• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Iunie , 2018

Când, cum şi de unde anume se ivise Titone în Ciungani, puţini ştiau. Iar aceştia ştiau nu din spusele lui, ci dintr-ale unor bătrâni care ziceau că lucraseră cu el la săparea şi construirea unui tunel de cale ferată, pe vremea imperiului austriac al lui Franz Josef. Acolo, el fusese adus nu de apa Crişului Alb, ci din Italia, ca meşter pietrar iscusit în fortificarea pereţilor la tot felul de străpungeri montane. Şi cum s-a făcut că, după terminarea tunelului de la Ciuciu, Titone ajunsese la Ciungani, iar nu ştiau prea mulţi. Doar că lui Titone plăcându-i plă­cinta cu brânză de oi - şi ciungănaţii fiind foarte pricepuţi la asta -, îl ade­me­niseră acolo ca să-i ajute la zidirea temeliilor caselor şi a ghizdurilor fântânilor, lucruri în care era foarte priceput.
Şi de atunci, se spune că Titone, tot mâncând plăcinte cu brânză şi zidind, îi lăsase pe ciungănaţi cu case şi fântâni de piatră la care nepoţii lor se uitau ca la o minune.
Cu timpul însă, Titone, tot zidind în Ciungani şi mâncând cu poftă tot mai mare plăcinte cu brânză, îmbătrânise. Nu mai putea lucra cu atâta sârg ca înainte, nici la temelii, nici la fântâni. Zadarnic îl rugau cei din alte sate să-i ajute, că el nu mai prea putea. Dar, dacă nu mai era aşa bun la zidit, de la plăcinte nu se putea opri. Ba, le şi zicea celor ce voiau să-l ademenească la lucru că el voia să fie plătit „cu placinta şi doar cu di placinta”. Iar cei ce-l auzeau îl tot bârfeau prin sat spunându-le şi altora care-ar fi vrut să-l ia la treabă că Titone ar mânca şi cu curu’ numai „placinta şi iarăşi di placinta”.
De fapt, odată, după ce-i zidise el unuia, cu chiu, cu vai, o fântână, când ajunsese la plată şi a văzut ce plăcintă-l aştepta, de bucurie şi de grabă, se aşezase cu curu’ pe ea. Să moară de râs cei ce-o pregătiseră şi o aşezaseră pe-o laviță de lângă pat. De atunci rămăsese el cu porecla „Titone placinta şi iarăşi di placinta”.
Chiar şi după ani de zile, când i se apropiase şi lui sfârşitul şi cineva îl întrebase ce-ar mai vrea să mănânce înainte de-a muri, el tot „placinta şi numai di placinta” poftea.
- Bine, bine, dar cine să ţi-o facă? - îl întrebase omul.
- Ego! - răspunsese moşul. Dar nu are la mine tipsia di terra în care facem.
- Cere-i vecinului să-ţi dea una, că-i bogat şi are de toate! - îl sfătuise cel care voia să-l vadă sătul de plăcinte.
Atât îi trebui lui Titone. În ziua-n care vecinul bogat în tipsii veni să-i ceară să-l ajute să zidească ceva, el răspunse:
- Bucuros la mine, dar numai dacă dai mie tava di terra să facem în ea placinta.
Vecinul, încântat de-aşa un târg, îl pofti să vină să şi-o ia, că i-o dă pe cea mai mare, din lut și smălţuită-n verde, ca să nu se scurgă brânza de oaie din ea.
Iar Titone, în culmea fericirii, o luă, o admiră, o duse în cocioaba în care locuia, făcu plăcintă-n ea cu ajutorul unei vecine şi după ce o mâncă… scăpă tava din mână şi-o sparse.
Mare necaz pe el! Ce să facă şi cum să spună vecinului ce s-a-ntâmplat cu tava?
- Las’ că nu-i mare lucru! Te învăţ eu ce să faci - îi spuse femeia care-l ajutase la plăcintă. Uite, mai aştepţi câteva zile şi dup-aceea te duci la el cu-n ciob din tavă şi c-o găină în dar, ca mul­ţumire pentru tipsie. Şi-i mai spui
c-o să vii la munca la care voia să-l ajuţi.
- Şi ce-i spun, dacă întreabă de tavă?
- Nu-i spui nimic. Că doar e bogat şi nu cred că-i pasă lui de ea.
Luând sfatul femeii în serios, Titone aşa făcu. Prinse un pui de găină din dunga văii care trecea pe lângă cocioaba lui şi se duse cu el direct la stăpânul tipsiei.
Dar acolo, nu găsi acasă decât pe femeia acestuia.
- Uite! - îi spuse el, smerit şi cu orătania sub braţ. Am adus la tine galina ca mulţumesc pentru tipsie.
Femeia, cam mirată, dădu să spună că ea nu ştie nimic de tavă, ci doar că bărbatul ei îl rugase să-l ajute la nu ştiu ce zid.
Încurcat şi neştiind ce să-i mai zică femeii, i-a întins găina şi-a dat să plece. Dar femeia, în loc să-i ia orătania din mâini, îl întrebă de unde şi până unde are el pui de gaină acasă.
- De... tipsia ta! - răspunse el şi mai încurcat.
- Cuuum aşa, de la o tavă? - exclamă ea uluită.
- Da, ca tipsia facut pui şi eu prins şi adus la voi galina.
- Lasă-l, muiere! se ivi atunci în prag bărbatul casei. Nu vezi că-i prost şi crede că tipsia face pui de găină? Las’ că-i bine c-a adus şi el ceva, până să vină la lucru...
Şi zicându-şi ce voiau să-şi zică, se despărţiră. Bărbatul bucuros de găina primită, femeia cam nedumerită de mulţumirea bărbatului, iar Titone cu coada-ntre picioare şi cu gândul că, până la urmă, tot va trebui să dea socoteală de ce se-ntâmplase cu tava.
Şi chiar a dat, fiindcă după o vreme, când omul i-o ceru înapoi, îi răspunse:
- Nu mai am. A murit!
- Cum să moară o tipsie de lut?! - se răsti stăpânul tăvii.
- Tot aşa cum putut terra să facă paser care dat ţie şi tu fost bucuros de ea! - răspunse Titone, parcă iluminat de cineva din înalturi.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.