Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 20 Septembrie , 2016

Tomograful lui Sabin / Ştiu

de Sabin Nemes Bota

Bănuiam de mai multă vreme iar acum am ajuns să fiu sigur că, pe lângă numeroasele mele slăbiciuni, unul dintre cele mai mari defecte (mi-e teamă că cel mai mare) este faptul că nu mă pot abţine să gândesc, să îmi pun şi să le pun şi altora probleme, să mă întreb şi să-i întreb şi pe alţii, să caut, să cer explicaţii, să fiu curios...şi,  mai ales, să îmi spun părerea. Se pare că azi nu este nevoie de aşa ceva, mai mult chiar, este cultivat sentimentul că „nu se face să întrebi sau să cauţi să înţelegi”, nu e cazul să mai pierzi vremea şi, aproape sigur, nu e cazul să-i enervezi şi pe alţii. Dacă tu, ca un dinozaur ce eşti, nu te poţi abţine să apelezi permanent la logică, azi, în anul de graţie 2016, pe lângă nesimţirea de a o căuta şi, mai ales, de a o cere şi în acţiunile altora, pot doar să-ţi sugerez să dispari undeva pe drumul către cimitirul dinozaurilor sau...oriunde ştii,  pentru că este evident că nu mai contezi iar stilul tău desuet mă agasează.

Tendinţa de tâmpire universală prin aplicarea cu obstinaţie a noilor paradigme educaţionale şi, mai ales, culturale şi de relaţionare socială este noua politică de cadre a promotorilor globalizării în sos de consumism sau, pentru a nu fi acuzat de paranoia conspiraţiei, poate că este doar evoluţia naturală a lucrurilor care, iată, merg de la sine, absolut întâmplător exact pe direcţia dorită.

Care este rostul? Nu contează! De ce? Nu contează! Cu ce preţ? Nu contează! Cu ce riscuri? Nu contează! Este explicaţia succesului politic şi social incredibil al „noului val” de personalităţi şi lideri tupeişti, lipsiţi de competenţă şi responsabilitate, care răsar pe toate meridianele, stârnind pasiunea şi fanatismul celor mulţi dar şi dezgustul câtorva care, oricum nu contează chiar dacă ar merge la vot. Unii susţin că este doar o nouă faţă a conflictului între generaţii, dus acum fără idei şi, mai ales, fără cuvinte, ceva cu care nu poţi lupta deci nici nu se poate pune problema unei victorii în faţa acestei uriaşe mase amorfe ce anihilează pe oricine are un IQ peste 100 şi miroase a săpun.

 

Este sâmbătă după amiază, ora 15.45, e cald, tocmai am terminat masa de prânz şi îmi fac siesta acompaniat de pocnetul monoton al unui covor pleznit fără milă pe bara din apropiere. De pe la ora 10, este al nu ştiu câtelea... Constat încă odată că cel mai greu este să înceapă cineva... Undeva într-o ţară „civilizată” a UE... mileniul III...