Teorie nouă! Shakespeare s-a inspirat din Nopţile de Sânziene din Maramureş

Scriitorul dr. Nicoară Mihali pregăteşte o nouă teză de doctorat şi, în urma unor analize, a ajuns la concluzia că Shakespeare s-a inspirat din tradiţia Nopţilor de Sânziene din Maramureş. Dr. Nicoară Mihali susţine că piesa „Visul unei nopţi de vară” a fost scrisă în urma întâlnirii dintre Shakespeare cu un băimărean, iar elementele specifice Nopţii de Sânziene sunt cât se poate de evidente.

Românilor le plac poveştile frumoase, dar se pare că şi Shakespeare a fost fascinat de poveştile noastre. Scriitorul dr. Nicoară Mihali vine cu o teorie nouă, susţinând că piesa „Visul unei nopţi de vară” are ca sursă de inspiraţie Nopţile de Sânziene din Maramureş. Iar pentru asta, scriitorul aduce o sere de dovezi.

Pentru început, ne-a vorbit despre originea obiceiului din Noaptea de Sânziene: „Povestea Nopţii de Sânziene porneşte de la Zeul Zamolxis. Undeva prin anul 700 ÎHR, dacii sunt atacaţi de sciţi şi timp de 300 de ani se luptă să-şi recâştige libertatea. Apoi, prin 400 ÎHR, peste poporul dacilor apar celţii, războinici care vin prin nordul Daciei şi intră prin Galiţia peste Bucovina, peste Maramureş şi se duc până în inima Transilvaniei. În contextul acesta, al suferinţei poporului dac, se naşte Zamolxis.

Herodot spune că Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi în momentul în care a ajuns foarte bogat, a făcut o călătorie în Egipt şi apoi s-a reîntors printre ai lui. Apoi, Mircea Eliade spune că Zamolxis a trăit în Carpaţii Nordici şi în mod special în Cetatea Rodna, care este foarte aproape de Borşa Maramureşului. Se spune că Zamolxis i-a învăţat pe daci că sunt nemuritori, iar pentru asta a dispărut într-o locuinţă de sub pământ trei ani şi apoi a revenit. Iar oamenii au început să creadă în el şi să-l considere un zeu. Zamolxis a ieşit de sub pământ tocmai în ziua de 24 iunie, când puterea Soarelui scade, şi atunci, pe cei doi munţi sacri ai dacilor din partea de nord, Pietrosul şi Inăul, dacii au pornit cu făclii aprinse să-şi venereze zeul.

Acest obicei se păstrează şi astăzi în Borşa, dar puţini mai ştiu despre semnificaţia acestui mers cu făclia pe vârfuri de munte. În timp, Noaptea de Sânziene a căpătat şi alte simbolistici, pentru că făcliile aprinse sunt simboluri ale bărbăţiei, iar coroniţele de flori pe care le fac fetele simbolizează forma feminităţii lor. La nunţile vechi din Borşa, mirele îi lua miresei cununa şi o arunca în ţagla steagului, suliţa steagului. Iar aceasta era o formă de manifestare că mireasa va fi transformată în femeie şi va naşte copii”, explică dr. Nicoară Mihali.

Dar povestea continuă: „o dată cu bucuria şi sărbătoarea pe care o aduceau cu făcliile aprinse Zeului Zamolxis, dacii aveau şi o sărbătoare a fertilităţii. Este o sărbătoare a erotismului, care are o putere magică extraordinară, care se transmite spre zilele noastre. Acest lucru se datorează şi faptului că în această noapte copiii cuminţi trăiesc cu credinţa că cerurile se deschid şi îl vor vedea pe Dumnezeu. Dincolo de Munţii Rodnei, în Bistriţa există o altă reminiscenţă dacică: oamenii aprind un foc foarte mare şi, în momentul în care focul se domoleşte, absolut toată comunitatea trece peste foc (localitatea Maieru)”.

Iar de aici povestea are legătură şi cu Shakespeare: „Mai mult decât atât, crescătorii de animale, şi în mod special păstorii de pe vârfurile de munte, care şi ei îşi fac făclii în această noapte şi se rotesc cu ele în jurul turmelor pentru a le feri de vreme rea şi de fiarele sălbatice, în această noapte misterioasă există credinţa că oamenii pot să vorbească cu animalele. Am chiar un film pe care-l pregătesc pentru festivalul de film de la Sibiu, unde am surprins câţiva oameni în această noapte vorbind cu animalele. Şi chiar am rămas surprins că parcă animalele îi înţeleg şi le transmit şi ele un fel de mesaj.

Este exact o poveste transmisă în urmă cu 400 de ani, de un celebru umanist al Renaşterii, născut la Baia Mare, Johannes Huniades, care ajunge în jurul anului 1602 la Londra şi îl cunoaşte pe William Shakespeare. Este perioada în care Shakespeare, după întâlnirea cu acest băimărean, va scrie 6 piese de teatru inspirate din poveştile acestui călător din Transilvania.

Mă opresc asupra poveştii din „Visul unei nopţi de vară” a lui Shakespeare. Nu exista o Noapte a Sânzienelor în tot imperiul englez, şi este clar că povestea aceasta a venit de la Huniades şi are rezonanţă dacică, iar Shakespeare a imaginat o noapte în care ironizează căsătoriile din interes, care nu se fac prin iubire, şi în Visul unei nopţi de vară, într-o noapte, oamenii vorbesc şi se transformă în animale. De asemenea, în piesa lui Shakespeare apare povestea făcliilor, apare misterul acestei nopţi, povestea fertilităţii şi simbolistica florilor. Pentru că în această noapte înfloreşte feriga pentru prima dată în an. În piesa de teatru nu este precizată clar Noaptea de Sânziene, dar toate elementele duc la ideea că este vorba de această noapte.

Dar este posibil să nu apară şi din cauza traducerilor care s-au făcut, aşa că ar trebui văzut textul original, care ar putea să aibă clarificări privind faptul că este vorba exact de această noapte. Am descoperit aceste elemente în opera lui Shakespeare pentru că am început să lucrez la o nouă teză de doctorat despre Sărbătorile focului la români - Sânzienele. Tema este foarte interesantă, pentru că în această noapte se întâmplă foarte multe lucruri.

De exemplu, în această noapte florile au mirosul cel mai puternic din an, după care intensitatea scade. De aceea, tămăduitorii caută să culeagă florile şi plantele medicinale în această noapte pentru că este noaptea în care au puterea cea mai mare”, susţine dr Nicoară Mihali.

„În piesa lui Shakespeare apare povestea făcliilor, apare misterul acestei nopţi, povestea fertilităţii şi simbolistica florilor.

Pentru că în această noapte înfloreşte feriga pentru prima dată în an. În piesa de teatru nu este precizată clar Noaptea de Sânziene, dar toate elementele duc la ideea că este vorba de această noapte”.

Nicoară Mihali