• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 16 Iulie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 22 Aprilie , 2019

„Tati popa”, îngerul copiilor orfani

Un preot adevărat este, înainte de toate, părinte. Ioan Ardelean, preotul paroh din Desești, nu e doar părintele duhovnicesc al credincioșilor săi ci și părintele copiilor orfani. Pentru a salva 14 frați orfani, a înființat o casă de tip familial, gândind să-i aducă pe toți acolo. Nu a reușit să aducă laolaltă toți acei frați, dar a salvat o bună parte dintre ei și i-a adus și pe alții, în total 11 copii, de diferite vârste, astfel că, alături de cei trei copii ai lui, a format el o altă familie cu 14 copii. Unii dintre copilași au fost salvați din stradă, alții din fostele centre mamut de plasament. Toți au fost crescuți cu multă dragoste până când și-au făcut un rost în viață, s-au angajat, s-au căsătorit, și-au clădit o viață la care nu credeau că au vreo șansă I Pentru ei, Ioan Ardelean este în continuare „tati popa”, îngerul lor salvator.

 

 

Se spune că, pe un vârf de munte trăia un cioban. Într-o zi a văzut cum un vultur a hrănit o rândunică rănită. Considerând că e un semn, s-a hotărât să-şi schimbe viaţa. A urcat mai sus pe munte, s-a retras într-o colibă şi a decis să devină pustnic. După zile întregi de rugăciune, fără somn şi mâncare, a căzut în amor­ţire. I s-a arătat în vis un înger care i-a spus: „Într-adevăr, povestea cu vulturul şi rândunica era un semn pentru tine, dar tu trebuia să fii vulturul, pentru că nu poţi sluji lui Dumnezeu dacă nu slujeşti oamenilor”.
Spre deosebire de ciobanul din poveste, preotul Ioan Ardelean și-a înțeles misiunea și planul lui Dumnezeu încă de la început. Și, de mic, și-a dorit să fie salvator. De suflete.
Provine dintr-o familie simplă, de pe Valea Izei, din Strâmtura, care a crescut cu dragoste de Dumnezeu și de semeni 6 frați. Întreaga lui carieră e legată de compasiunea, mila pentru semeni și dorința de a face bine. A fost asistent medical în secțiile de Pediatrie și Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, apoi a urmat Facultatea de Teologie și Asistență Socială, a fost dascăl vreme de 17 ani la Școala „Nicolae Iorga” din Baia Mare, a urmat Fa­cultatea de Teologie Pastorală, apoi două masterate în Management de proiecte, și, în 1997, a devenit preot. Înclinația spre asistență socială și spre nevoile celor defavorizați l-a însoțit însă și în această misiune. Timp de 15 ani a slujit la Parohia Hoteni, iar de 6 ani slujește în Parohia Desești.
Însă, din 1998, a decis să nu fie doar părinte duhovnicesc pentru cei care au nevoie, ci și tată, la propriu, pentru copiii care n-au avut șansa unei familii: „Primul proiect pe care l-am avut pentru copii a debutat în 1998, imediat după hirotonire, și a fost o finanțare pe fondurile de preaderare, un parteneriat între Parohia Hoteni, ASSOC și Centrul pentru copiii școlari Valea Borcutului, în care aduceam în vacanță și la sfârșit de săptămână, copii care nu au avut experiența vieții de familie. Găseam familii substitut în Parohie, în fa­miliile de credincioși, care le ofe­reau trăirea, simțirea unui copil normal. Era perioada instituțiilor mamut în sistemul de protecție a copilului, cu sute de copii și a fost o luptă care s-a purtat de ONG-uri cu sistemul pentru a se apropia de mediul unei familii”.
De fapt, tocmai drama acestor copii a fost factorul declanșator, care l-a determinat să se implice într-un proiect extraordinar de greu și complex, dar la fel de nobil și generos. „Dincolo de ceea ce vedem noi a fi spectaculos - a salva un copil -, e o muncă și o responsabilitate foarte mare, pentru că drama copiilor poartă cu ea amărăciune. În acel proiect, în aproape fiecare familie din Hoteni era la sfârșit de săptămână câte un copil și acei copiii au avut o familie, chiar dacă nu într-o formă deplină, instituțio­nalizată, și au rămas într-o legătură de suflet cu acele familii. Așa s-a întâmplat ca o fată dintr-o familie cu 14 copii să rămână și în familia noastră, în forma de plasament, iar mai apoi relația cu fundația HHC, care ne-a sprijinit în a construi o casă de tip familial în Hoteni. Inițial a fost gândul aducerii fraților ei împreună cu ea”.
Spune că cei trei copii ai lui s-au născut practic într-o familie cu 10 copii: „Am 3 copii care s-au născut într-o familie de 10 copii, dintre frații fetei au venit 4 și au venit și alte grupe de frați. În total au fost în familia noastră, 11 copii din orfelinat, plus trei copii ai noștri. Ironia a fost a salva copiii dintr-o familie cu 14 copii și am ajuns să fim noi familia cu 14 copii. Cu acei copii am mers până au devenit independenți. Erau de diferite vârste, cel mai mic copil a avut un an și cinci luni și cel mai mare avea 10 ani, i-am crescut până când s-au căsătorit, s-au angajat, au devenit independenți”.
