Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 29 Ianuarie , 2016

Tomograful lui Sabin / Gata

de Sabin Nemes Bota

Cândva mi s-a părut interesant să observ cum folosesc semenii noştri cuvântul ULTIM şi derivatele lui. Fiecare dintre noi avem experienţe diferite legate de el, în fiecare dintre noi rezonează altfel, în fiecare dintre noi trezeşte sentimente diferite... Poate că este o expresie a unei doze variabile de fatalism  venită din subconştientul nostru de oameni trecători, un fel de scuză pentru comportamente pe care, majoritatea nu ne-am încumeta să le utilizăm în mod cotidian sau fără precauţii speciale.

Pentru alţii, însă, este pur şi simplu ULTIM şi nimic mai mult, nu mai există nimic după aceea şi nici nu am avea motive să ne simţim obligaţi să ne cântărim mai atent vorbele şi faptele, chiar dacă ar putea fi într-o semnificativ mai mare măsură decisive pentru modul în care trecem acest prag către altceva. Eu nu cred că există o legătură de cauzalitate între un final fericit şi un eventual început flamboyant, deoarece am văzut prea multe şi de tot felul, dar aş putea foarte bine să mă înşel iar sincronicitatea, legea porcăriei universale sau orice alte legi inventate de Big Broter pentru liniştea noastră, să funcţioneze şi aici.

 

Aşadar, poate că de fiecare dată când folosim aceste cuvinte, suntem pregătiţi pentru un ritual de trecere către altceva... ultimul tren din Gun Hill... ultima licornă... ultimul tango la Paris... ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război... ultimul mohican... ultima repriză... ultimul ţărm... ultimul vapor... ultimul cântec... ultimul vânător de vrăjitoare... ultima împărăţie... ultimii tâmpiţi de pe pământ... ultimul străjer... ultima frontieră... ultima zi... ultima redută... ultimul cuvânt... ultimul zâmbet... ultimul apărător... ultimul pahar... ultimul mesaj... ultima împărtăşanie... ultima suflare...ultima privire... ultimul gest... ultima rugăminte... ultimii paşi... ultimul viking... ultima poartă... ultimul cartuş... ultima îmbucătură... ultimii oameni... ultima repriză... ultima şansă... ultima speranţă... ultima soluţie...