Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 1 Aprilie , 2016

Studenţii de azi sunt profesioniştii de mâine! A fost constituită Liga Studenţilor Social - Democraţi din Maramureş

de Gazeta de Maramures

Miercuri, 30 martie a.c., a fost constituită Liga Studenţilor Social - Democraţi (LSSD) din Maramureş. La eveniment au participat peste 50 de tineri, studenţi de pe tot cuprinsul judeţului Maramureş.

 

„Am constituit această Ligă a Studenţilor cu scopul de a veni în întâmpinarea problemelor studenţilor care au ales să îşi continue studiile la facultăţile din judeţul nostru. LSSD va fi, pentru tinerii din Maramureş, o platformă reală de dezbatere şi acţiune. Studenţii de azi sunt profesioniştii de mâine!

Acesta e mesajul pe care vrem să îl transmitem şi cu care am pornit în gând când am iniţiat acest demers. Partidul Social Democrat a fost şi este mereu atent la nevoile şi problemele cu care se confruntă tinerii, apărând drepturile şi interesele studenţilor. Liga Studenţilor Social - Democraţi din Maramureş va promova profesionalismul şi solidaritatea tinerilor care doresc să se implice în schimbarea în bine a clasei politice, a comunităţii din care fac parte şi a administraţiei publice locale” a punctat Cosmin Butuza, preşedintele TSD Maramureş.

În şedinţa de constituire desfăşurată miercuri, în sediul social-democraţilor maramureşeni din municipiul Baia Mare, a fost ales preşedinte al LSSD Maramureş, studentul Cătălin Cosarca, iar secretar executiv a fost desemnată Ana Maria Florian. Tot în cadrul şedinţei au fost aleşi un număr de şapte vicepreşedinţi.

 

Biroul de presă al PSD Maramureş