Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Miercuri , 23 Ianuarie , 2013

Susţineţi redeschiderea mineritului!

de Sorin Bota

Senatorul PSD, Marius Sorin Bota, a iniţiat un proiect de lege privind exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase ale României.

 

Acest proiect de lege are drept scop REDESCHIDEREA MINELOR în condiţiile în care statul român să fie asociat obligatoriu, aurul să se prelucreze în România şi să se marcheze de către Monetăria Statului, iar tehnologia de prelucrare să respecte cele mai drastice norme de mediu. Această iniţiativă legislativă doreşte ca în timp ce climatul favorabil pentru investiţiile străine în domeniul resurselor minerale să fie menţinut, să acorde statului român o putere decizională mai mare decât cea pe care o are acesta în prezent asupra resurselor minerale care îi aparţin.

 

Obiectivul central este acela de a asigura un echilibru între potenţialul economic al ţării şi valorificarea sa în interesul naţional pe de o parte, iar pe de altă parte, de a permite exploatarea resurselor statului pentru a crea capital privat. Acest proiect de lege contribuie la clarificarea unui cadru legal propice pentru ca statul şi mediul de afaceri să conlucreze ca două entităţi diferite, dar care să-şi acorde sprijin reciproc, fiind asociate sub forma parteneriatului public-privat.

 

Pentru a lua pulsul societăţii cu privire la acest proiect de lege, senatorul Sorin Bota a creat o petiţie online în vederea strângerii de semnături, petiţie ce poate fi gasită la adresa: http://www.petitieonline.ro/petitie/09960156. De asemenea, această initiativă legislativă a senatorului a fost postată inclusiv pe pagina de facebook a acestuia, la adresa: http://www.facebook.com/mariussorin.bota.

Proiectul de lege urmează să fie dezbatut in Parlament peste două săptămâni. Dacă sunteţi de acord cu acest proiect de lege al senatorului, intraţi pe adresele de mai sus şi semnaţi petiţia sau daţi like!

 
 

Senator, Marius Sorin Bota,

Şef al Departamentului de Transporturi şi Infrastructură al PSD