Tomograful lui Sabin / Meniul zilei

Aproape tot ce citesc sau ascult/văd, cu privire la aproape ORICE domeniu de activitate sau al vieții sociale, pare o sumă de monologuri compilate din filme ori piese diferite. Există însă și un numitor comun: toți „vorbesc” tare, răspicat și foarte siguri pe ei de parcă ar fi dat peste filonul adevărului și continuă cu obsti­nație, chiar dacă sentimentul general, inclusiv al celui care încearcă să te aburească, este că  nimeni nu ascultă, de fapt. Cultura bazală și chiar limbajul nu mai sunt importante în fața „mesajului” care se poticnește la limita inteligibilului, deci oricine va trebui să înțeleagă ce este „obstetrica” sau alte asemenea neo­logisme de puț...
Este adevărat că sunt destule cazuri în care omul se adăposteşte de alţii sau de sine însuși sub faldurile vorbelor ticluite. Constatând că acestea îi asigură confort, siguranţă şi succes, individul perse­ve­rează, perfecţionând adeseori formula de disimulare, de inducere în eroare. Hulită de unii, negată de alţii, invocată în îm­prejurări dintre cele mai felurite, această disimulare este prezentă pretutindeni și în fiecare clipă. Este o mostră de raţio­nalitate desfăşurată în vederea surmon­tării unor dificultăți, în beneficiul celui ce o propagă, întotdeauna motivată, determinată de dorinţe și de interese, o cale de împlinire facilă a scopului.
O facem la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinţa de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru pu­nerea în valoare, pentru ascunderea timidităţii, din nevoia de protecţie, pentru a face plăcere, pentru  a ascunde un adevăr dureros, pentru a apăra pe cineva ori pe noi înșine, pentru a rezista presiunilor şi normelor comunităţii. Este un act psihic complex, cu rezonanţe socio-culturale, ce vizează mai multe straturi existenţiale: ontologice, gnoseologice, retorice, axiologice, antropologice, culturale, sociologice. Este o formă de administrare eficientă a ficţiunii, de plon­jare motivată în ireal, de îndepărtare prin limbaj sau gestică de la cea ce îndeobşte este recunoscut ca adevărat sau ca valoare. Ea confirmă că distanţa dintre real şi ireal este reglabilă prin mecanisme semiotice, că nu întotdeauna este urmărită corespondenţa dintre ceea ce se afirmă şi o stare de fapt, că instrumentele limbajelor verbale sau nonverbale sunt excelente mijloace de a trişa, de a ascunde, de a născoci.
Este o achiziţie culturală ce se rafinează pe măsură ce subiectul dobândeşte o anumită experienţă praxiologică, ajunge la o anumită performanţă cognitivă, ştie să selecteze şi să ierarhizeze, dispune de o anumită performanţă discursivă, este integrat în comunitate şi are anumite interese...
În anul de grație 2017, în care unui alpi­nist care și-a pus curajul și viața în luptă cu acoperișul lumii, i s-a furat cortul, la peste 7000 m altitudine... Ultimul dintre noi va stinge lumina, nu-i așa?