• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Aprilie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 25 Ianuarie , 2019

Tanti Lenuța de pe Facebook, bucuria unui suflet fără cotloane

Nicolae Steinhardt spunea că principala caracteristică a creștinului e bucuria. Toc­mai de aceea, sufletul unui român și a unui creștin adevărat e curat, limpede, fără cotloane, ocolișuri și întunecimi: îți deschide cu drag casa și sufletul, îți vorbește direct și cu umor, face haz de necaz și încearcă să-ți bucure și să-ți lumineze ziua. Lenuța Moldovan are multe porecle: în sat i se spune „Lenuța de pe Facebook”, telespec­tatorii o cunosc drept „Lelea Lenuța din Chinteni”, pentru alții e un fenomen, o vedetă sau prototipul ardelencei autentice. Mai presus de toate însă, tanti Lenuța e o româncă veri­tabilă, creștină, isteață, harnică și înțeleaptă, care înțelege și mersul vremurilor și firea omului și, mai ales, rânduiala de la Dumnezeu. Știe că toți avem un destin și un har, un „talant” pe care trebuie să-l folosim în beneficiul celorlalți. Darul primit de Tanti Lenuța de la Dumnezeu e să descrețească frunțile, să aducă bucurie și zâmbete și, mai ales, să ne învețe să fim noi înșine.
Nu mai știe de câți ani filmează și nici nu știe în câte clipuri și emisiuni a apărut. Dacă o întrebi ce înseamnă să fii vedetă și dacă se consideră una, zâmbește șugubăț: „Nu știu ce consi­deră lumea că înseamnă vedetă. Eu sunt o muiere în toată firea și îmi mân rândul și lucrul, nu din asta trăiesc, asta fac din pasiune și din drag, și dacă cineva mă apreciază eu le mulțămesc”.
Trecerea de la „Lenuța lui Alexandru” la „Lenuța de pe Facebook” s-a produs demult, o dată cu prima filmare, care
i-a adus bunicuței și noua poreclă în sat: „Prima dată m-a rugat Sava Negrean Brudașcu să facem o filmare cu lan­sarea lui Alexandru Pugna și printre ele să facem și colinzi de Crăciun, și am acceptat, mie mi-o plăcut. Dacă a venit cineva la mine și m-a rugat să filmez, am fost de acord”.
Niciodată nu se pregătește înaintea unei filmări, nu-și scrie texte și nu le me­mo­rează, spune ce-i trece prin cap și tocmai de aici i se trage farmecul aparte: „Emoții? Da’ la ce? Nu-mi ia fața, gura nu mă doare, ce mă întrebi, îți răspund din ce știu. Știu bugăte, dar nu le dau drumul la toate. La mine tăt îi spontan și pe moment îmi vin ideile. Ce m-o ajutat? Mintea, îmi umblă mintea. Îmi vine replica pă limbă și îi musai să-i dau drumul. Să râdem, da. Trebe să plângem?! Trebe să ne descrețim o țâră frunțile”.

