Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 23 Octombrie , 2012

Târgul Cepelor

de Gazeta de ASUAJ

Legenda spune că în Asuaj, în urmă cu mai bine de un secol, era organizat un târg de fete, unde acestea nu erau bineînţeles vândute, ci... măritate. În fiecare an, de Ziua Crucii, la "locul târgului", cum îi spuneau țăranii, se adunau fii din toată zona Codrului, pentru a admira portul popular, podoabele tradiţionale, cepele, purtate cu mândrie de către fete pe frunte, precum şi dansul câmpenesc. La vremea aceea era o sărbătoare foarte mare şi totodată o ocazie unică, în care holteii de-nsurat îşi puteau întâlni aleasa inimii. Astăzi, târgul nu mai este prilej de măritiş, ci de cântec, joc şi voie bună.

Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a 42-a ediţie, iar primarul Vasile Boitor, “botezat” de invitaţii prezenţi la eveniment, “primarul general al Ţării Codrului”, s-a străduit chiar şi în vremuri de criză să realizeze un festival de excepţie cu minim de cheltuieli. Programul zilei de sâmbătă a cuprins un concert de muzică ambientală, un recital al trupei “Haiducii” şi o discotecă în aer liber.

Duminică, după deschiderea oficială la care au luat cuvântul subprefectul Pamfil Bercean, preşedintele CJ Zamfir Ciceu, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, primar, deputaţi, lideri politici, a urmat un spectacol folcloric cu ansambluri de amatori din Maramureş şi judeţele învecinate, momente artistice pregătite de Ansamblul Naţional Folcloric “Transilvania”, Ansamblul “Cununiţa” şi Marius Ciprian Pop. Pe lângă distracţie, gospodarii din zona Codrului au putut să-şi vândă produsele la acest târg care simbolizează hărnicia codrenilor.