Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 7 Octombrie , 2016

Tipografia din şură şi tiparniţa manifestelor de război ale lui Hitler

de Mircea Crisan

GAZETA de Maramureş vă prezintă povestea atipică a unui tipograf, care şi-a transformat munca într-o adevărată pasiune din care poate să trăiască împreună cu familia. Nu este vorba atât de afacere, cât de respectul faţă de muncă şi faţă de părinţi. Interesant este că tipograful deţine o adevărată piesă de muzeu, perfect funcţională, pentru care acum se fac cercetări ca să se demonstreze că este maşina de tipar pe care şi-a tipărit Hitler manifestele de război.

 

 

Colaboratorul nostru, dr. Nicoară Mihali, a descoperit povestea atipică a unei familii din Fersig, care deţine în şură o tipografie în adevăratul sens al cuvântului. Dincolo de detaliile afacerii de familie, ceea ce stă în spatele lucrurilor este cu totul deosebit. „Îmi propun să venim în faţa cititorilor cu o serie de portrete de familie din care să reiasă calitatea umană a maramureşenilor. De această dată ne oprim asupra vieţii unui tânăr, care, după 20 de ani de muncă, a avut curajul să-şi facă propria lui tipografie. El nu vrea să i se facă reclamă în niciun chip, deşi tipografia este extrem de modernă, dar pentru că totul a realizat pe munca lui, merită să-l dăm ca exemplu că prin ambiţie şi perseverenţă se poate scăpa de datoriile de la bănci.

Este vorba de Mircea Remeţean, născut în 7 noiembrie 1978 şi care este din localitatea Fersig. Primul lucru care m-a atras când am ajuns în această localitate, a fost numele. Aşa am descoperit că există o legendă extrem de frumoasă, care spune că satul se numeşte „Scaunele albe”, iar prin traducere a devenit Fersig. Pădurea Fersigului este amintită în documente din anul 1231, în timpul Regelui Ungariei Andrei II, iar această pădure aparţinea familiei Drăgoşeştilor, familia nobilă de Maramureş. Acolo era un domeniu de vânătoare pentru nobili, dar înainte de pădurea actuală de stejar, acolo era o pădure de mesteceni. Iar locuitorii acestei aşezări au făcut o masă cu scaune albe de mesteacăn, şi de acolo a venit numele localităţii «Scaunele albe». Iar în transcrierea la cancelaria maghiară a ieşit Fersig”, explică Nicoară Mihali.

 

Revenind la povestea tipografului, aflăm că Mircea Remeţean este absolvent al Liceului poligrafic din Bucureşti, instituţie care pregătea cu adevărat tipografi. „A lucrat 20 de ani în tipografiile din Baia Mare şi la un moment dat i s-a înfiripat în suflet să-şi facă propria tipografie, mai ales că pe unde lucra i se spunea „maestre”. Şi atât de mult i s-a spus „maestre”, încât s-a decis să aleagă numele de „Maestro Tip” pentru tipografia proprie.

Tatăl acestui băiat a fost toată viaţa crescător de oi, iar după Revoluţie şi-a făcut un saivan pentru 150 de oi, dar în timp şura aceasta a rămas goală. Aşa că, din respect pentru tatăl său care, din creşterea oilor, a reuşit să-i trimită bani la Bucureşti pentru a deveni tipograf, Mircea Remeţean a luat hotărârea să-şi amenajeze tipografia în această şură, dar să păstreze porţile din respect faţă de eforturile tatălui său. La un moment dat, Mircea Remeţean mi-a mărturisit ceva extraordinar de frumos: „Eu sunt cel mai bogat tipograf din Maramureş”.

 

În clipa în care mi-a spus acest lucru, mi-am zis că am în faţa mea încă un nebun şi încă un lăudăros. Dar explicaţia a fost una cu totul inedită: „Mă consider cel mai bogat pentru că, în fiecare dimineaţă când mă trezesc, pot să beau cafeaua cu tata, apoi mă apuc de treabă şi după-masa, când vin fetele de la şcoală, mă joc cu ele în tipografie. Spune-mi un alt patron de tipografie care are timp să facă aceste lucruri?”.

Ca să-şi deschidă tipografia, a făcut un împrumut de la bancă, dar pentru asta nopţile i s-au transformat în zile în primii ani. Tipografia a pornit în 2010. Decizia a fost grăbită oarecum de contextul din jur. În acea perioadă era bolnavă mama lui şi trebuia să stea mai mult timp la Cluj. Dar cineva, din invidie, i-a spus patronului la care lucra atunci că „maestrul” de fapt lipseşte de la serviciu pentru că lucrează în paralel şi la o altă tipografie. Din acel moment, patronul l-a privit cu alţi ochi, deşi el stătea la căpătâiul mamei lui, iar asta l-a ambiţionat să-şi aducă rând pe rând câte o maşină tipografică”, povesteşte Nicoară Mihali.