Tanti Lenuța e la fel de deschisă și la suflet ca și la grai. Primește cu drag pe oricine, își așteaptă fanii acasă, vor­bește cu cei care o recunosc și o opresc pe stradă și îi „odihnește” puțin din tumultul și acreala vremurilor noastre. Deși are 72 de ani, spiritul ei e foarte tânăr, vesel, vioi. Nu e contaminată deloc de tarele lumii moderne. De fapt, tanti Lenuța vine dintr-o altă lume, din care astăzi a mai rămas doar amintirea: „A fost foarte frumos cândva, când eram io fată se făcea joc tot la două săp­tămâni, și la Crăciun, și la Paști și la Rusalii și păstă an, la o șură, cum era cu pământ, și jucam până luni dimineaţa și jucau și cei de 60 de ani. Dar la noi în sat nu mai e cine. Satul a fost unit, au fost și maghiari și români, dar au trăit în armonie. Dacă ți-ai făcut casă, ți-ai chemat cumnați, prieteni, vecini, «măi, nu faci bine să-mi aduci un car de pământ că ia, îmi fac casa ori poiata». «Viu mă, viu, și făceau clacă și mereau câte 12 cară». Dar generația aceea a murit și a venit generația astalaltă, de la noi din sat 100-150 de perechi de tineri până în 50 de ani îs plecate. Acuma atmosfera e alta, noi eram cu zâmbetul pe buze, dacă avea unul un necaz, ziceam «i-a ajuta Dumnezeu» și ne ajutam între noi, acum nu, oamenii se mănâncă între ei. Nu se mai respectă oamenii. De ce îs mai triști? Au ce le trebuie, îs mai buieci”.
Lenuţa a fost singurul copil al unei familii de oameni harnici din satul Chinteni, de lângă Cluj: „Provin dintr-o familie cu un singur copil: tata a fost harnic, făcea naveta în Cluj pe jos, a lucrat la Turnătorie la Unirea, apoi agent veterinar, a fost și primar într-o perioadă. Mama s-a căsătorit la 16 ani și a învățat să coase. Atunci, nu era cine să-ți coase, să-ți facă o vizibcă (bluză) și o rochie, eu hainele pe care le am și le port încă sunt făcute de ea. N-am fost un copil rău, mi-am ascultat părinții și mi-o pus lucrul în mână de micuță și o zis că n-am ce face, trebe să lucru: cipcă, mărs cu diboli, merem cu tata dacă trebuia să meargă la semănat, merem cu dumnealui. De joacă nu prea mai era timp. Mi-a plăcut și la școală, dar erau numa’ 4 clase la noi în sat, când am fost eu, restul se făceau în comuna vecină, în Coruș, și o zis că la ce să fac naveta. Apoi m-am căsătorit, și lucram pământ, colectiv etc., și apoi m-am dus în servici, am învățat broderia și am continuat cu ea”.

Tanti Lenuța are peste 50 de ani de căsnicie, iar soțul ei, Alexandru, are același umor ardelenesc și aceeași bunătate care se citește din priviri. Cum s-au întâlnit? „Nu l-am găsit eu, că a umblat el după mine. Mă lua la joc și poveste încoace, poveste încolo, o știut juca fain, și eu la fel, ne-am potrivit. Io și amu aș juca, dar gândești că mă îmbăt de cap câteodată. M-am măritat la 17 ani jumate. Faină a fost nunta, a fost o iarnă de nu o circulat nici mașinile, în 14 februarie, de Valentin, dar cine o știut atunci de Valentin?... În spatele casei o stat un frate a mamei și o avut două case, o casă și o verandă, jos o avut pivniță, subsol și acolo ne-o lăsat, cred că o fost cam 100 de perechi de o încăput în două case, și trei ceterași: ceteraș, contralău și gurdună. Eu am purtat rochie albă, șorț alb și
mi-o înghețat nasul. Mâncare: leveșă, friptură și dimineață sarmale. Așa s-o distrat lumea! Daruri ne-o dat un laboș, un razalău, o oală. Noi am trăit într-o altă lume. Oricât v-ați strădui și orice ați face nu puteți ajunge unde am fost noi, nu mai poți întoarce înapoi vremea, nu e nici clima la fel, nici lumea, acum oamenii sunt toată ziua la internet, lucrează de acasă, mai demult mergeai la câmp, toată ziua”.

