• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 7 August , 2015

Tabăra de vară 2015: 5 zile de jocuri, educaţie, socializare şi distracţie!

Săptămâna trecută a avut loc o nouă ediţie a Taberei de Vară, organizată gratuit de UAC Europe pentru toţi copiii din comuna Dumbrăviţa. 5 zile pline, care au lăsat în urmă amintiri şi prietenii ce vor dăinui peste ani.

 
 

Peste 70 de elevi din toată comuna, 5 zile pline de activităţi şi distracţie, amintiri frumoase, cunoştinţe noi, distracţie. Pe scurt, ultima ediţie a Taberei de vară organizată de UAC Europe şi Asociaţia Nemus în perioada 20-24 iulie 2015.

Fiecare zi a cuprins activităţi inedite şi surprize, şi chiar dacă temperatura a fost ridicată, profesorii au ştiut să însufleţească atmosfera. Invitatul special al taberei a fost părintele Bogdan Ciocotişan, un apropiat al copiilor, care se implică în toate activităţile de educare şi formare a tinerilor.

 

Ziua de luni a fost dedicată limbii engleze. Profesorul Oana Teremtuş a reuşit să le îmbunătăţească copiilor cunoştinţele de limba engleză într-un mod atractiv şi interactiv.

 

Ziua de marţi a fost dedicată fotografiei. Silviu Gheţie şi Lia Gheorghe le-au vorbit copiilor despre arta fotografică, le-au oferit câteva cunoştinţe teoretice pe care au putut apoi să le pună în practică la o plimbare prin comună, din itinerariul căreia nu au lipsit biserica, pădurea etc.

 

Zilele de miercuri şi joi au fost dedicate dezvoltării personale. Psihologul Liana Covaciu i-a învăţat pe copii lucruri noi şi utile. Tot joi a avut loc o mini-discotecă, unde copiii au dansat, au cântat, s-au distrat.

 

Vineri, ultima zi de tabără, a fost dedicată unui picnic la lac, cu un popas însă în zona fabricii UACE, unde copiii au înălţat avioanele de hârtie confecţionate cu o zi înainte şi s-au întâlnit cu Corina Mulea, reprezentantul UACE şi al Asociaţiei NEMUS. Au urmat plimbarea la lac şi o nouă sesiune de fotografie, dar şi câteva sfaturi practice de orientare în natură.

 

La final, copiii şi-au luat rămas bun, cu promisiunea că se vor revedea şi anul viitor, la fel de bucuroşi de oportunitatea de a se împrieteni cu ceilalţi, de a învăţa lucruri noi şi de a se distra. 

 
 
Impresiile copiilor
 

„Tabăra aceasta a fost cea mai frumoasă dintre toate. Cel mai mult mi-a plăcut atunci când am făcut poze. Am rămas cu amintirea unei veri extraordinare şi cu convingerea că trebuie să fii mereu veselă şi optimistă!”. Cetăţean Maria

 

„Mie în tabără mi-a plăcut cel mai mult plimbarea la lac”. (Crina)

 

„A fost o săptămână frumoasă, ne-am reîntâlnit cu prietenii şi cu doamna Monica. Am învăţat să socializăm, să ne comportăm în societate şi câteva jocuri noi. Ca întotdeauna, doamna Monica a fost foarte drăguţă, deşi mi s-a părut că am fost mai gălăgioşi decât în anii precedenţi”

 

„Mi-au plăcut mult cursurile de fotografie, activităţile cu doamna psiholog şi că ne-am făcut prieteni noi”. (Maria Tămaş)

 

„Mie din tabăra aceasta i-a plăcut cel mai mult discoteca şi felul în care am colaborat şi ne-am împrietenit”.

 

„A fost foarte frumos. Am învăţat lucruri noi, să ne respectăm unul pe altul şi să ne facem prieteni. Am învăţat să vorbim frumos”.

 

„Mi-au plăcut activităţile, am învăţat că trebuie să fim prietenoşi şi sociabili cu cei din jurul nostru, mi-am făcut prieteni noi şi ne-am înţeles aproape cu toţi copiii, aştept să fie şi tabăra de anul viitor, să cunosc prieteni noi şi să ne distrăm”. (Mic Paula)

 

„În tabăra aceasta ne-am distrat. În aceste 5 zile de tabără am învăţat să ne facem prieteni, să socializăm şi să ne iubim între noi. Monica este cea mai bună profesoară şi prietenă. Sper că şi la anul se va face o astfel de tabără.

 

„În această tabără am avut o experienţă de neuitat pentru că am învăţat să socializăm şi să legăm prietenii”. (Vari Ioana)

 

„Cel mai mult în tabără mi-a plăcut că am venit laolaltă şi mi-au plăcut jocurile şi mini-petrecerea”. (Antonia)

 

„A fost o săptămână frumoasă. Ne-am jucat, am cântat şi ne-am şi distrat. Mi-am revăzut prietenii şi colegii cu mult drag. Am avut multe activităţi alături de doamna Monica, domnişoarele Oana şi Liana, domnii fotografi Silviu şi Lia. Sper că tabăra se va face şi anul viitor”. (Morar Cristina)

 

„În tabără a fost frumos şi am rămas cu amintiri frumoase”. (Cezara)

 

„A fost frumos. Am învăţat să nu ne batem, să ne facem prieteni, să fim buni şi ascultători”.

 

„Mie mi-a plăcut că mi-am făcut noi prieteni şi mi-a plăcut şi de Monica. Să ştiţi că n-aş vrea să vă pierd niciodată. Sunteţi nişte prieteni adevăraţi”. (Mădălina)

 

„Mi-a plăcut tabăra mult, activităţile au fost foarte distractive”. (Breha Teodora)

 

„Am rămas cu amintirea că trebuie să fim prieteni mereu. Mi-a plăcut de toţi. Vreau să vin şi anul viitor”.

 

„Am învăţat că trebuie să fim toţi prieteni”.

 

„Această tabără a fost frumoasă, am învăţat că prietenii sunt comoara noastră. Monica este o persoană simpatică şi frumoasă. Mulţumim UACE”.

 

„Tabăra de vară a fost pentru mine o experienţă frumoasă deoarece am avut oportunitatea de a interacţiona cu alţi copii, ceea ce îmi provoacă o mare plăcere şi consider că nu este o bucurie mai mare decât aceea de a fi copil. Ce am învăţat eu din această tabără? Am învăţat ce înseamnă responsabilitate şi respect. Responsabilitatea de a avea grijă de alţi copii şi respectul faţă de cei din jur. Vă mulţumesc pentru tot şi sunt recunoascătoare pentru faptul că această experienţă mă va ajuta pe viitor să devin ceea ce îmi doresc în domeniul pedagogic”. (Diana Hotea)

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.