Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 26 August , 2014

Un nou curs în proiectul Phoenix

de Gazeta de Maramures

Expert Achiziţii Publice
 

În data de 18 august a început cursul de Expert achiziţii publice, care se va derula în Baia Mare.

Acest curs face parte din proiectul Phoenix, derulat de Asociaţia Esperando, în parteneriat cu SC 3ART SRL.

 

Expertul în achiziţii publice are capacităţile şi abilităţile necesare pentru a identifica şi evalua rapid nivelul de cunoaştere şi aplicare a cerinţelor legale, în general, şi a cerinţelor esenţiale, în special, rezultate din legislaţia naţională referitoare la achiziţiile publice, în domeniul de activitate în care lucrează, dar şi activităţi specifice referitoare la participarea în comisiile de evaluare sau negociere pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică sau a acordurilor cadru.

La final, cursanţii vor susţine un examen şi le vor fi acordate diplome recunoscute naţional şi internaţional.

 

La fel ca şi în cazul celorlalte cursuri, şi de această dată, organizatorii oferă susţinere financiară, prin decontarea transportului, oferirea de subvenţii şi premii la absolvire pentru cursanţii care îndeplinesc anumite criterii.

 

Proiectul este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5: „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.1: „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare în Regiunea Nord-Vest”.

 

Obiectivul general al proiectului este: creşterea capacităţii de integrare pe piaţa muncii a 470 de şomeri cu accent pe şomeri tineri, femei şi şomeri de lungă durată, din regiunea Nord-Vest, în următoarele 18 luni, prin furnizarea sprijinului pentru noi competenţe şi promovarea culturii antreprenoriale, în vederea asigurării de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă.

 
Pentru mai multe informaţii:
Asociaţia Esperando, Baia Mare,

str. G. Coşbuc, nr. 6/ 6, tel/ fax: 0262 220413; 0362 401363, 401364; mobil: 0728 318371;

e-mail: social@esperando.ro.
 
SC 3ART SRL, Baia Mare,
str. Salcâmului, nr. 12,
tel/ fax: 0362 800401,
e-mail: office3art@yahoo.com.