Cum a avut curajul asumării unei asemenea responsabilități? „Energia tinereții, elanul de a face și respon­sabilitatea de a-ți duce crucea. De pe cruce nu te poți da jos, decât când te dau alții”. Și, bineînțeles, a fost și sprijinul doamnei preotese: „Doam­na preoteasă m-a urmat, și-a asumat alături de mine această misiune, pentru că e o jertfă a familiei. Am avut și personal de sprijin, plătit de fundație, femei angajate care au lucrat cu noi în această perioadă. Permanent au fost 10 copii, până de curând, de trei ani a scăzut numărul. În acest moment e o singură tânără de 19 ani care e în familia noastră și care își va urma și ea în curând drumul. Ei vin dintr-o dramă cumplită. Au fost copii care au venit direct din stradă, au venit după două săptă­mâni direct în familia noastră, trecând prin Centrul de primire urgență”.
Întrebat dacă a avut și dezamăgiri, părintele zâmbește și răspunde ferm: „Dezamăgiri poți să ai în fiecare moment dacă vezi lucrurile dintr-o perspectivă limitată, dar ideea de a salva pe cineva nu te poate duce la dezamăgiri. Dincolo de această misiune nobilă și spectaculoasă, e o muncă foarte mare și sigur că depinde cu ce compari. Luând de acolo un copil, dacă te aștepți să fie olimpic, e o mare mâhnire, dar sunt copii care au recuperat enorm, au avut modelul unei familii, și-au format deprinderi de viață și acum duc o viață independentă, normală. Un copil pe care l-ai luat din stradă, care avea 5 ani și nu vorbea, e un copil integrat dacă se poate descurca în viață. Nu au putut să fie copii cu valențe intelectuale extraordinare care să facă cariere de succes, dar toți au reușit să-și depășească traumele și obstacolele vieţii și toți sunt învingători”.
Cum a vindecat traumele acestor copii? Simplu, cu dragoste și încredere. Considerându-i pe toți copiii lui. Viața lor de familie era una obișnuită: „Cu toate grijile, grijile supraviețuirii, pentru că resur­sele erau atâtea câte erau, era dez­voltată o microfermă în jurul nostru, cu animale. Copiii mergeau la școala din sat, după aceea au mers la școli, la liceu, la școlile profesio­nale, ce a putut să facă fiecare, s-au angajat în muncă, s-au căsătorit”. Părintele spune că au existat perioade grele în toți acești ani, dar a simțit mereu ajutorul lui Dumnezeu și minunile cărora noi le spunem, prea ușor, coincidențe. „Am simțit mereu grija lui Dumnezeu. Au fost multe, fiecare clipă în care am mers înainte și în care lucruri rele care puteau să se întâmple, nu s-au întâmplat, au însemnat grija lui Dumnezeu față de noi. Nu e o coincidență când cineva din New York, de exemplu, a aflat de tine și tocmai când aveai mai mare nevoie a făcut o donație și te-a scos din impas”.
Dar acesta nu a fost singurul proiect dedicat copiilor: „În Casa de tip familial au fost cei despre care am vorbit, dar au fost mulți copii de-a lungul timpului care au trecut pe la noi, au fost în ultimii ani Taberele de artă și solidaritate, unde am avut anual în jur de 100 de copii din toată țara, din orfelinate, care au petrecut o săptămână în Hoteni, în Desești, întâlnindu-se cu artiști plastici. Cred că în total au fost peste 1.000 de copii. Apoi, au fost proiecte de reintegrare în familia naturală. Avem multe proiecte care au fost, multe proiecte pe care le avem înainte. Va fi implementat un alt proiect, finanțat prin PNDR, un Centru de zi, care va avea un alt tip de servicii, pentru copiii din comunitate și din GAL Mara Gutâi. Mai avem un alt proiect - «Satul copiilor» - în lucru și avem un altul depus în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramu­reșului și Sătmarului, cu Asociația «Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul» în sprijinul grupurilor defavorizate”.

Povestea preotului Ioan Ardelean este o lecție de dragoste. Trăită, aplicată. Un exemplu despre cum trebuie să înțelegem planul lui Dumnezeu pentru noi și curajul prin care trebuie să ne asumăm fiecare meni­rea. Cu toate acestea, preotul Ardelean nu se laudă, vorbește despre toate smerit și blând, și consideră că și-a făcut doar datoria. În schimb, liniștea din suflet, care i se imprimă în glas, demonstrează că e un om împăcat și fericit. Pentru că, așa cum spune: „Cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi este dra­gostea. Iar cei care dăruiesc dra­gos­te, la rândul lor, sunt fericiţi”.

 

 

„Dincolo de ceea ce vedem noi a fi spectaculos - a salva un copil -, e o muncă și o responsabilitate foarte mare, pentru că drama copiilor poartă cu ea amărăciune”.
Preotul Ioan Ardelean

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.