• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Octombrie , 2015

Turul rezistenţei anticomuniste, ediţia a VII-a

Cuvântul erou, în limba greacă, înseamnă „cel plin de iubire”. Pentru că eroii adevăraţi nu urăsc nici măcar inamicul pe care îl au în faţă. Sunt mânaţi în luptă de iubirea pentru ceea ce au în spate. Eroii rezistenţei anticomuniste şi-au iubit cu adevărat ţara, neamul şi valorile, dar, mai presus de toate, l-au iubit pe Dumnezeu. Şi pentru asta şi-au sacrificat tinereţea, libertatea, sănătatea şi, nu de puţine ori, viaţa. GAZETA DE Maramureş încearcă să le ofere de şapte ani tinerilor o altfel de lecţie de istorie. O lecţie trăită şi plătită cu mii de vieţi: Turul rezistenţei anticomuniste.

 

 

Aşa cum stau adunate, pe holurile închisorii din Sighet, sute de chipuri, care privesc vizitatorii din fotografii, par o adevărată icoană a învrednicirii noastre naţionale. Şi sunt doar o parte mică din mulţimea de români care au suferit în timpul satanicului regim comunist. Un tăvălug care a strivit de-a valma vieţi şi suflete, fără nicio discriminare legată de vârstă, sex, religie.

În faţa „urii comuniste”, toţi au fost egali: elevi, studenţi, intelectuali, preoţi, ţărani. Pentru toţi şi pentru fiecare în parte, regimul a pregătit un mecanism bine pus la punct de strivire a caracterului şi sufletului care trebuia să creeze omul nou: omul fără trecut, fără religie, fără valori. Omul capabil să mintă, să urască, să trădeze, să devină o unealtă în faţa regimului diabolic.

Numai că acest sistem aproape perfect de teroare n-a reuşit să se impună total. Pentru că nişte oameni au pus mai presus de propria viaţă şi libertate credinţa în Dumnezeu şi onoarea. Datorită lor, noi, cei de astăzi, putem spune cu mândrie că n-am fost un popor de laşi. Pe mormintele lor, pe gropile comune, în lagăre şi închisori, s-a născut demnitatea României postdecembriste.

Astăzi mai trăiesc puţini dintre foştii deţinuţi politici şi foşti eroi ai rezistenţei anticomuniste, dar mărturiile lor sunt extrem de importante pentru a cunoaşte istoria adevărată şi, mai ales, valorile adevărate ale acestui neam.

Au îmbătrânit frumos, cu conştiinţa împăcată că n-au trădat pe nimeni, nici pe Dumnezeu, nici pe sine şi, la capătul calvarului au rămas la fel. Iar dacă s-ar întoarce în timp, ar face la fel, pentru că nu cunosc alt drum decât pe cel al onoarei. Deşi cei mai mulţi sunt uitaţi de autorităţi, n-au cerut niciodată nimic. Îşi aşteaptă doar răsplata din cer.

Ei nu vor nimic de la noi. Noi însă avem nevoie de ei. Pentru a afla nu doar care este istoria adevărată. Ci, mai ales, ce înseamnă viaţa adevărată, sacrificiul şi Omul.

Tocmai de aceea, de şapte ani, GAZETA de Maramureş le propune elevilor o altfel de lecţie de istorie. Îi pune faţă în faţă cu oameni, locuri şi amintiri. Până acum, peste 600 de elevi au participat la această acţiune. Ediţia din acest an a Turului rezistenţei anticomuniste, cea de-a VII-a, a avut ca invitaţi elevii de la şcoala Dumbrăviţa, însoţiţi de doamna director Magdalena Tomşa, preotul Bogdan Ciocotişan, şi doamnele profesoare Morar Liana şi Pop Mariana şi pe elevii şcolii Fărcaşa, însoţiţi de cadrele didactice: Boloş Milica Nicoleta, Onea Diana Florina, Pop Cristian şi Slivca Vasile.

 

Programul evenimentului a început, ca de obicei, cu o vizită a Memorialului Victimelor Comunismului şi a Rezistenţei.

Apoi, elevii au fost invitaţi în sala de conferinţe a memorialului, unde au avut onoarea să se întâlnească cu foştii deţinuţi politici, cu Petru Codrea, Ioan Ilban, Nistor Man, supravieţuitori ai lotului Vişovan, primul lot de deţinuţi politici din Maramureş, cu părintele Marius Vişovan, Adriana Ilban, fiica domnului Ilban şi în acest an ne-a onorat cu prezenţa şi domnul Silviu Dragomir, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Maramureş.

 

Domnul Nistor Man le-a vorbit copiilor despre condiţiile de detenţie: „popoarele care nu-şi cinstesc  eroii şi morţii, care nu şi-au cinstit trecutul, au dispărut din istorie şi sunt sute de popoare. Au dispărut pentru că n-au avut cultul celor care au suferit pentru istoria lor.

