Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 27 Mai , 2016

Ţările europene spun da mineritului responsabil, România aruncă o industrie la „gunoi”. Paranoia ecologică!

de Nicolae Teremtus

Revenim cu partea a doua  a analizei pe problematica mineritului românesc.

Zilele trecute a fost ministrul mediului, Cristina Paşca Palmer în Baia Mare şi a

confirmat că doreşte un minerit fără cianuri în procesul tehnologic. În acest context tehnocrat, situaţia mineritului românesc este la fel de nesigur ca în urmă cu mai mulţi ani. În acest timp, ţările europene îşi reconsideră poziţia faţă de minerit şi procedeele de prelucrare.

Vă prezentăm o analiză făcută de profesorul Ioan Bud cu privire la acest subiect. Profesorul de la fostul Nord a lucrat cu un colectiv de la facultate, iar analiza, mai amplă, va fi publicată în revistele de specialitate.

 

Analiza strategiilor de dezvoltare a sectorului minier din diferite ţări relevă viziunea acestora într-un anumit moment. Urmărind modul de aplicare a acestor strategii se constată concordanţa între acţiunile planificate şi realităţi. Ţările nordice (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Groenlanda şi Islanda) au creat o structură denumită NordMin pentru a-şi corela acţiunile atât în plan legislativ, cât şi ştiinţific, financiar etc.

 

Pentru Finlanda, Norvegia şi Suedia exploatarea şi valorificarea resurselor minerale este foarte importantă şi a devenit expresia unor politici ambiţioase de promovare şi dezvoltare sustenabilă, reflectate în strategiile adoptate. Danemarca nu are mine active de resurse minerale metalice, industria extractivă fiind orientată spre exploatarea mineralelor nemetalice.

Strategia Groenlandei pentru perioada 2014 – 2018 exprimă intenţia guvernului de a avea cel puţin cinci mine active pe termen lung pentru exploatarea zăcămintelor de fier, cupru, zinc, pământuri rare, aur şi minerale semipreţioase. Potenţialul minier al acestei ţări este mare şi guvernul promovează activ dezvoltarea acestei industrii.

Vom reveni cu date despre situaţia Companiei Remin!

 

Ioan Bud a luat fiecare ţară din zona Nordică şi rezultatul este unul spectaculos.

 

Strategia Finlandei

În anul 2010 guvernul Finlandei adoptă o strategie naţională cu scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi competitivităţii sectorului minier. În 2011 apare o nouă Lege a minelor care o înlocuieşte pe cea din 1965, sporind posibilităţile includerii considerentelor de mediu şi sociale în permisul de exploatare.

Strategia Finlandei pleacă de la schimbările globale: creşterea populaţiei, urbanizarea şi creşterea standardelor de viaţă care au ca rezultat creşterea, fără precedent, a necesarului de resurse minerale ţinând seama, în acelaşi timp, de politica UE privind resursele minerale: consumul reprezintă 23-30% din producţia de metale şi producţia reprezintă aproximativ 3%. Resursele minerale extrase în Finlanda vor fi rafinate în Finlanda. Finlanda este un lider global în utilizarea sustenabilă a resurselor minerale şi acest sector este unul din fundamentele cheie ale economiei naţionale”.

 

Explorarea şi exploatarea resurselor minerale presupune investiţii mari, pe termen lung şi cu un grad ridicat de risc. Guvernul finlandez se implică în creşterea graduală a investiţiilor pentru a deveni proprietar în sectorul minier, promovează activ mineritul şi, în general, comunităţile locale tind să aibă o atitudine pozitivă faţă de noile proiecte miniere. În acest fel, Finlanda şi-a dezvoltat infrastructura şi legislaţia pentru facilitarea explorării şi exploatării resurselor minerale. Au fost elaborate strategii care să permită atingerea obiectivelor propuse inclusiv în domeniul cercetării şi educaţiei, înţelegând necesitatea formării de specialişti şi pregătirea profesională a personalului din acest domeniu.

 

Dacă producţia de minereu a Finlandei, în 2007, a fost de 3 732 900 t, în 2013 aceasta a ajuns la 20 846 551 t, dovedind faptul că planificarea şi strategiile coerente sunt eficiente în acest sector. Producţia de aur era în 2008 de 4148 kg, în 2009, 5749 kg, în 2010, 7628 kg, 2011, 8461 kg pentru a ajunge în 2012 la 10814 kg. Producţia de argint era 59375 kg în 2008 şi a ajuns la 128200 kg în 2012. În cazul nichelului, producţia era în 2008 de 4303 t pentru a ajunge în 2012 la 80000 t.

