Tomograful lui Sabin / Poate

Poate mai avem o şansă mică, mică de a fi percepuţi măcar în al 12-lea ceas şi ALTFEL, nu numai ca cei care, aparent distanţi şi reci sau chiar cinici, îndrăznim, fiecare după priceperea şi chemarea sa, să ne aşezam în mijlocul drumului altora către eternitate atunci când acest drum devine tobogan. Sper că încă mai sunt oameni care ascultă ceea ce aud, văd ceea ce privesc şi reuşesc să spună ceva atunci când vorbesc pentru că viaţa medicală este una foarte alambicată, inclusiv din perspectiva complexităţii sentimentelor şi a vitezei şi imprevizibilităţii derulării acestora.

Am citit fiecare dintre noi cărţi sau am văzut filme care au avut ca subiect lumea aceasta a extremelor şi speranţei, unele foarte bine cotate, dar eu unul cred sincer că cele mai multe nu au reuşit să devoaleze ceea ce se poate percepe doar din interior, după ani şi ani de zile de bucurii şi suferinţe tăcute.

Iubirea, pentru rădăcinile noastre, pentru urmaşii noştri, pentru frumosul dăruit de atotputernica natură sau plămădit de geniul uman, poate fi un reper solid alături de sinceritate şi onoare într-o viaţă dedicată altora, iar atunci când nu poţi scoate aproape niciodată din tine toate suferinţele şi teama în care te scalzi ceas după ceas, zi după zi, an după an, acestea devin atât unicul tău refugiu, cât şi sursa puterii pentru a merge mai departe.

Sunt atâtea poveşti, unele incredibile, pe care o pudoare greu de înţeles pentru cei „dinafară” le păstrează închise în cutia cea mare în care sunt ascunse intimităţile noastre. Nu este vorba numai despre erorile nedorit trecute sub tăcere, micile sau marile răutăţi colegiale, can-canurile şoptite pe la colţuri, ci de acele clipe de viaţă care au devenit mai apoi amintiri de neşters, dar aproape imposibil de pus în cuvinte, deoarece nu sunt doar fapte cuantificabile, ci şi un amestec complex de culori, mirosuri, zgomote şi tăceri, speranţă şi disperare, frig şi fierbinţeală ce nu îşi pierd niciodată încărcătura emoţională, cu toată trecerea vremii. Speranţa nu moare niciodată...