Ceea ce facem noi este o aducere aminte pentru ca lucrurile care s-au întâmplat să nu se mai întâmple şi să ne cinstim morţii şi neamul. Perioada despre care vorbim a fost comunismul. Comunismul a fost o doctrină care a anulat toată istoria omenirii, tot ce s-a scris frumos  2000 de ani înainte de Hristos şi după Hristos şi ce e mai important, a anulat iubirea dintre oameni. Doctrina lor a fost ura. România a cunoscut poate una dintre cele mai grele terori care s-au desfăşurat în comunism, ne-au întrecut însă în teroare şi crimă chinezii şi ruşii. Închisoarea noastră a fost pentru distrugere. Dacă aţi mai auzit că astăzi deţinuţii se luptă să aibă apă caldă, noi n-am avut, se luptă să aibă vorbitor cu familia, noi n-am avut vorbitor. Am făcut aproape 13 ani de închisoare şi mi s-a făcut de două ori parastasul acasă pentru că nu ştiau nimic despre mine.  Să vă spun programul din închisoare: sculare la 5 dimineaţa, culcarea la 10, nu-ţi dădeau voie la creion sau hârtie. Am spus şi repet, închisoarea comunistă a fost totală. Cum nu se întâmplă în lumea civilizată niciodată. Apoi, izolarea se făcea la neagra, prima zi nu primeai nimic, a doua zi nu primeai nimic, doar a treia zi primeai o bucăţică de pâine.

În celulă era murdărie pe jos, să nu poţi să te aşezi. Omul era pus să-l distrugă pe om. Mâncarea era o zeamă goală, o bucăţică de pâine. După 2 luni de zile nu te puteai scula de jos de foame şi totuşi erai obligat să te scoli. Dar după ce nu mai poţi, încă mai poţi, după ce eşti declarat mort, încă mai trăieşti”.

 

Apoi, domnul Silviu Dragomir a explicat cât de uşor era să devii „bandit” şi să fii arestat în perioada comunistă: „eu am să vă spun altceva, de ce am fost arestat, nu doar eu, mulţi. N-am făcut nimic, dar am avut origine socială proastă, eram fiu de preot. Mi s-a cerut în mod exemplar pedeapsa capitală. De ce? Pentru că eram fiu de preot. Cine a avut un cazan de ţuică sau 5 hectare de pământ era declarat chiabur. Despre condiţiile de detenţie ce să vă spun? Foamea era aceeaşi peste tot. Ce mâncam? În Satu Mare mâncam terci, în Gherla, o cafea neagră. Vara era o căldură insuportabilă, mişcam un cearceaf să facem puţin vânt. Eram plini de bube de la căldură. Teroarea a fost peste tot.  Când te băteau, dădeau 2-3 odată”.  

 

Părintele Bogdan Ciocotişan din Dumbrăviţa, impresionat de poveştile foştilor deţinuţi politici, a luat şi el cuvântul: „Sunt foarte bucuros că sunt aici, alături de copiii din Dumbrăviţa şi Fărcaşa. Avem o deosebită onoare să fim alături de oameni deosebiţi. Am auzit un lucru deosebit, care m-a întărit, pe lângă toate torturile care s-au întâmplat cu trupul acestor bărbaţi bravi, aţi auzit că-i ţinea ceva în picioare: rugăciunea. Şi nu ştiu unde şi cum v-am putea da o lecţie mai bună decât aceasta despre rugăciune. Aţi auzit ce i-a ţinut în viaţă. Comuniştii au încercat să  le distrugă trupul, dar nu le-au putut distruge sufletul, pentru că sufletul omului este nemuritor. Încercaţi să învăţaţi istoria aşa cum a fost ea. Trebuie să nu dăm la o parte eroii acestui neam, biserica are un respect deosebit pentru eroi şi martiri.”

 

Vizita a continuat la Ieud, la casa Dunca Pâţu, locul în care a murit Vasile Popşa, prima victimă a Securităţii din Maramureş. Aici, domnul Ioan Ilban a povestit detaliile acelei nopţi de teroare în care casa familiei Dunca, în care se ascundeau fraţii Popşa,  a fost încercuită de securitate şi calvarul care a urmat. Vizita a continuat la Dragomireşti, unde, în curtea Muzeului Ţărăncii Române, unic în ţară, doamna Ileana Cristescu Zubaşcu, probabil cel mai tânăr deţinut politic din ţară, arestată la numai 6 luni, împreună cu mama sa, a povestit calvarul prin care a trecut familia ei şi alte familii din Dragomireşti pentru „crima” de a se opune comunismului.

 

Apoi, copiii au plecat spre casă, cu gândul că au învăţat o lecţie importantă nu doar de istorie, ci mai ales de viaţă.

 

UAC Europe a fost partener al evenimentului, asigurând transportul grupului din Dumbrăviţa.

 

 

Arestată la 6 luni!

 

Prin viaţa familiei Zubaşcu, istoria a trecut „cu buldozerul”. Ileana Zubaşcu Cristescu povesteşte că: „Încă nu ştiam să spun „mamă” şi am fost închisă. Eu aveam 6 luni, iar fratele meu doi ani. Am fost închişi împreună cu mama. De ce am fost închişi? Am făcut noi vreo crimă? Nu! Am fost închişi ca şantaj pentru tatăl meu. Ca ameninţare: dacă el nu se predă, ne omoară pe noi. Mamei chiar i s-a înscenat de două ori uciderea. A fost dusă în curte, a fost legată la ochi şi i s-a simulat moartea. Noi am fost prea mici. Pe noi ne-au dat probabil la căminul de copii abandonaţi”. De ce toate acestea?