 

Strategia Suediei

Suedia are cea mai mare industrie minieră din ţările nordice. În anul 2013 guvernul suedez a prezentat o strategie a resurselor minerale cu scopul creşterii competitivităţii industriei miniere, pentru a-şi menţine şi întări poziţia între naţiunile UE lideri în domeniu. Bogăţiile minerale ale Suediei sunt exploatate sustenabil, respectând şi protejând mediul.

Strategia Suediei pentru anii 2050 şi 2060 pleacă de la premisele creşterii populaţiei şi, implicit, a creşterii cererii de resurse minerale pentru îndeplinirea nevoilor acesteia.  În anul 2011, producţia de minereu a Suediei era de 68 milioane tone, iar pentru anul 2020 se preconizează să ajungă la 120 milioane tone, şi în 2030 la 150 milioane tone. Între 1990 şi 2010, Suedia producea între 45 şi 50 milioane tone de minereu pe an. În 2010 sectorul minier din Suedia ocupa 8400 de persoane.

În contextul strategiei sale, Suedia acordă un loc important dezvoltării şcolii şi cercetării în domeniul minier. De asemenea, există o structură foarte clară a semnificaţiei economice a industriei minerale: costuri de operare, salarii şi pensii, profit, taxe şi contribuţii către stat, dividende către stat, dividende către proprietarii privaţi, alocaţii pentru transformări urbane, alocaţii pentru remedieri de mediu, precum şi producţia pentru principalele minerale şi ponderea acesteia în economia Europei.

 

Strategia Norvegiei

Similar celorlalte ţări nordice, Norvegia elaborează în 2013 o strategie prin care guvernul vrea ca ţara să fie atractivă pentru activităţile miniere. În anul 2011 consumul de resurse minerale în Norvegia era de 12 tone pe cap de locuitor. Industria minerală are 6000 de angajaţi (din care 1060 în mineritul metalifer) în 1104 mine şi cariere gestionate de 833 de companii.

În perioada 2008 – 2013 producţia de fier în concentrat a Norvegiei a crescut de la 477 t la 3421 t; producţia de Cd a crescut de la 178 t la 300 t; producţia de Cu rafinat a crescut de la 32000 t la 36000 t; producţia de Zn metalic a crescut de la 145469 t la 153 000 t; la grafit producţia a crescut de la 4100 t la 7000 t. 

 

Evoluţia activităţii miniere în alte state ale lumii

 

Spania 

Sectorul minier al Spaniei a suferit numeroase şi drastice modificări de-a lungul perioadelor de fluctuaţii ale preţurilor metalelor sau a perioadelor de criză. În strategia minieră a Spaniei se porneşte de la ideea că sectorul minier prezintă perspective de creştere puternică. Cea mai dinamică componentă, în acest moment, este producţia de minerale metalice Cupru, Nichel, Zinc, Plumb, Aur, Tungsten şi Staniu. Spre exemplu, producţia de cupru a Spaniei a fost 23058 t în anul 2009 şi a ajuns la 100 310 t în anul 2012. Pentru Au, în 2009 şi 2010 nu sunt declarate valori ale producţiei, în 2011 producţia a fost de 529 kg, în 2012, 1529 kg pentru ca în 2013 să ajungă la 1870 kg. La zinc, producţia începe în 2010 cu 17358 t şi ajunge în 2011 la 33199 t şi 29000 t în 2013.

Pentru Pb producţia începe cu 52 t în 2009 şi ajunge la 4000 t în 2013 (în 2011 producţia era de 7810 t). În cea mai mare regiune minieră a Spaniei, Andalusia, cu o activitate minieră veche de 6000 de ani şi cu o populaţie de 8,5 milioane locuitori, există 600 de perimetre miniere active. Andalusia este considerată cea mai bogată şi mai bine conservată regiune din Europa. Aici, sectorul minier - strategic pentru creştere şi dezvoltare – a creat 5000 de locuri de muncă directe şi 36000 indirecte. În strategia de dezvoltare 2010 – 2013, planul Consiliului guvernamental prevedea: menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă în domeniul minier; integrarea activităţii miniere în protecţia mediului; susţinerea şi finanţarea educaţiei şi cercetării în domeniul minier; modernizarea managementului administrativ; întărirea pregătirii, calificării şi siguranţei în sectorul minier. 

Strategia minieră a Andalusiei 2014 – 2020, pe lângă diagnoza mineritului actual, analiza mediului şi a instrumentelor de planificare teritorială, evaluarea economică şi definirea criteriilor de monitorizare şi evaluare, identifică propune şi promovează oportunităţi pentru resursele minerale.

