Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 6 Mai , 2019

Troița de la Muzeul Satului a fost sfințită în prezența a numeroși maramureșeni

de Gazeta de Maramures

Luni, 29 aprilie 2019, Muzeul Satului de pe Dealul Florilor și-a deschis porțile pentru hramul bisericii monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, dar și pentru sfințirea troiței. Slujba religioasă a început la ora 10.30, iar deschi­derea oficială a avut loc la ora 13.00. Evenimentul a fost pigmentat, apoi, cu un spectacol folcloric deosebit, dar și cu un târg al meșterilor populari. Acțiunea organizată în parteneriat cu instituția Consiliului Județean Maramureș și cu Palatul Copiilor Baia Mare a fost o adevărată reușită, iar alături de directorul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Maramureș s-a aflat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, dar și directorul Palatului Copiilor, Ion Iuga.

 

 

Potrivit vicepreședintelui administrației județene, troița a fost ridicată în memoria maramu­reșe­nilor care au participat activ la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918. „Îl avem aici, în mijloc, pe Președintele Adunării Naționale, George Pop de Băsești, străjuit, în stânga și în dreapta, de ceilalți maramureșeni participanți la acel important eveniment al Româ­niei. Nu este un loc mai potrivit decât Muzeul Satului pentru a amplasa această troiță, deși atunci când am luat decizia de a o realiza, ne-am gândit că am putea să o punem în fața Palatului Administrativ din Baia Mare, acolo unde este poarta maramu­reșeană.
Din discuțiile pe care le-am avut, însă, cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, dar și cu directorul Mu­zeului, Monica Mare, am hotărât ca Muzeul Satului să se îmbo­gățească cu acest obiect de patrimoniu. Troița maramureșeană este în patrimoniul național și, în urmă cu o săptămână, am parti­cipat la un concert de pricesne unde am auzit cea mai nouă priceasnă cântată de maramure­șeanca Paula Seling și care se intitula Troiță maramureșeană. Refrenul pricesnei spunea așa: Troiță maramureșeană, nu ne părăsi/ Ar rămâne țara prea orfană dacă ai pleca și tu/. Încer­căm, prin tot ce ne stă în putință, să marcăm fiecare simbol al României, al Maramure­șului și, de data aceasta, am hotărât ca această troiță să fie aici în Muzeul Satului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Ju­de­țean Maramureș, Ioan Doru Dăn­cuș, la troița care a fost sfin­țită de un sobor de preoți.
Odată finalizată slujba religioasă și sfințită troița, autoritățile prezente au dat startul spectacolului folcloric care a avut loc în curtea Muzeul Satului.    
 

S-a deschis oficial sezonul de vizitare al Muzeului Satului
 

Directorul Monica Mare a reamintit tuturor celor prezenți că, an de an, în preajma sărbătorii „Sfântului Gheorghe” se deschi­de sezonul de vizitare al Muzeului Satului din Baia Mare. „Satul din inima orașu­lui este viu, iar prin toate activitățile pe care le desfă­șurăm aici încercăm să păstrăm tradițiile, obiceiurile, să purtăm portul popular la fel ca strămoșii noștri și facem toate acestea pentru că Maramureșul este frumos și dorim să arătăm lumii că avem cu ce să ne mândrim”.
Vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a mulțumit maramureșenilor care au ales să își petreacă a doua zi de Paști în Muzeul Satului din Baia Mare, pentru că acest muzeu oferă, de fiecare dată, programe frumoase pentru toate vârstele, prin intermediul cărora pune în valoare tot ce avem mai frumos și mai valoros în Maramureș.
„Atât eu, cât și colegii mei din Consiliul Județean ne-am dori ca Muzeul Satului să nu se închidă niciodată, să fie cu adevărat un muzeu viu. Încercăm, totodată, să îmbogățim patrimoniul muzeal cu obiecte care sunt specifice gospo­dăriilor maramureșene, pentru a face totul cât mai atractiv. Felicit, totodată, parteneriatul care se leagă între Muzeul de Etnografie și Artă Populară și alte instituții din județ care promovează cultura și obiceiurile noaste, precum și arta tradițională. Peste două săptămâni urmează o sărbătoare mare a județului, «Zilele Maramureșului», iar foarte multe dintre activități se vor întâmpla aici”, a arătat vice­președintele Ioan Doru Dăncuș.

Și directorul Palatului Copiilor Baia Mare, Ion Iuga a declarat că este o zi de sărbătoare pentru toți cei prezenți și a mulțumit tuturor celor care au ales să fie prezenți la activitățile care s-au desfășurat în Muzeul Satului, în a doua zi de Paști.

 

 

„Încer­căm, prin tot ce ne stă în putință, să marcăm fiecare simbol al României, al Maramure­șului și, de data aceasta, am hotărât ca această troiță să fie aici în Muzeul Satului”.
Ioan Doru Dăn­cuș, vicepreședintele Consiliului Ju­de­țean Maramureș