Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 2 Decembrie , 2013

Un altfel de vis American: căsătorie pentru cetăţenie

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

Opt români, stabiliţi în SUA de peste zece ani, riscă deportarea în România, după ce au pledat vinovaţi la acuzaţiile procurorilor federali referitoare la obţinerea cetăţeniei americane prin căsătorii de convenienţă. Pornind de la această ştire care a făcut înconjurul televiziunilor, GAZETA de Maramureş a deschis „Cutia Pandorei” într-un dosar devenit fenomen: căsătoriile din interes, pentru obţinerea cetăţeniei americane. Sub protecţia anonimatului, mai mulţi maramureşeni au acceptat să vorbească despre „visul american” cumpărat cu un certificat de căsătorie.

 
 

 „Româncă, de 26 de ani, caut un român serios cu care să îmi fac actele doar de convenienţă. Nu sunt dispusă la niciun compromis personal, doresc să plătesc cash pentru o căsătorie pe bani, strict pentru acte, strict afacere, nimic mai mult. Ofer plata în 4 tranşe: 25 la sută la căsătorie, 25 la sută la depunerea actelor, 25 la sută la venirea green-card-ului temporar pentru 2 ani şi 25 la sută la depunerea pentru cel definitiv. Dacă stăm căsătoriţi şi pentru cetăţenie după venirea green-card-ului definitiv, adică încă un an, plătesc încă 50 la sută din preţul iniţial la venirea cetăţeniei. Fără şantaje între timp, fără rate lunare, bani gheaţă, în 4 etape”.

 

Sec, aplicat, economic, ca un plan de afaceri. Da fapt, aşa şi e. Pentru românii şi, implicit, maramureşenii din SUA, un astfel de anunţ nu e deloc şocant. Certificatul de căsătorie plătit în patru rate, devine paşaportul spre „visul american”. Sute de români aflaţi ilegal pe teritoriul american încheie căsătorii din interes pentru    a-şi legaliza statutul. Odată cu respingerea proiectului de lege a imigraţiei şi înăsprirea politicii anti-imigrare a Administraţiei, căsătoria din interes reprezintă singura opţiune viabilă pentru majoritatea celor aflaţi pe teritoriul american. Riscuri există, şi sunt mari: de la deportare, în cazul în care sunt prinşi, la riscul de a fi şantajaţi de soţii „de cumpărat”. Dar, între întoarcerea în ţară şi riscuri, românii continuă să opteze pentru a doua variantă.

 

GAZETA de Maramureş a reuşit să intervieveze mai mulţi maramureşeni care au aplicat metoda „căsătorie pentru cetăţenie” şi care explică, sub protecţia anonimatului, detaliile unui astfel de troc, costurile, riscurile şi pregătirile aferente: „am câţiva prieteni care s-au căsătorit pentru acte, şi unul care e cetăţean şi s-a căsătorit de 2 ori pe bani. Detaliile variază grozav de la caz la caz, dar sunt anumite lucruri care atrag atenţia celor de la imigrare: dacă te căsătoreşti cu o persoană care face parte dintr-o minoritate - mexicani, negri etc.; dacă te căsătoreşti cu cineva cu cazier; cineva şomer sau care are multe datorii - toate situaţiile astea sună alarmant pentru că în majoritatea situaţiilor, acestea sunt persoanele disponibile. O prietenă s-a căsătorit cu un mexican care în trecut făcuse puşcărie pentru furt. A durat cam 4 ani de du-te-vino, interviuri simultane în camere separate, dar până la urma i-au dat green card. Alta s-a căsătorit cu unul care avea copii şi după vreo 3 ani de dificultăţi a divorţat doar să scape.

Bineînţeles că „soţul” tot a trebuit plătit. De obicei se stabileşte un preţ şi se plăteşte în rate, sau jumate la început şi jumătate după ce îşi primeşte actele”.

Sigur că găsirea unui soţ nu rezolvă problema cetăţeniei. De fapt, complicaţiile abia apoi încep: trebuie să demonstrezi că mariajul nu e de formă, adică soţii locuiesc împreună, au fotografii, conturi, facturi comune. Dar asta nu-i descurajează pe cei care visează la green card: „nu pot să-ţi spun la câte «aniversări» am participat retroactiv doar pentru făcut de poze, idem Crăciun în iulie, toţi în haine groase murind de cald, sau Halloween şi alte bazaconii. În principiu, un agent de la imigrări poate veni oricând la tine acasă să vadă dacă locuiţi împreună. Ăsta-i un stres destul de mare. Dar eu nu ştiu personal pe nimeni să se fi trezit cu ei uşă. Adevărul e că dacă au suspiciuni, pot relativ uşor să te dibuiască.

Te pun în camere separate şi te întreabă acelaşi set de întrebări, de la care ţi-e mâncarea favorită, la cine ţi-e mătuşa cea mai apropiată, la unde ţi-ai petrecut luna de miere şi ce culoare aveau perdelele în camera de hotel, inevitabil calci pe bec. Ştiu oameni care aveau liste cu întrebări/răspunsuri pe care se chinuiau să le memoreze”.

