Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 12 Mai , 2017

Un regicid şi un supliciu unic în istorie

de Ioan Botis

În ziua de 14 mai 1610, regele Franţei, Henric al IV-lea, a fost asasinat în timp ce se îndrepta spre Saint Denis, cu trei lovituri de pumnal. Asasinul regelui, un fanatic religios pe nume François Ravaillac, avea să devină penultima persoană condamnată la moarte prin sfârtecare.

 

 

Ioan BOTIŞ

François Ravaillac s-a născut în anul 1578, la Touvre, în apro­piere de Angoulême, într-o familie care făcea parte din mica burghezie: doi unchi erau cano­nici la catedrala din Angoulême; tatăl său era un om beţiv şi cu o fire violentă care i-a provocat diverse probleme cu legea. Mama sa, Françoise Dubreuil, sora celor doi canonici, era o persoană miloasă şi foarte religioasă. Tatăl său a risipit averea soţiei, aceasta obţinând separarea bunurilor în 1605 sau 1606, lăsând familia în sărăcie. Singurul său frate era cunoscut pentru firea sa violentă şi problemele cu justiţia, iar cele două surori mai mici s-au grăbit să părăsească casa părintească.

Unchii săi materni, Julien şi Nicolas Dubreuil, l-au învăţat să scrie şi să citească, inculcându-i şi ura împotriva hughenoţilor. Concetăţenii săi îl considerau un tânăr blând şi tăcut, cu un aspect ce provoca teamă: înalt şi bine făcut, cu faţa palidă, care nu surâdea niciodată. François a început să lucreze la unsprezece ani, ca valet în casa lui Du Rozier, iar mai târziu a devenit învăţător în Angoulême, unde preda catehismul într-o şcoală la optzeci de copii. Prost plătit, a trăit în mizerie. Fanatic şi obsedat de religie a încercat să intre în câteva ordine religioase, dar a fost refuzat din cauza viziunilor sale.

În 1606 a încercat să intre în Ordinul iezuit, dar a fost respins din aceleaşi motive. În 1608 îl găsim la Paris în sluj­ba ducelui d'Épernon, guvernator în Angoulême, protectorul său. Este un mic salt de calitate; François are posibilitatea să întâlnească persoane foarte diferite de cele din Angoulême. Frec­venta medii catolice, care după revocarea Edictului de la Nantes, erau furioşi cu Henric al IV-lea, despre care spuneau că s-a convertit la catolicism doar pentru a pune mâna pe coroană. Mai târziu a plecat din Paris, datorită micilor misiuni cu care l-a însărcinat ducele d'Epernon.
În 1609, François spunea că a avut o viziune în care i se ordona să-l con­vingă pe rege să-i convertească la cato­licism pe hughenoţi. Cu acest scop a călătorit de trei ori la Paris, între ziua de Rusalii din 1609 şi mai 1610.
Nereuşind să-l întâlnească pe Henric al IV-lea şi aflând de decizia regelui de a invada cele Şapte Provincii Spaniole, François a interpretat decizia regelui ca o declaraţie de război împotriva papa­lităţii. Decis să-l oprească pe Henric al IV-lea, care voia să spele ruşinea înfrângerii de la Cateau-Cambrésis, a hotărât să-l ucidă pe rege.
Cu câteva săptămâni înainte de crimă, Ravaillac a furat un cuţit dintr-o pen­siune. S-a răzgândit de câteva ori şi a decis să se întoarcă în ţinutul său natal. Convins din nou de necesitatea actului său, a recuperat cuţitul şi s-a întors la Paris. În 14 mai 1610, Henric al IV-lea a plecat de la Luvru pentru a-l vizita pe Sully, care era la pat din cauza gripei. Caleaşca era descoperită şi nu avea escortă, deoarece voia să meargă pe străzile Parisului, anonim. Stătea puţin mai în spate, puţin ascuns, protejat de ducele d'Épernon şi ducele de Mont­bazon, care îl însoţeau împreună cu o mică escortă. Regele a cerut să se ridice perdelele de piele ale trăsurii pentru a putea vedea pregătirile pentru sosirea reginei Maria de Medici.

Ajunşi în rue Feronerie, la intersecţia cu rue Jean Tison, caleaşca a fost nevoită să se oprească din cauza unui căruţe încărcată cu butoaie cu vin şi a unei căruţe cu fân, aflate în dificultate, care le tăia calea. François Ravaillac a sărit pe o roată a trăsurii şi folosind cuţitul cu două tăişuri l-a înjunghiat pe rege între a doua şi a treia coastă. De trei ori a pătruns lama cuţitului în trupul regelui, dar deja a doua lovitură atin­se­se inima şi plămânul. Deşi dus în mare grabă la Luvru, unde era aşteptat de arhiepiscopul d’Embrun şi de medicul său Petit, Henric al IV-lea a murit.

