maramureşului. Vida Geza trăieşte şi azi în amintirile şi monumentele Maramureşului.

În urmă cu 99 de ani se năştea, în Baia Mare, “cel mai mare sculptor modern al Maramureşului”. Al optulea copil al familiei Iosif şi Rozalia Vida, Gheza [Geza]. Urmează şcoala primară şi patru clase gimnaziale la Liceul “Gheorghe Şincai” din Baia Mare. Apoi, între 1928-1931 lucrează ca grădinar, paznic, salahor, muncitor de pădure. Frecventează atelierul de pictură care aparţinea lui Martin Katz, Sarolta Kahán, Lidia Agricola şi era îndrumat de maestrul Alexandru Ziffer. În 1932 sculptează: Cosaşul, Dabinuşca, Femeia cu găleată, Răscoala, Ţărancă cu greblă. În noiembrie, gazeta Bányai Lapok publică, sub titlul ”Un nou talent”, prima cronică despre Vida Gheza. În 1937 se constituie o nouă societate a artiştilor băimăreni în a cărei conducere este cooptat şi Vida Gheza. Prima expoziţie de grup, în 22 august, are loc în sala festivă a hotelului “Ştefan” din Baia Mare. Expune lucrările: Miner, Ţăran legat de stâlp. Ţăran la interogatoriu. În octombrie, împreună cu un grup de voluntari, părăseşte ţara pentru a lua parte la războiul civil din Spania. Luptă timp de doi ani în Brigăzile Internaţionale, pe fronturile de la Madrid, Guadalajara, Andaluzia, Aragon, Catalonia. Cade prizonier în lagărul de la Saint-Cyprien, apoi în cel de la Gurs. Colaborează la ziarele Libertate şi Azi şi mâine, scoase în lagăr. Lucrează gravuri în linoleum, acuarele şi sculptură: Horia, Cloşca şi Crişan. Între 1940-1941 este transferat în lagărul de la Argellés sur Mer, apoi la muncă forţată în Germania, de unde fuge la Baia Mare. Un an mai târziu intră prin concurs la Academia de belle-arte din Budapesta şi studiază cu profesorul Bári Jenö. Pe timpul verii este concentrat într-un detaşament de muncă forţată pentru români, la Seini. În 1945 Vida Gheza se înrolează ca voluntar în armata română, pe frontul antihitlerist şi luptă până la sfârşitul războiului, în Cehoslovacia. În 1949, Ministerul Artelor şi Informaţiilor îl premiază pe Vida Gheza împreună cu Al. Ciucurencu, Marcela Cordescu, Gheorghe Şaru, Ştefan Szönyi. Participă la numeroase expoziţii în ţară (Baia Mare, Cluj, Bucureşti) colective şi personale, şi în străinătate (Moscova, Veneţia, Budapesta, Leningrad, Cairo, Alexandria, Damasc, Sofia, Paris, Belgrad, Bologna, Londra, Torino, Brno, Roma, Haga, Copenhaga). Ciopleşte: Stup de albine, Mineri (relief), Femeie împovărată, Miner cu sapa. Tot în această perioadă realizează Obeliscul Eliberării, cu un relief în bronz, amplasat în centrul vechi al oraşului Baia Mare. În 1953 i se decernează Premiul de stat pentru altorelieful Pintea Grigore judecînd un boier. În 1956 Realizează Monumentul minerului, ridicat la Baia Mare, în centrul nou al oraşului. I se acordă titlul de Maestru emerit al artei. Continuă seria expoziţiilor, premiilor şi lucrărilor de valoare. Se stinge din viaţă la Baia Mare, în 11 mai 1980.

 
 

“În sculptura lui Vida, simplificarea, prescurtarea,

stilizarea echivalează cu condensarea de forţă expresivă.

 Deşi în lemn, statuile lui Vida îndeplinesc condiţiile

bolovanului, care prăvălit din munte, ajunge la poale intact...

 Barda lui Vida degajă formele de viaţă interioară şi de

comportament social ale urmaşilor lui Horia. Înţeleşi dinlăuntru, ei

ni se revelează ca stăpâniţi de siguranţa plenară a firii şi a clasei

care urcă scara istoriei, de solidaritatea cu pământul, cu clasa lor şi

cu viitorul.

 Iar fiecare dintre aceste figuri ieşită din barda care

modelează trunchiul de copac vorbeşte totodată despre artist. Totul

e aici atât de viguros, de concentrat, de sobru şi, în acelaşi timp, atât

de năvalnic şi de pasionat, încât parcă auzim unealta muşcând din

carnea lemnului, parcă auzim zvâcnetul inimii lui Vida care poartă

mâna creatoare.” - Eugen Schileru, Contemporanul, nr. 11, 21 mar. 1958, p. 6.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.