 

Portugalia

În septembrie 2012, Consiliul de Miniştri al Portugaliei semnează şi publică documentul strategic „Strategia portugheză pentru sectorul minier” şi este pentru prima dată când guvernul emite un astfel de document pentru acest sector de activitate. Documentul se referă la perioada 2012 – 2020. Principalele lui linii directoare sunt: redefinirea pe baze adecvate a sectorului minier, a rolului statului, revizuirea regulilor precum şi organizarea şi disciplina activităţii; dezvoltarea cunoaşterii şi aprecierii potenţialului naţional prin îmbunătăţirea metodelor şi sistematizarea informaţiei pentru eficientizarea utilizării resurselor; diseminarea şi promovarea potenţialului naţional prin iniţiative de comunicare şi creaţie.

Producţia de cupru în minereu a fost relativ constantă, între 75000 şi 86000 t în perioada 2009 – 2013. La argint se remarcă o creştere de la 22450 kg în anul 2009 la 37025 kg în 2013 în schimb se semnalează o creştere semnificativă la zinc de la 501 t în 2009 la 51026 t în 2013.

 

Turcia

În 2016 Guvernul Turciei recunoaşte potenţialul minier al ţării şi începe o reformă legislativă prin care  intenţionează să creeze condiţii de creştere şi dezvoltare cu toate că deja nivelul de dezvoltare al sectorului minier este semnificativ.

Producţia de Au a crescut de la 1,4 t în 2001 (anul de debut al producţiei de Au la 14,5 t în 2009 şi a ajuns la 34 t în 2013, cu toate că în 1997 Consiliul de Stat al Turciei a decis să interzică utilizarea cianurii în producerea aurului.

Producţia de Pb a fost 599705 t în 2009 şi a crescut până la 1491669 în 2013, iar producţia de mangan creşte de la 141206 t în 2009 la 321785 t în 2013.

În ce priveşte producţia de roci utile, Turcia are o creştere semnificativă la bazalt de la 1,9 milioane t în 2009 la 23,4 milioane t în 2013, iar la dolomit de la 11,1 la 20,3 milioane t în 2011 şi la 17,3 milioane t în 2013. 

 

Polonia

Polonia este o ţară cu condiţii economice, politice, geominiere precum şi membră a Comunităţii Europene ca şi România, care a găsit soluţii pentru adaptarea industriei miniere la noile tendinţe ale economiei de piaţă şi la trendul mondial privind exploatarea şi valorificarea resurselor minerale.

În perioada 1961 – 1991, în Polonia a funcţionat combinatul „Kombinat Górniczo - Hutniczy Miedzi – KGHM (Copper Smelting-Mining Combie)”, iar statul era proprietar. După decizia de privatizare din anul 1991 care a fost un succes, în anul 1997 a fost afişat la Bursa de Schimburi din Varşovia (Warsaw Stock Exchange) păstrându-şi denumirea. În perioada următoare a devenit un mare producător de cupru şi argint, devenind cel mai mare angajator în Silezia Inferioară (Lower Silesia) cu peste 18.000 angajaţi şi implicaţi în procesul minier de producţie şi suplimentar alţii 10.000 în procese auxiliare ale subsidiarelor. În momentul de faţă combinatul KGHM are proiecte miniere în Polonia, Canada, SUA şi Chile în domeniul exploatării şi procesării în timp ce activitatea metalurgică şi de rafinare se desfăşoară, în totalitate, în Polonia,  producând Cu, Au, Ag, Zn, acid sulfuric, sulfat de nichel, Pt şi Pd.

Proiectele în dezvoltare se vor derula în Canada în două perimetre miniere pentru Cu, Ni şi Au. Producţia de Cupru a crescut de la 31253 în 2009 până la 32215 t în 2013. Producţia de aur a crescut de la 814 kg în 2009 la 1066 kg în 2013 iar cea de argint s-a menţinut în jur de 1200 t. La fier şi oţel producţia a crescut de la 15573 t în 2009 la 76730 t în 2013. Producţia de Pb s-a menţinut între 50000 t şi 80000 t, iar cea de Zn între 135000 t şi 150000 t.

 

În aceeaşi perioadă a închiderii activităţii miniere în ţara noastră, Polonia reuşeşte, printr-o politică coerentă, să extindă activitatea minieră şi să dezvolte capacităţi de producţie pe trei continente: Europa, SUA şi America de Sud”, se arată în analiza profesorului Bud şi a colectivului pe care îl conduce.