După cum povesteşte istoricul Pierre Mathieu, unul din ofiţerii lui Henric a văzut un grup de opt oameni pe jos şi doi călare care s-au aruncat spre Ra­vaillac strigând: „Trebuie să moară!”. Ravaillac nu a încercat să scape, iar ducele d'Épernon a strigat: „Nu-l ucideţi!”. Arestat imediat, pentru a-l sustrage furiei mulţimii şi unui linşaj, asasinul a fost dus la Hotel de Retz, unde a rămas 48 de ore şi unde, în mod ciudat, i s-a permis să vorbească şi să vadă numeroase persoane, după care a fost transferat la Conciergerie.

În cursul procesului a fost torturat de multe ori, dar a susţinut mereu că era singurul vinovat şi nu a avut complici. Este posibil să nu fi spus tot ceea ce ar fi putut spune, pentru că era puternic şi a rezistat interogatoriilor. Pedepsirea ideală a regicidului trebuia să însumeze toate chinurile posibile. În orice caz, legea franceză nu avea o pedeapsă anume în aceste cazuri. A fost necesar să se inventeze pedeapsa pentru Ra­vaillac, însumând împreună cele mai cumplite pedepse practicate în Franţa.

În 27 mai 1610, în Place de Grève, Ravaillac a fost executat în chinuri inumane. De la Conciergerie, a fost adus în faţa Catedralei Notre-Dame din Paris desculţ, în cămaşă, cu o lumânare în mâini, apoi urcat pe un tomberon de gunoi, a fost purtat în Place de Grève unde fusese ridicat eşafodul. După ce a fost torturat, picioarele şi braţele i-au fost legate de patru cai şi corpul său a fost sfârtecat. Cu puţin înaintea execuţiei, a negat din nou în faţa confesorului că ar fi avut complici. Istoricul englez Alistaire Horne povesteşte: Înainte de a fi sfârtecat,... a fost ars cu sulf aprins, plumb topit şi ulei şi rezină fierbinţi. Carnea a fost smulsă cu cleştele. Mulţimea isterică a împrăştiat resturile prin oraş, iar restul corpului a fost ars şi împrăştiat în cele patru vânturi. Ameninţaţi cu pedeapsa cu moar­tea, părinţii lui Ravaillac au fost exilaţi şi restului familiei i s-a interzis folo­sirea numelui Ravaillac.

Regicidul a declanşat o mare contro­versă. De-a lungul vieţii, Henric al IV-lea a scăpat din cel puţin douăzeci de atentate. Teza istoricului şi filosofului iezuit Juan de Mariane, din 1589, De rege regis institutione, („Despre rege şi instituţia regală”), în care un tiranicid era legitim cu condiţia ca acesta să fie de ordin divin, a fost condamnată de Sorbona în ziua execuţiei lui Ravaillac.
După publicarea acestei cărţi, în 2 august 1589, Henric al III-lea al Franţei a fost asasinat, iar iezuiţii se găseau într-o poziţie dificilă. Când Henric al IV-lea a fost la rândul său asasinat, asu­pra iezuiţilor s-a declanşat o adevă­rată furtună, aceştia fiind acuzaţi de moartea regelui. Din ordinul Parlamen­tu­lui din Paris, cartea lui Juan de Ma­riane a fost arsă în piaţa publică la 4 iulie.

În 1608, doamna Jacqueline d’Esco­man, doamnă de companie a marchizei de Verneuil, a declarat că ştia de un complot împotriva regelui, organizat de ducele d’Épernon şi marchiza de Verneuil, dar anturajul regelui, obişnuit cu avertismentele de complot, nu a luat-o în serios şi a fost făcută să tacă când a fost închisă la Conciergerie pentru abandon de minori. Eliberată în ianua­rie 1611, i-a acuzat din nou pe duce şi marchiză de moartea regelui, spunând că ar fi acţionat din ordinul Spaniei.
A fost organizat un proces prezidat de Monsieur de Verdun (apropiat al du­celui d'Épernon, care îl trimisese în pensie pe precedentul preşedinte Achille Harlay), în care cele două părţi au fost ascultate şi care s-a terminat cu condamnarea acuzatoarei pentru ca­lom­nie şi închiderea ei pe viaţă. Teo­ria complotului a luat amploare mai ales după evocarea ei de către Jules Mi­chelet în opera sa Histoire de France. Teoria sa se bazează pe doi martori: doamna d'Escoman mai sus menţionată şi închisă pentru calomnie şi un căpitan de gardă, Jean Dujardin. Michelet spune că ducele Epernon, marchiza Verneuil şi cuplul Concini, l-au instrumentalizat pe Ravaillac cu încuviin­ţa­rea Mariei de Medici şi a lui Filip al III-lea al Spaniei.

