Variola maimuței, începutul unei noi pandemii?

Mai multe țări europene au raportat OMS cazuri - confirmate sau probabile - de variolă a maimuței (monkeypox) de la începutul lunii mai. În Marea Britanie, transmiterea a devenit deja comunitară, iar Belgia a introdus carantină de 21 de zile pentru cei infectați. Mesajul autorităților seamănă cu cel de la începutul pandemiei de coronavirus. Și, totuși, lumea se întreabă îngrijorată: este începutul unei noi pandemii?

La sfârșitul lunii februarie a anului 2020, autoritățile, în frunte cu președintele Iohannis, ne linișteau că noul coronavirus nu este decât o simplă răceală. Iar specialiștii, deveniți ulterior apocaliptici, făceau haz de necaz, glumind că tratează pa­cienții cu ciorbă de legume. Însă, după numai câteva zile, OMS declara pandemie la nivel mondial. A urmat „virusul” lockdown-ului și măsurilor restrictive dure, care s-a încheiat abia în primăvara acestui an. Oficial, pandemia de coronavirus s-a sfârșit. Întrebările logice și de bun simț au rămas, însă, fără răspuns. Dar, nici nu s-a „răcit” bine subiectul pandemiei de Sars-Cov 2, că o altă pandemie e pe cale să înceapă.

Exact ca și în cazul coronavirusului, mesajul autorităților este în această etapă în fază liniștitoare. Cu toții ne asigură că variola maimuței nu dă forme grave și că se vindecă în câteva săptămâni, chiar fără tratament. Și, totuși, Belgia a introdus, săptămâna trecută, carantina de 21 de zile pentru persoanele infectate. Iar presa din Marea Britanie, unde răspândirea a devenit comunitară, publică un articol amplu în care atrage atenția că variola maimuței poate da o mortalitate de 10%. Tot ca și în cazul coronavirusului, întâmplător, în noiembrie 2021 avea loc un exercițiu legat de o pandemie cu ...variola maimuței. La fel cum, în 2019, se derula un exercițiu de pandemie, o simulare numită Event 201, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Securitate în Sănătate, în parteneriat cu Forumul Economic Mondial și Fundația Bill și Melinda Gates care găzduiau un exercițiu de pandemie cu un coronavirus la nivel înalt.

Revenind la variola maimuței, Ministerul Sănătății a anunțat că, deocamdată, pe teritoriul României nu există niciun caz și nicio suspiciune de îmbolnăvire: „cazul de la Rădăuți este din punct de vedere clinic și epidemiologic al unei paciente de 43 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copiii, membri de familie, care au avut această boală, conform șefului secției de boli infecțioase de la spitalul din localitate, dr. Angelica Popescu. Variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale. Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței. Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuți cu virusul variolei mai­muței”.
Vom reveni.

Ce este variola maimuței?
Variola maimuței este o infecție virală rară, cu infectare umană accidentală, care apare, de obicei, în principal în părțile împădurite din Africa Centrală și de Vest, în urma contactului cu rezervorul animal.  De asemenea, se poate răspândi de la persoană la persoană.

Este cauzată de virusul variolei maimuței, care aparține familiei ortopoxvirusului.
Există două tipuri de virus vario­la maimuței, cel din Africa de Vest și cel bazinul Congo (Africa Centrală). Deși tipul vest-african al virusului variolei maimuței duce uneori la boli grave la unele persoane, boala este de obicei autolimitată.
În medie, 1% dintre cei infectați cu tipul vest-african și până la 10% dintre cei infectați cu virusul din bazinul Congo au decedat.

Cum a început această epidemie recentă?
Investigațiile sunt în curs de desfășurare.  Cazurile sporadice de variola maimuței în țările europene în rândul călătorilor care se întorc din țările în care boala este endemică sunt bine cunoscute.  
Cu toate acestea, multe dintre cazurile depistate în prezent în întreaga Europă nu au călătorit într-o zonă endemică. Cele mai multe cazuri sunt depistate prin intermediul serviciilor de supraveghere a bolilor cu transmitere sexuală.  Acest lucru este neobișnuit și sunt în curs de desfășurare investigații suplimentare pentru a determina sursa probabilă de infecție, ce evenimente ar fi putut contribui la amplificarea transmiterii  și cum să se limiteze răspândirea ulterioară.

Care sunt simptomele?
Simptomele sunt adesea ușoare, deși leziunile pot fi pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului – inclusiv în contextul actual particular – în jurul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor

.
Cum se răspândește?
Variola maimuței nu se  răspân­dește în mod normal cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin piele lezată, tract respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.
Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat prelungit cu o persoană care are variola maimuței sau contact prelungit cu obiecte contaminate. Cu toate că variola maimuței nu a fost documentată anterior ca o infecție cu transmitere sexuală, transmiterea în timpul contactului sexual este în concordanță cu modul în care acum virusul poate fi transmis de la o persoană la alta.
Focare de variola maimuței au apărut de obicei la populațiile care trăiesc în zonele rurale și care vânează, manipulează și consumă carne de vânat. În ultimii ani, au apărut cazuri din ce în ce mai multe în zonele urbane din țările endemice. Cazuri de import din Africa de Vest către Marea Britanii și alte trei țări au fost înregistrate în ultimii ani.
Variola maimuței poate fi transmisă prin contact direct și prin expunerea la picături mari eliminate prin expirație. Perioada de incubație a variolei maimuței este de obicei de la 6 la 13 zile.  Variola maimuței necesită, de obicei, un contact personal strâns cu o persoană simptomatică infectată. Boala este adesea autolimitantă, cu simptome ce dispar spontan în  14, până la 21 de zile.