 

Cât costă o căsătorie? Depinde, în medie cam 15.000 de dolari. O altă persoană care a trăit o astfel de experienţă, povesteşte:

„Acte în SUA poţi să îţi faci prin sponsorizare de la locul de muncă, dar e destul de costisitoare, patronul trebuie să vrea să te ajute şi în plus durează cam 8 ani. De aceea nu mulţi optează pentru asta. În schimb, căsătoria e mult mai rapidă. Poţi să îţi primeşti green cardul provizoriu în maxim 3-6 luni după căsătorie. În schimb, la mine lucrurile au stat altfel. Mi-am cunoscut viitorul soţ printr-un prieten. El ştia că am nevoie de acte, iar soţul meu de bani... Aşa că ne-am întâlnit într-un Starbuck’s să negociem. Am ajuns la suma de 12.000$ (foarte ieftin, în New York e cam 20.000$) plus banii de taxe la sfârşitul anului. După negocierea de la cafenea, la o săptămână eram căsătoriţi. Cu certificatul de căsătorie în mână i-am dat 6.000. De acum era decizia mea dacă vreau să aplic pentru green card imediat sau să aştept. Eu am aşteptat 2 ani, cu gândul să scap mai uşor şi mai repede. După 2 ani de mariaj, îţi iei green card definitiv pe 10 ani, după alţi 3 ani (încă căsătorit se aplică pentru căsătorie, sau 5 ani necăsătorit) eu credeam că se face calculul de 3 sau 5 ani de la green card definitiv, dar de fapt se face de la cel provizoriu. Aici a fost greşeala mea. Abia au trecut 2 ani şi mai am de aşteptat încă 3 până să pot aplica pentru cetăţenie, deşi sunt căsătorită din 2009. Dacă aş fi aplicat imediat, puteam să fiu cetăţean deja... Deci, m-am căsătorit în 2009, iar în 2011 am depus actele pentru green card. În martie le-am depus, am plătit ceea ce trebuia plătit (cam 1.500 $ - nu mai ştiu exact) actele s-au întors pentru că nu erau completate bine, le-am refăcut, am mai plătit al doilea avocat ($250).

Prin iunie, iulie, după ce deja fusesem să îmi ia amprentele, am fost chemaţi la interviu. Eu şi soţul meu am aşteptat la rând într-o sală cam o oră şi ceva, timp în care încercam să învăţăm unul despre altul câte ceva. Timp de 2 ani am păstrat legătura, ne-am mai întâlnit, am vorbit despre noi şi familiile noastre, dar nu suficient.

Am intrat în birou, unde după ce agenta s-a uitat peste actele depuse şi peste pozele noastre, ne-a întrebat câte una alta, el s-a cam fâstâcit. După care a zis să mai aşteptăm în sală puţin. După încă o oră-două, s-a întors cu paşportul meu pe care scria „pending” şi cu o hârtie pe care scria că nu am trecut interviul şi trebuie să ne prezentam la „Stalk interview” în 2 sau 3 săptămâni”.

 

Al doilea interviu e mult mai greu. Soţii sunt puşi în camere diferite şi li se pun aceleaşi întrebări.

Dacă răspunsurile sunt diferite, trebuie să explici de ce: „mi-am angajat imediat un avocat despre care am auzit că e foarte bun în cazuri de emigrare. L-am plătit şi pe ăsta cu 2.500 de dolari şi am fost la el de 3-4 ori să ne pregătească pentru întrebări. Tot el ne-a spus că, după atentatul asupra „gemenilor”, nu mai vine nimeni în apartment să te controleze dacă staţi într-adevăr împreună pentru că nu sunt fonduri suficiente.

Tot el ne-a spus că ne trebuie un album de nuntă. Aşa că am adunat nişte prieteni la el acasă, mi-am făcut un buchet de trandafiri, am cumpărat un tort, şampanie, o rochie albă şi o coroniţă şi gata nunta, gata albumul cu poze. În aceste săptămâni am stat mai tot timpul împreună, am învăţat răspunsurile, mi-am refăcut dosarul, unul mult mai bun de data asta, cu dovada de cont în bancă pe numele amândurora, credit carduri cu numele noastre, asigurare la apartament, chitanţa pentru inelul de logodnă, chitanţa pentru covoarele cumpărate, factura de curent şi gaz, toate pe numele amândurora şi ne-am prezentat la stalk interview împreună cu avocatul.

Totul a durat cam 40 de minute, timp în care am stat pe un scaun, m-a filmat tot timpul. Agentul era la birou în faţa mea şi avocatul în dreapta mea pe scaun. După aceea am schimbat locul cu soţul meu care era în sala de aşteptare. După alte 40 de minute, agentul a zis să aştept un răspuns în poştă (da or ba) în maxim 90 zile. Avocatul a zis să nu ne facem griji pentru că am luat interviul. Toate răspunsurile au fost exact la fel.

În exact a 90-a zi am primit o hârtie spunând că trebuie să ne prezentăm din nou cu nişte acte. Am plătit din nou avocatul cu 250 de dolari şi încă 100 de dolari pentru cazierul soţului. Avusese probleme cu legea şi agentul vroia să se asigure că eu ştiu asta. La nici 2 săptămâni, am primit green cardul permanent. I-am mai dat 1.000 de dolari în plus şi asta a fost tot. La aproximativ 6 luni am divorţat, nu a mai vrut să aştepte şi îmi cerea divorţul zilnic”.

 

Nu toate poveştile se termină însă aşa. Unii rămân împreună, alţii sunt şantajaţi de soţii de împrumut, alţii sunt depistaţi de autorităţi şi expluzaţi. Toţi însă plătesc scump visul american. Şi la propriu, şi la figurat.

 

„Detaliile variază grozav de la caz la caz, dar sunt anumite lucruri care atrag atenţia celor de la imigrare: dacă te căsătoreşti cu o persoana care face parte dintr-o minoritate - mexicani, negri etc.; dacă te căsătoreşti cu cineva cu cazier; cineva şomer sau care are multe datorii - toate situaţiile astea sună alarmant pentru că în majoritatea situaţiilor, acestea sunt persoanele disponibile”.