 

În tipografia de la Fersig lucrează doar el şi cu soţia sa, pentru că maşinile sunt atât de performante, încât într-o parte pune plăcile pentru tipar, şi pe cealaltă parte iese cartea gata legată, iar soţia împachetează. Lăudabil este că totul s-a realizat fără să fie accesat vreun proiect european, care bineînţeles că i-ar fi uşurat efortul. Interesant este că după ce comanda este gata, el o duce până în faţa porţii celui care are nevoie de ea.

 

„Poate nu aş fi aflat niciodată această poveste, dacă nu m-aş fi întâlnit cu un prieten care mi-a spus că-şi scoate o carte în 10 mii de exemplare. Primul lucru care l-am întrebat a fost: care este tipografia din Baia Mare care scoate 10 mii de exemplare? Iar când mi-a spus că este vorba de o tipografie amenajată într-o şură dintr-un sat, am fost şocat. Şi atunci m-am dus pe urmele lui. Un alt lucru care m-a impresionat la Mircea Remeţean a fost când mi-a povestit că şi-a împlinit un vis. Mi-a spus că de multe ori mergea să-şi alimenteze maşina şi punea motorină numai de 10 lei ca să-şi aducă fetele de la şcoală, iar din această cauză îi era foarte ruşine.

Iar visul lui era să poată să facă plinul la maşină. Şi a ajuns să-şi poată permite să-şi împlinească această dorinţă. El spune mereu că nu vrea să facă industrie, că vrea să se vadă cu adevărat că este maestru în tipografie, şi de aceea are comenzi deosebite, care nu pot fi făcute de orice tipografie. Deosebit este şi faptul că tipograful din Fersig nu începe niciun lucru fără să spună o rugăciune. Mi s-a părut mai de grabă a fi musulman în rugăciune decât ortodox, deşi este ortodox. Dar acest om a înţeles şi a simţit ajutorul lui Dumnezeu, pentru că el chiar s-a ridicat de jos, iar pentru asta mulţumeşte mereu şi se roagă fierbinte. Soţia sa, Gabriela, a învăţat şi ea meseria de tipograf, a lucrat şi ea în această meserie ani în şir, iar acum îl ajută extraordinar de mult. În clipa în care m-a dus într-o încăpere unde a început prima dată să tipărească, m-am întâlnit cu o maşină pe care scria anul de fabricaţie 1920, iar maşina aceea este şi acum în funcţiune. Este o adevărată bijuterie fiind printre primele maşini Heidelberg din lume, iar el o îndrăgeşte extrem de mult. Este o maşină care funcţionează cu aer comprimat. În clipa în care mi-a arătat această maşină, i s-au umplut ochii de lacrimi şi mi-a spus că în primii ani de muncă a fost în tipografia unde s-a scos, timp de 50 de ani, „Pentru socialism”.

Acolo aveau o maşină rotativă de după al doilea Război Mondial. După Revoluţie a venit un neamţ şi a propus să i se dea rotativa să o ducă la un muzeu tipografic din Germania, şi în schimb va aduce o maşină de tipar nou-nouţă. Însă pe patronii de atunci nu i-a interesat decât fierul vechi şi să pună cât mai repede mâna pe bani, aşa că acea maşină a fost dusă la topit. Tocmai pentru că ştia potenţialul maşinilor vechi, şi-a adus o maşină de tipar tocmai din Germania, maşină cu care şi-a onorat primele comenzi.

Acum fac cercetări cât se poate de serioase pentru că sunt aproape sigur, dar într-o zi voi aduce şi dovezi, că pe maşina care a ajuns la Fersig, Adolf Hitler şi-a tipărit manifestele de război înainte de a începe cel de-al Doilea Război Mondial. Aşa că nu este exclus ca pe viitor să revenim cu un articol şoc în care să vorbim despre Fersig din perspectiva poveştii dragoşeştilor şi a lui Hitler”, spune dr. Nicoară Mihali.

 

 

„Mă consider cel mai bogat pentru că, în fiecare dimineaţă când mă trezesc, pot să beau cafeaua cu tata, apoi mă apuc de treabă şi după-masa, când vin fetele de la şcoală, mă joc cu ele în tipografie. Spune-mi un alt patron de tipografie care are timp să facă aceste lucruri?”

Mircea Remeţean