Turul rezistenţei anticomuniste, ediţia a VI-a

În acest an se împlinesc 25 de ani de la căderea comunismului, de la momentul care ar fi trebuit să însemne pentru România întoarcerea la valorile sale reale şi naţionale: dragostea de Dumnezeu, de ţară, de libertate şi onoare. Însă, deşi am trecut de jumătatea acestui an plin de semnificaţii, se vorbeşte doar despre istoria comunismului, despre ultimele zile ale lui Ceauşescu, procesul său, Revoluţie etc.

Se vorbeşte şi se scrie prea puţin sau deloc despre OAMENII care ne-au dat legitimitatea să condamnăm azi comunismul: eroii rezistenţei anticomuniste, mii de oameni care au murit în închisori, au luptat cu arma-n mână şi şi-au sacrificat libertatea, viaţa, tinereţea şi familia pentru a salva demnitatea ţării.

Ei n-au reuşit să întoarcă mersul istoriei, nici să oprească instaurarea comunismului, dar astăzi, datorită lor, putem spune că nu suntem o ţară de laşi care s-a predat «ciumei roşii» fără să lupte.

Iar rezistenţa anticomunistă din România n-ar fi fost la fel de puternică, de onorantă, fără Maramureş. Zeci de maramureşeni au luptat cu arma-n mână aproape un deceniu contra terorii comuniste.

În Munţii Ţibleş, Oaş, Rodnei, Maramureşului, Gutâi şi-n Codru au acţionat mai multe grupări de rezistenţă anticomunistă. Pentru curajul de a lupta pentru libertate şi onoare, cei mai mulţi au fost ucişi, alţii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare şi umilinţe. Niciunul însă n-a fost învins. Povestea «Maramureşului liber» este însă în mare parte nescrisă şi prea puţin cunoscută.

Puţinii deţinuţi politici care mai trăiesc astăzi sunt uitaţi de autorităţi, presă şi opinia publică. La fel şi maramureşenii care ar mai putea spune povestea acestor eroi.

Din 2009, GAZETA de Maramureş realizează o serie de acţiuni care au ca scop cunoaşterea istoriei recente şi luptei anticomuniste din Maramureş, intitulate generic „Eroii rezistenţei anticomuniste”.

Pe lângă realizarea publicaţiei „Eroii rezistenţei anticomuniste”, în 4 octombrie se organizează a şasea ediţie a Turului Rezistenţei Anticomuniste din Maramureş.

Programul evenimentului „Turul rezistenţei anticomuniste” cuprinde vizite în localităţile şi zonele în care s-au organizat cele mai importante nuclee de rezistenţă anticomunistă sau în care au fost amplasate locuri de detenţie şi lagăre de muncă. În fiecare punct, participanţii vor fi întâmpinaţi de foştii deţinuţi politici care au luptat sau au fost închişi în astfel de locuri sau de familiile lor.

Alături de reprezentanţii mass-media, la eveniment participă un grup de 60 de elevi pasionaţi de istorie.

Programul evenimentului:

Sâmbătă, 4 octombrie

Ora 8,00 – Plecarea din Baia Mare.

Ora 10,00 – Tur al Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Ora 11,00 – Întâlnire cu supravieţuitorii Lotului Vişovan, primii deţinuţi politici din Maramureş, încarceraţi la Închisoarea Sighet la 29 august 1948 şi cu Vasile Jacques Iamandi.

Ora 12,30 – Pauză de masă.

Ora 13,30 – Plecare spre Ieud.

Ora 14,30 - Vizitarea casei-muzeu în care a murit Vasile Popşa, prima victimă a Securităţii din Maramureş şi dezbateri legate de rezistenţa anticomunistă din Ieud

Ora 16,00 – Plecare spre mina Baia Sprie şi întoarcerea în Baia Mare. 

I. Scurt istoric al închisorii din Sighet

Închisoarea din Sighet a fost construită în 1897, de autorităţile austro-ungare, cu ocazia aniversării „primului mileniu maghiar”. După 1918 a funcţionat ca închisoare de drept comun. După 1945, prin Sighet se făcea repatrierea foştilor prizonieri şi foştilor deportaţi din U.R.S.S. În august 1948 a devenit loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni, dintre care o parte trăiesc şi azi la Sighet. În zilele de 5-6 mai 1950, au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Majoritatea aveau peste 60 de ani.

În 29 august 1948, închisoarea Sighet a devenit politică prin încarcerarea unui prim lot de elevi şi studenţi din Sighetu Marmaţiei. Iniţial, în timpul derulării anchetelor au fost repartizaţi câte doi în celulă, iar din toamnă, ca să nu moară de frig, au fost încarceraţi în aceeaşi celulă 74. Liderul grupului, profesorul Aurel Vişovan, a luat toată vina asupra lui, dar acest lucru nu i-a scăpat de pedeapsă pe niciunul dintre tineri. Toţi au fost condamnaţi la închisoare, iar o parte dintre ei au fost arestaţi din nou în 1958. Doi dintre cei 18 au murit în închisoare. Astăzi mai sunt în viaţă cinci: Petru Codrea, Ioan Dunca, Grigore Hotico, Ioan Ilban şi Nistor Man.

III. Grupul Popşa şi rezistenţa anticomunistă din Ieud

În 1947, s-a format primul grup de rezistenţă anticomunistă organizat de fraţii Ioan şi Vasile Popşa, care s-a retras în pădurile din jurul Ieudului. Ioan Popşa fugise pentru a scăpa de o iminentă arestare, iar în 1948 i se alătură şi alţi tineri care riscau să fie aruncaţi după gratii pentru că şi-au exprimat opiniile politice. Un an mai târziu, fraţii Popşa iau legătura cu preotul greco-catolic, Ioan Dunca Joltea din Ieud, membru al PNŢ, urmărit şi el de securitate. Dunca a devenit liderul spiritual al „Grupului Popşa” şi a adus în grupare alţi doi preoţi şi trei călugăriţe. Scopul grupului era schimbarea regimului comunist.

Retraşi în munţi, aşteptau venirea americanilor şi declanşarea unui nou război între URSS şi statele democratice din Occident. În 1949, a fost arestat un prim lot de membri ai grupului, în timp ce se aflau în casa unui ieudean. Vasile Popşa este ucis în schimbul de focuri, dar Ioan Popşa, Vasile Hotea şi Ioan Rusu scapă. Popşa încearcă refacerea grupului, dar este şi el arestat în scurt timp. Ceilalţi doi s-au alăturat însă unui alt grup de fugari în munţi.

A fost arestat, dar a evadat. Pentru a-l sili să se predea, securitatea i-a torturat şi ameninţat familia. A reuşit să fugă din ţară, dar a revenit în 1956, iar în vinerea de Rusalii a anului 1958 a fost ucis mişeleşte. Soţia fusese obligată să divorţeze de el, dar a fost condamnată la 10 ani de temniţă grea, pentru că i-a fost soţie.