• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 27 Ianuarie , 2015

Vânătoarea de terorişti, văzută prin ochii maramureşenilor din Belgia

Atentatul din Paris a generat o adevărată vânătoare de terorişti. Nivelul de alertă teroristă a redevenit maxim după evenimentele din Belgia. GAZETA de Maramureş a încercat să afle cum se vede această desfăşurare de forţe prin ochii maramureşenilor din Belgia.

 
 

După Franţa, alerta antiteroristă a atins nivelul maxim în Belgia. În urmă cu circa o săptămână, o operaţiune a forţelor speciale a fost declanşată în estul Belgiei, unde funcţiona o celulă teroristă care s-ar afla în legătură cu gruparea Statului Islamic. Doi terorişti au murit şi un al treilea a fost rănit, în timp ce alţii au fost arestaţi. Potrivit presei belgiene, ei i-ar fi vândut lui Amedy Coulibaly armele cu care acesta a ucis acum o săptămână patru oameni, într-un magazin din suburbia Parisului. Totuşi, autorităţile belgiene au anunţat că ancheta în privinţa presupusei celule teroriste din Belgia a început înainte de atacurile din Franţa.

 

O sursă din Ministerul belgian al Justiţiei a declarat, pentru ziarul Nieuwsblad: „Am reuşit să evităm un al doilea Paris”.

Potrivit unui sondaj făcut după operaţiunea antiteroristă care a debutat în această ţară, 89 din procente dintre belgienii chestionaţi declară că vor retragerea cetăţeniei belgiene a eventualilor jihadişti, iar 80% dintre cei intervievaţi afirmă că nu le este teamă să meargă în locurile publice de teama unor eventuale atentate.

 

Toni Nyerjak, un maramureşean stabilit în Belgia de câţiva ani, spune că: „În viaţa de zi cu zi nu se simte mai nimic. Nu poţi să spui că vezi pe stradă poliţişti cu arme sau nu ştiu ce.

Într-adevăr, în Bruxelles au fost mai mulţi poliţişti ca de obicei, pentru că au fost întâlniri cu şefi de state. La Parlamentul European măsurile de securitate s-au înăsprit. Chiar am fost pe acolo zilele acestea şi am văzut concret. Sunt patrule mai multe şi pe străzi poliţiştii nu mai patrulează ca înainte, ci în maşinile de patrulă se duc câte doi. Deci, au luat nişte măsuri speciale. Dar în viaţa de zi cu zi, pentru cetăţeni, nu se observă nimic. Nu pot spune că sunt controale rutiere mai dese”.

Pentru belgieni, dincolo de riscul terorist, islamiştii rămân o problemă financiară şi economică: „Într-adevăr, în Belgia sunt foarte mulţi islamişti. În Bruxelles sunt cartiere întregi unde şi înainte seara nu prea puteai ieşi dacă nu erai din grupul lor. Sunt o grămadă de tineri care nu au niciun fel de reguli, care nu au nici meserie, nici nu se duc la şcoală şi nici nu vor să studieze. Pentru că statul belgian a avut o politică socială care favoriza nemunca. De exemplu, în zona minieră a Belgiei au existat trei generaţii de şomeri în aceeaşi casă. Acum au schimbat legea, dar au fost cazuri că bunicul s-a dus în şomaj de la mină că s-a închis mina şi copilul şi nepotul au continuat în acelaşi stil. Tocmai din cauza acestei practici de protecţie socială excesivă au venit foarte mulţi în Belgia.

În plus, a fost şi o politică demografică care favoriza familiile cu mulţi copii, de care profitau cei veniţi, pentru că belgienii nu fac prea mulţi copii. Este o realitate pe care foarte mulţi nu o observă. Că sunt oameni veniţi din ţările arabe care se aşează aici. Au la dispoziţie tot ce le trebuie pentru că vin să trăiască într-o ţară civilizată în care statul zice „vă trebuie un minim de subzistenţă şi pentru asta vă dăm bani”, iar în felul acesta, o familie cu 3 - 4 copii primeşte de la stat vreo 2000 de euro. Iar dacă aceştia vin dintr-o ţară unde câştigau 50 de euro pe lună, vă daţi seama că aici e „rege” cu 2000 de euro”.

 

Maramureşeanul explică faptul că foarte mulţi cetăţeni din ţările arabe au afaceri în Belgia, prin care, pe de o parte, fură statul prin evaziune fiscală, pe de altă parte, finanţează grupările teroriste: „În plus, sunt foarte mulţi din ţările arabe care şi-au făcut magazine în Belgia. Dar în magazinele de arabi, turci sau alte naţii de acestea, dacă îţi trebuie factură, trebuie să le ceri. Nu îţi dau nici măcar bon de casă. Ba mai mult, sunt mulţi care vând marfa fără să încaseze TVA. Asta e doar o parte din evaziunea fiscală, dar în al doilea rând, am informaţii foarte clare, de la oameni serioşi, care mi-au spus că o parte din veniturile fiecăruia dintre aceşti comercianţi se duce undeva într-un cont. Ei sunt foarte solidari. Şi fondurile acestea, până la urmă, ajung să finanţeze chiar terorismul. Nu o să vezi în Belgia arabi sau marocani fără maşini de zeci de mii de euro. Învârt bani serioşi, bani care nu rămân în Belgia”.

 
 

Vânătoare de extremişti în Europa. Mai multe operaţiuni antiteroriste au avut loc în Franţa, Belgia şi Germania. Aproape 30 de suspecţi au fost reţinuţi. Alerta este la cote înalte şi tensiunea creşte şi printre ofiţeri. Serviciile de informaţii occidentale au avertizat că pe continent au fost activate 20 de celule teroriste. În Belgia, cinci dintre suspecţi au fost inculpaţi pentru activităţi teroriste. În Franţa, două persoane suspectate de legături cu celula teroristă dezmembrată în Belgia au fost arestate în timp ce se pregăteau să treacă graniţa în Italia. Forţele speciale germane au arestat doi bărbaţi de origine turcă. Ei sunt acuzaţi că făceau propagandă pentru Statul Islamic şi că pregăteau atacuri teroriste în Siria. Reprezentanţii poliţiei spun că nu au găsit indicii care să arate că cei doi plănuiau atacuri în Germania. Al treilea suspect a fost reţinut la Wolfsburg, în nordul Germaniei.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.