Pentru că Ilie Zubaşcu, tatăl său, un bărbat de 29 de ani, s-a întors din prizonierat din Rusia şi a văzut comunismul „la el acasă”. S-a întors în ţară, iar comunismul l-a ajuns din urmă. Şi atunci, a spus că mai bine moare ca să nu vadă şi-n Maramureş ce a văzut în Rusia. Când în Dragomireşti s-a constituit o organizaţie anticomunistă, Ilie Zubaşcu a fost printre primii înscrişi. Dar gruparea a fost rapid deconspirată, iar membrii ei arestaţi. Cei care au scăpat, printre care şi Zubaşcu, s-au retras în munţi. „Când au văzut că se fac arestări, s-au speriat, că tatăl meu ştia ce păţesc cei care se revoltă în Rusia: că-s luaţi şi împuşcaţi la primul gard, fără niciun fel de condamnare. Nici măcar nu-i întrebau cum îi cheamă. Atunci, 7 dintre ei s-au speriat şi au fugit din comună şi au organizat rezistenţa în munţi, în Munţii Ţibleş. În munţi s-au unit cu cei din Sălişte. Ca partizani, au fost doi ani. Evident că-i vâna securitatea. Valuri după valuri de securişti îi căutau. Au scăpat cu bine din toate încercuirile. Nu vreau să vă spun prin câte au trecut şi câte sunt. Erau foarte credincioşi. Am aflat din memoriile domnului Ofrim că, într-o noapte, tatăl meu a visat că sunt încercuiţi. Iar tata i-a trezit pe toţi. Şi chiar erau încercuiţi. Au reuşit să fugă printre cei care-i încercuiau. Dumnezeu i-a salvat de toate cercurile în care au fost prinşi”. Numai că de la şantaj nu s-au putut salva. Ca să le „forţeze” mâna, securitatea le-a arestat familiile, cu tot cu copiii, şi le-au dat un ultimatum: „dacă nu vă predaţi, familiile voastre vor fi ucise”.

Evident, la acest şantaj nimeni n-a putut să reziste. Ilie Zubaşcu s-a predat la începutul lunii octombrie şi pe 20 octombrie a fost ucis. Dar familia a aflat foarte târziu de moartea sa: „Noi n-am ştiut că este mort. Ne-au confiscat tot, ne-au scos afară din casă, mama a rămas pe drumuri la 24 de ani cu doi copii mici. Bunicii nu ne luau de teamă că o să-i aresteze şi pe ei.

Cei 7 fugiţi în munte au fost condamnaţi în lipsă. Toţi au fost condamnaţi la 25 de ani muncă silnică şi confiscarea tuturor bunurilor pe care le aveau. După ce s-au predat, s-a făcut alt proces. Până la acest al doilea proces, tata a fost omorât. Nimeni n-a ştiut că-i mort. Noi ştiam că trăieşte, pentru că veneau oamenii noaptea şi ne spuneau: vezi că soţul tău a fugit, dacă vine, să anunţi securitatea! Deci, i s-a înscenat o evadare. Altă dată ne-au anunţat că tata a fugit peste hotare”.

Numai că unul dintre colegii de celulă ai lui Zubaşcu a zărit într-o dimineaţă o căruţă plină cu paie, în care era aruncat un cadavru. Martorii au susţinut că după încălţăminte era Zubaşcu. Dar familia nu mai ştia ce să creadă. Văzând că ceilalţi condamnaţi ies din închisoare, iar de soţul său nu se mai ştie nimic, soţia lui Zubaşcu a intentat divorţ, aşa cum au sfătuit-o avocaţii. Abia la divorţ a fost trimis certificatul de deces. Trecuseră 17 ani de la moartea sa. Şi în tot acest timp, familia sperase şi îl aşteptase.

Mult mai târziu, un gardian din Rona i-a transmis soţiei lui Zubaşcu că vrea să-şi ceară iertare ca să treacă în lumea cealaltă împăcat. I-a povestit că gardienii au încins o partidă de pocher şi au adus nişte deţinuţi să se distreze. L-au nimerit pe Ilie Zubaşcu. L-au udat şi l-au electrocutat.

Prigoana familiei a continuat însă ani buni. Peste tot copiii au fost urmăriţi de stigmatul de „fiul al unui duşman al poporului”, au fost prigoniţi şi terorizaţi.

Iar după Revoluţie minciuna a continuat, pentru că familia luptătorului anticomunist nu a aflat nici astăzi unde este înmormântat şi cum apare în scripte moartea sa: „Tatăl meu şi ceilalţi s-au luptat cu morile de vânt, dar s-au luptat. Ei sunt Eroii”.

Comentariile celorlalți

leon pe 26.10.2015 la 22:20
fie ca numele tatalui Dumneavoastra si a celor care impreuna cu el au trecut la cele vesnice sa fie vesnic pomeniti!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.