Viața legendarului Pașca: fugar în numele libertății

În dimineața zilei de 5 februarie 1956, în apropierea satului Bichi­giu, din Bistrița, patru companii de securitate de la Regimentul 7 de la Florești au tras 3000 de cartușe pentru a-l distruge odată pe moroșanul care i-a chinuit timp de opt ani.

O informație dată de un turnător i-a condus spre „buncărul banditului Gheor­ghe Pașca” și a camaradului său, Gavrilă Rus. „Cântau mitralierele, uite-așa² Ra-pa-pa-pa! A fost ziua în care au căzut eroii an­ticomuniști Pașca și Gavrilă”, spune un martor. Certificatul medico-judiciar al lui Pașca consem­nează 12 locuri prin care au pătruns gloanțele, patru la nivelul feței și opt la nivelul trupului. În procesul verbal de inventariere a bunurilor găsite în „bun­cărul banditului Pașca” - aflat în dosarul său de la CNSAS - se vorbește, pe lângă armament și muniție, despre două Biblii.
Trupurile lui Gheorghe Pașca și al lui Gavrilă Rus au fost târâte prin pădure, până la drumul principal, apoi urcate pe sănii și duse în centrul orașului Năsăud. Aici au fost expuse, timp de trei zile, în toaleta publică, cu mesajul² „Cine face ca ei, ca ei să pățească!” Autoritățile au suspendat orele în școli pentru ca tinerii, în special copiii celor despre care se bănuia că îi ajutaseră pe partizani, să asiste la spectacolul macabru.
Apoi, trupurile celor doi au fost aruncate într-o ladă din lemn, acoperite cu o pătură galbenă și îngropate fără preot și fără slujbă în cimitirul din Năsăud. A fost ziua în care s-a sfârșit o viață. și ziua în care s-a născut o legendă² legenda eroului Gheorghe Pașca. Povestea sa a rămas însă multă vreme nedescoperită, la fel ca și osemintele eroului, care zac încă, undeva, în cimitirul din Năsăud. Asta până când preotul din Nepos, Vasile Rus, și el nepot de martir, a considerat că e o datorie de onoare să scoată la lumină povestea lui Pașca.
În ultima convorbire pe care a avut-o cu fiul eroului, George, părintele i-a promis că nu va lăsa ca memoria tatălui său să piară. :i s-a ținut de cuvânt printr-o carte document, „Gheorghe Pașca…Viața și jertfa”, apărută la editura bistrițeană „Născut liber”. Autorul scrie² „Închin această carte amintirii jertfei și suferinței moroșanului care a rezistat eroic timp de 8 ani, cu o pușcă în mână, în fața bata­lioanelor Securității. Pașca a ales libertatea și a devenit un proscris, un fugar. Convins că regimul comunist nu va găsi aderenți în România acelor ani, aștepta pe cărările tainice de munte venirea americanilor și reinstaurarea monarhiei. Între timp, forțele Securității făceau planuri elaborate de luptă pentru a-l prinde. Adăposturile sale, adevărate buncăre în inima pădurii, deveniseră un coșmar pentru serviciul 361 „Bande”, creat pentru a suprima rezistența din munți. În jurul capturării „fantomei” care bântuia codrii din munții Țibleș s-a întins o rețea perfidă de capcane.
Compromiterea apropiaților, a rudelor, „prelucrarea” lor – un termen uzual pentru securiști – era modus operandi. Felul în care Pașca evita mereu pericolele și își pierdea urma i-a adus o aureolă legen­dară. Printre casele izolate de lângă mun­te, vânătorul se mișca mereu mult prea repede pentru adversarii săi. Ritualul lui rămânea același în casele unde era găzduit. Citea din Biblie, înainte de culcare. Apoi se trezea în creierii nopții și le spunea celor care l-au găzduit, ca și cum ar fi avut un dar al premoniției² «În­chideți, după mine, ușile și ferestrele! Vin să mă caute!».
Cartea a însemnat o muncă de documen­tare impresionantă, din arhiva CNSAS dar și pe baza unor interviuri realizate în județele Mara­mureș și Bistrița Năsăud. Povestea im­presionantă a unui erou care, cu două arme invincibile - pușca de vânătoare și Bi­blia - a sfidat sistemul terorii și lași­tății, demonstrând că se poate și altfel.

Portretul unui erou
 

Născut în 1901, Gheorghe Pașca era fiul Mariei şi al lui Gavrilă, care au avut împreună 12 copii. Familia sa era renumită pentru dogărit și albinărit, îndeletniciri datorită cărora ajunsese la o situație materială satisfăcătoare. Prestigiul lui Pașca, care cununase în jur de 100 de familii în Săliștea de Sus, era consolidat de talentul său de a mânui armele. Nu-i tremura mâna niciodată și i se dusese faima că poate nimeri orice țintă, de la mare distanță. Mai târziu, Paşca a ajuns paznic de vânătoare pe domeniile regale din munții Călimani. Prin anii ‘30, Pașca a supravegheat o partidă de vânătoare organizată pentru familia regală și invitații ei.
Se spune că ar fi salvat viața unuia dintre participanții de viță nobilă, trăgând un glonț în fruntea ursoaicei care tăbărâse asupra acestuia să-l sfâșie. Răsplata pentru curajul şi prezenţa sa de spirit a venit sub forma unei arme de vânătoare mo­derne, al cărei pat purta o gravură de argint. Această întâmplare avea să marcheze viața moroşanului. Nu s-a mai dezlipit niciodată de pușca despre care spunea că îl ridică la rang de rege. Nu a renunţat la arma sa nici când, după ‘46, comuniștii
i-au cerut, în repetate rânduri, s-o predea. Când n-a mai fost chip să se împotrivească şi să rămână liber, Gheorghe Pașca a luat calea munților. L-a urmat fratele său, Dumitru. În februarie 1950, Dumitru a fost împușcat în casă, în Şandra. Gheorghe s-a hotărât atunci să încerce să supraviețuiască pe cont propriu. În următorii 6 ani a mai acceptat ca maximum un om de încredere să-l însoțească prin munți. Tot în munţi a întâlnit-o pe iubirea vieții lui, Ioana Vlad. I-a dus alimente lui Paşca şi a decis să rămână cu el. Doi ani mai târziu, Ioana năștea o fetiță, în buncărul lui Paşca de pe muntele Comarnic și apoi rămânea din nou însărcinată² pe George avea să-l nască în penitenciarul din Satu Mare. În 1953, Securitatea aflase de existența a două buncăre pe muntele Comarnic, unde s-ar fi ascuns Pașca, Ioana Vlad, fetița lor de un an și unul dintre camarazii lui Paşca - Gheorghe Vlad, zis al Împăratului. Schimbul de focuri a durat aproape 5 ore. Pașca și Vlad al Împăratului s-au făcut nevăzuți, dar Ioana a rămas pentru a nu-și pune în pericol copiii. Ioana a fost închisă pentru câteva luni în penitenciarul din Satu Mare, unde a adus pe lume un băiat. Fetiţa sa, Ioana, care avea 12 luni, a rămas la orfelinat până la eliberarea mamei sale. În februarie ‘56, Pașca a murit în confruntarea de pe Izvor, lângă satul Bichigiu.