În opera sa, Ciudata moarte a lui Henric al IV-lea, Philippe Erlanger a reluat teoria lui Michelet. Acesta susţine că la sosirea la Paris a lui Ravaillac, acesta a fost ospitat la Charlotte du Tilet, amanta ducelui d'Épernon. Philippe Erlanger scrie că complotul a fost orchestrat de ducele d'Épernon, marchiza de Ver­neuil şi amanta ducelui, Charlotte du Tilet. M. Rouly nu este de acord cu această teorie şi spune: „Ducele nu era vinovat, datorită conduitei sale după asasinarea regelui, când s-a opus asasi­nării lui Ravaillac de către mulţime şi gărzi; el l-a apărat deoarece a vrut să fie interogat pentru a cunoaşte eventualii complici, ceea ce nu ar fi făcut dacă ar fi fost mandantul asasinului”.

Într-o carte publicată în 2009, istoricul Jean-Christian Petitfils ne oferă o altă ipoteză. Ravaillac a fost manipulat de arhiducele Ţărilor de Jos, Albert al VII-lea, Arhiduce de Austria, deoarece se temea de o acţiune a lui Henric al IV-lea pentru recuperarea soţiei Prinţului de Condé, Charlotte Marguerite de Mon­tmorency  reţinută la Bruxelles.
Jur­na­listul Jean François Bège îl si­tuează pe Ravaillac în lunga listă a asasinilor politici din istorie găsind similitudini între asasinarea lui Henric al IV-lea şi cea a lui John Fitzgerald Kennedy de către Lee Harvey Oswald. Amândoi asasini au fost fanatici şi au declarat că au acţionat singuri, dar în spatele lor s-ar fi aflat o a doua echipă. Istoricul François Pernot, refuză aceste teze complotiste deschizând lucrarea sa cu această lecţie de istorie: „Căutarea unui complot nu înseamnă de cele mai multe ori negarea realităţii? (...) Găsirea unei explicaţii cu orice preţ, împletind faptele spre un fir conductor comun, pentru a oferii opiniei publice o cheie pentru a descifra un eveniment absurd? Un fir conductor comun care ne liniş­teşte pentru că ne explică haosul”.

 

 

Supliciul lui Ravaillac
 

 

Cel mai cumplit supliciu care a existat vreodată i-a fost aplicat lui Ravaillac, asasinul lui Henric al IV-lea, în 1610. În numele regelui, procurorul a cerut şi a obţinut cea mai plină de cruzime sentinţă. La începutul supliciului, lui Ravaillac i-a fost arsă mâna în care a ţinut cuţitul cu care a săvârşit asasinatul. După ce a refuzat să-şi denunţe complicii, i-au fost jupuite mâinile, coapsele şi pieptul cu ajutorul unor cleşti înroşiţi în foc, călăul aruncând peste răni ceară topită, ulei încins, catran, pucioasă şi plumb topit. Cei patru cai aduşi pentru a-i sfârteca corpul în patru bucăţi nu au reuşit, călăul cerând permisiunea să-i reteze încheieturile cu satârul.
Pentru că nişte doamne aristocrate închiriaseră foarte scump ferestrele caselor care dădeau în piaţa Grève şi, la fel ca la meciurile de box din zilele noastre, spectacolul trebuia să dureze cât mai mult, pentru a acoperi cu prisosinţă preţul biletului, călăul nu a primit îngăduinţa de a scurta chinurile nenorocitului. În plus, comisarii nu puteau risca să fie acuzaţi de un zel prea mic faţă de rege. Abia la lăsarea serii, călăul a primit permisiunea de a-i reteza tendoanele de la încheieturi, caii reuşind mai apoi să-l sfârtece în bucăţi care au fost arse.
Georges Minois ridică pertinenta întrebare dacă anul de graţie 1610 este cel al asasinării lui Henric al IV-lea sau cel al execuţiei lui Ravaillac, ţinând cont de cruzimea demnă de un veritabil barbarism al atrocităţilor fizice suferite de asasin şi de ampla colaborare a poporului, marcat de o ură ce a atins cote nemaiîntâlnite.