Cu ochiul cunoscătorului trecut prin viață, care a văzut și înțelege multe, tanti Lenuța nu vede bine nici tineretul, nici relațiile dintre tinerii de azi și nici viitorul: „Cu tinerii nu-i bine defel. La școală cu telefon, cu droguri, iar respect între o fată și un băiat nu mai este, nici vorbă. Atunci ai știut de frică, ai știut că nu-i slobod. Amu zic «lasă, meargă să se distreze». Dar ce o lucrat toată săptămâna? Telefonul. Dacă le pui pe fete nici nu știu face un rântaș ori o zamă. Mâncă o șaorma, dohănesc. Și atâta și trăiesc cum e mâncarea, dacă nu gătești acasă, nu e bună. Acuma femeile numa’ cu botox, se umflă în buze, în cap, în ochi, îmi stă rău să și zic unde, zic că-s dive și bărbații își lasă barbă și dacă le stă sau nu le stă bine, ca turcii. Doară nu ești vacă să te ţesale... Peste 20 de ani o să ajungem ca și aceia în pielea goale, care umblă cu o frunză înainte”.
Pe tanti Lenuța nu o definește doar umorul ci și ospitalitatea: „Zice că vai de acea casă la care nu e ros pragul. E bine să te caute lumea că atunci ești iubit. La noi, de când mă știu, oricine o venit o fost servit. Cred că o intrat în sânge treaba asta. Mâncare pregătesc și fac, când vine omul mă întorc, mă sucesc, o încălzesc și i-o pun înainte că nu se știe de unde o venit omul. Îmi place să fac orice fel de mâncare, ce
nu-i place la bărbatu-meu nu fac, lușcoș nu-i place, orez, eu am o preferință să fac cartofi la cuptor, cu ouă, cu smân­tână, dar lui nu-i plac. Specialitatea casei e gulaș, iahnie de fasole, ardei umpluți, sarmale, dar mie îmi place să fac porkolt (tocăniţă de porc) cu ceapă multă, cu ardei, cu piure”.
I-au trecut pragul oamenii din întreaga lume, dar și tanti Lenuța a călătorit mult, însă n-ar pleca din Chinteni pentru nimic în lume: „Am fost în străinătate, la Bruxelles, stai încremenit ce vezi și e frumos, nu poți să zici că nu e, dar când ne-am dus de la aeroport pe șosea am văzut și acolo case rondioșe, oieji de nailon și hârtii aruncate. Oamenii îs tot oamenii. Nu-s colacii pe garduri nici acolo. Și aici poți lucra și câștiga. Eu n-aș pleca nici din Chintău, am apartament în Cluj, cu bărbatu-meu, dar cum să mă duc de la casa mea? Când mă duce popa!”.
Pentru ea, cea mai mare bucurie e să poată lucra și să aducă bucurie oamenilor: „În oraș nu pot mere 2-3 pași că zice cineva «ioi, am văzut-o» ori «asta-i tanti! Tanti, vrei să-ţi faci cu noi o poză?». E un dar să-i faci pe oameni fericiți, eu mă bucur că am acest dar și am o meserie și în rest îmi mân rândul și găzdușagul și mă bucur”.
Cum e mătușa Lenuța când e supărată? „Se vede pe fața mea că ceva mă roade, mă ține, dar povestesc și râd cu tine, dar mintea mi-e tot la necaz, îl țin acolo în suflet, dar ce am eu de dus duc, nu dau povară la alții”.
Pe cât de deschisă și relaxată e la vorbă, pe atât de solide principii de viață are însă Tanti Lenuța, toate legate de credința în Dumnezeu: „Trebe să te rogi, să fii prezent unde îi de rugăciune, trebuie să te gândești când pășești - «Doamne ajută», să nu faci rău intenționat, și cine îți face rău gândește-te așa: «dă-l în păcatele lui, nu mă cobor la nivelul lui, nu are judecată să judece, de asta face sfaturi pentru fericire?» Să nu le pui toate la suflet, dar nu poți, să te rogi la Dumnezeu și să zici: «Doamne, le las în mâna ta. Fă ce știi»”.

Deși e celebră pe internet, tanti Le­nuța nu are internet acasă, dar a învățat să butoneze telefonul: „Nu am internet. Io te sun, povestesc. Mă suni, povestesc. Eu nu am timp de internet, am de lucru, dacă am timp liber fac dantelă”.

A fost și în Maramureș și îi plac lo­curile și oamenii: „Îi fain în Maramu­reș, îmi place Maramureșul, oamenii îs mai aspri o țâră”.
De fapt, și tanti Lenuța pare mai aspră și mai aprigă la prima vedere, dar sufletul ei e cald și bun ca o pâine coaptă pe vatră. Are sufletul ca și Cră­ciunul, cum spunea ÎPS Justinian. Și înainte de umor, spontaneitate și franchețe, oamenii pentru asta o iubesc. Și pentru că le amintește cât de frumoasă poate fi lumea și oa­menii ei atunci când ești deschis, cald, bun, cu zâmbetul pe buze. Alt­fel, fără oameni ca ea suntem mai triști și mai răi. „Destul de rău”, cum ar fi spus mama ei. 
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.