Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 7 Aprilie , 2017

Trei consilieri PSD și un consilier PER au depus jurământul în plenul Consiliului Județean Maramureș

de Gazeta de Maramures

Vineri, 31 martie 2017, aleșii județeni s-au întâlnit într-o nouă ședință ordinară, pentru a vota 15 proiecte aflate pe ordinea de zi, precum și cinci puncte suplimentare.

Ședința a fost prezidată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ga­briel Zetea, care a amintit despre vizi­tele oficiale primite săptămâna trecută din partea ambasadorului Statelor Unite ale Americii, a ambasadorului Ucrai­nei, dar și inimoasa delegație sosită din Republica Moldova, care a invitat județul Maramureș să devină partener al Euroregiunii Siret – Prut - Nistru. Consilierul județean Cristian Anghel a vorbit despre ședința din 15 martie 2017 a Comisiei pentru strategii, pro­iecte de dezvoltare și relații interna­ționale, unde au fost prezenți toți membrii comisiei, aparatul propriu de specialitate al Consiliului Județean, președintele CJ Maramureș, firma care a elaborat strategia de dezvoltare a județului și invitați.

În cadrul acestei întâlniri au fost pre­zentate toate colaborările existente la nivel internaţional și s-a propus un inventar al tuturor înfrățirilor unităților administrativ-teritoriale din Mara­mu­reș. În ceea ce privește strategia județului, șeful administrației județene a propus să se meargă pe două ramuri distincte, o strategie investițională și una în domeniul turismului.
Plenul Consiliului Județean Maramureș a luat act de trei demisii, respectiv cea a lui Mircea Ciocan (PER), Cosmin Drulea (PSD) și Bogdan Tomoiagă (PSD). În locul acestora, dar și a fostului consilier județean PSD, Emil Marinescu, care și-a dat demisia încă din august 2016, aleșii județeni i-au va­li­­dat, nominal, pe Călin Ștefan Pop, Sorin Șunea și Florica Roman, su­pleanți pe lista PSD, dar și pe Ioan Buda, supleant pe lista PER. Un alt proiect de hotărâre a stabilit că noii consilieri vor lua locul vechilor consilieri în comisiile de specialitate. Călin Ștefan Pop a devenit membru al Co­misiei pentru buget-finanțe și al Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare și relații internaționale, în locul lui Emil Marinescu. Ioan Buda a luat locul lui Mircea Ciocan în Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului și protecția mediului și în Comisia pentru sănătate, muncă și solidaritate socială, familie și asistență socială. Sorin Șunea a devenit membru al Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare și relații internaționale și Comisia pentru activități de turism, tineret și sport, comisii din care făcea parte Cosmin Drulea. Florica Roman a luat locul lui Bogdan Tomoiagă în Comisia pentru strategii, proiecte de dezvoltare și relații internaționale și Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului și protecția mediului.

Consilierii județeni au aprobat repartizarea sumelor din cota de 20% calculate din cotele și sumele defalcate din unele venituri ale statului pentru achi­tarea arieratelor în ordinea cronologică a vechimii acestora, pentru rambursarea ratelor la împrumuturile contractate, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care nece­sită cofinanțare locală pe anul 2017. Cu excepția municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației, majoritatea orașelor și comunelor au primit câte 100 mii lei pentru anul 2017, excepție făcând Dragomirești (528 mii lei), Ariniș (238 mii lei), Băsești (274 mii lei), Bicaz (549 mii lei), Boiu Mare (386 mii lei), Gârdani (398 mii lei), Leordina (202 mii lei), Oarța de Jos (318 mii lei), Oncești (362 mii lei), Poienile Izei (555 mii lei), Rona de Jos (301 mii lei), Șieu (145 mii lei) și Vima Mică (367 mii lei). Prin hotărârea Consiliului Județean s-a stabilit și repartizarea sumei de 10.452 mii lei reprezentând sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru drumurile județene și comunale pentru anul 2017, respectiv 9.500 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și suma de 952 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile comunale.
Consilierii județeni au stabilit și doi membri supleanți în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, respectiv Sorin Șunea, propus de grupul PSD-UDMR și Cornel Varga, propus de grupul PMP. Cei doi membri supleanți în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare sunt Ioan Cheudean, din partea Coaliției pentru Baia Mare și PER și Felician Cerneș­tean, propus de grupul PNL.

Toate proiectele propuse spre aprobare au fost votate de plenul Consiliului Ju­de­țean Maramureș. La finalul ședinței, irlandezul Peter Hurley s-a adresat aleșilor județeni cu rugămintea de a se implica și a populariza evenimentele culturale care vor avea loc în perioada 23 – 30 iulie în Țara Lăpușului, și în intervalul 13 – 20 august în Țara Maramureșului.