Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 26 Octombrie , 2018

Un pas până la semnarea contractului de Proiectare și execuție lucrări la Drumul Nordului

de Gazeta de Maramures

Consiliul Județean Maramureș a finalizat evaluarea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de Pro­iectare și execuție lucrări din cadrul proiectului „Reabilitare Drumul Nor­dului – Maramureş, etapa I” – cod SMIS 109302. Au fost transmise tuturor ofertanților comunicările finale privind încheierea procedurii, urmând o perioadă de grație pentru eventualele contestații, a precizat Gabriel Zetea, șeful administrației județene. După finalizarea perioadei de contestație, urmează semnarea contractului, care va avea o durată de 780 de zile. Termenul de execuție efectivă a lucrărilor este de 600 de zile calendaristice.

Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6, prioritatea de investiţii 6.1, Îmbunătăţirea Infrastruc­turii Rutiere de Importanţă Regională și presupune reabilitarea a 6 tronsoane de drum judeţean, cu o lungime totală de 72,758 km. Președintele Consiliului Județean Maramureș a arătat că traseele de drum propuse spre reabilitare sunt: DJ108D, sector limită judeţul Sălaj – Ariniş – Rodina – Gârdani (DJ 108A) – 15,618 km; DJ108A, sector Gârdani – Fărcaşa – Sârbi – Tămaia – Buzeşti – Ardu­sat (DJ193) – 12,463 km; DJ193 Ardusat (intersecţia cu DJ108A) – Colţirea – Hideaga (DN1C) – 8,367 km; DJ 193 sector Ardusat (intersecţia cu DJ108A) – limită judeţ Satu Mare – 4,211 km; DJ182B sector Şomcuta Mare (DN1C) – Coaş (intersecţia cu DJ182C) – 10,185 km; DJ182C, DJ 182B – Coaş – Copalnic – Copalnic-Mănăştur – Vad – Lăschia – Făureşti – DJ184 (Şurdeşti) – 21,914 km.

Rezultatele previzionate sunt: construirea / modernizarea a 49 de stații de tansport public, realizarea a 5.692 metri liniari de parapete de protecție, a 18.396 metri liniari de benzi rezonatoare, precum și modernizarea / realizarea a 10.905 metri pătrați de trotuare. „Lucrările de reabi­litare vizează și podul rutier peste râul Someș, - singurul pod peste Someș din județ - în lungime de 238 m, dar și cele două poduri de descărcare în lungime de 66 m, respectiv 38 m. Podul prezintă di­ferite tipuri de degradări la supra­struc­tură care impun lucrări de reabilitare. Toto­dată, se vor reabilita sau înlocui, după caz, toate podurile și podețele de pe traseu. Dovedim în acest fel că, în același mandat putem scrie un proiect, să îl depunem la finanțare, să obținem fondurile necesare și să demarăm proiectul”, a conchiș șeful adminis­trației județene, Gabriel Zetea.

În această perioadă, alte două contracte importante din cadrul proiectului: Servicii de supervizare și Servicii de informare și publicitate sunt în evaluare, iar contractul de Servicii de Audi­tare Financiară a proiectului este deja semnat. Obiectivul general al proiectului este creşterea gradului de accesibilitate a locuitorilor oraşului Şomcuta Mare şi a comunelor Ariniş, Gârdani, Fărcaşa, Ardusat, Satulung, Remetea Chioarului, Coaş, Copalnic-Mănăştur şi Şişeşti din judeţul Maramureş, situate în proximitatea reţelei TEN-T, care traversează judeţele limitrofe Sălaj şi Satu Mare. Valoarea estimativă a investiţiei, aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş este de 233.127,688 lei, inclusiv TVA, arată președintele Gabriel Zetea.