Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 20 Octombrie , 2017

Spitalul din Coltău, servicii medicale alternative de cinci stele

de Nicolae Teremtus

Am ajuns în comuna apro­piată de Baia Mare la orele dimineții. Aerul răcoros a început să fie risipit de un soare generos, semn că ziua urmează să fie călduroasă. Chiar la intrarea în localitate am zărit o construcție cochetă cu parcare proprie, Spitalul Coltău.

Directorul Centrului Medical, Ster Remus, se afla în birou, înconjurat de dosare, hârtii, documente, semn al unei activităţi susţinute. Am aflat că în primele ore ale zilei se fac comenzi, situaţii, se vorbeşte cu furnizori şi cu cei ce au fost de serviciu pe timpul nopţii. Domnul Ster se mişcă cu eleganţă printre problemele pe care le ridică o astfel de activitate. Am aflat că este economist şi împreună cu un prieten din Arad, care are o astfel de unitate acolo, a demarat acest proiect în Coltău, în urmă cu vreo patru ani. Din 2015, clădirea a fost terminată şi a început activitatea. A fost ceva nou şi pentru Ster şi pentru piaţa acestui fel de servicii, în Maramureş.
Din dorința de a oferi persoanelor de vârsta a treia un stil de viață care să îi ferească de grijile și preocupările afe­rente vârstei, a fost creat un concept unic, unde devotamentul și experiența în domeniul medical și socio-uman ale specialiștilor asigură liniștea și confortul rezidenților. Centrul de îngrijire paleativă Clinica Cătălina este locul pe care şi-l dorește orice persoană în vârstă chiar şi pentru tot restul vieții. Este un spaţiu potrivit ca dimensiuni, prietenos, în comunitate, astfel încât te poţi simţi ca acasă. Centrul de îngrijire se află într-un loc ferit de zgomot şi poluare. Îngrijirea este asigurată de persoane atent selectate şi cu un înalt grad de ca­lificare pentru a furniza servicii de cea mai bună calitate. Conceptul oferit, de îngrijiri paleative, este de a veni în întâmpinarea nevoilor individuale ale fiecărui vârstnic. Centrul de îngrijire paleativă este situat în localitatea Col­tău, la aproximativ 7 km de orașul Baia Mare, într-un cadru natural deosebit, beneficiind de acces auto şi transport în comun.
„Avem un centru de îngrijire, nu Azil, mulți confundă Azilul cu Spitalul. Noi suntem Spital cu două secții acreditate de Ministerul Sănătății: secția de îngrijiri paleative (îngrijiri pentru bolnavi cronici care sunt în faze terminale) și secția de recuperare, recuperare pe linia traumatologică, neurologică. Primim bolnavii care fac parte din categoria celor cu boli cronice, chiar și bolnavi de Alzheimer, dar nu avem specialitate de psihiatrie, nu vrem să ne arogăm merite pe care nu le avem. Dar o parte din bolnavii cu demență și Alzheimer, formele mai ușoare, sunt compatibili de a fi internați la noi. Este vorba de cei care nu au forme violente de manifestare, nu strigă, nu lovesc, nu deranjează pe alții”, ne-a explicat directorul Spitalului.

Domnul Ster ne-a povestit și cum a ajuns să deschidă o astfel de unitate de îngrijire a persoanelor vârstnice.
„A fost o conjunctură. Am avut niște prieteni cu care am discutat pe ideea de a face ceva aici. Am vorbit și cu domnul primar și ne-am hotărât să facem acest Spital. Am demarat lucrările și în scurt timp am finalizat. Cu ajutor, fără ajutor, am reușit să terminăm cons­truc­ția. Am dorit să facem ceva ce nu mai este în domeniul privat. În Baia Mare, în sistem privat nu există îngrijiri paleative, există la stat două secții, una la Cavnic și zece paturi la Spitalul TBC, dar au condiții greu de văzut. Colegul meu din Arad a venit cu ideea acestei unități. Are ceva similar acolo și o policlinică. Așa am început și am realizat ce se vede. A fost nevoie de foarte multe avize, documente, autori­za­ții. Avem toate cele necesare. De la deschidere, la începutul anului 2015, am trecut prin mai multe faze. La des­chidere, două luni am avut trei pacienți, după care am avut opt, iar din luna mai am început contractul cu CAS. Asta, după ce am trecut prin mai multe faze de evaluare, foarte riguroase. După acest moment, într-o lună s-a umplut. La noi condițiile sunt gen hotelier. Două paturi și baie proprie, sistem de alarmare, la pat, la bolnavi, ca în orice Spital, sistem de televiziune. Sunt condiții decente și poate chiar mai bine. Spitalul este în așa fel construit încât să facă față proceselor tehnologice și mai ales curățeniei. Ceea ce este foarte im­por­tant. Gândiți-vă că se mănâncă în camere și inevitabil se face mizerie. Se face curățenie exemplară, tot timpul. Este imaginea noastră. Avem 55 de angajați dintre care jumătate sunt de aici, din comunitate”, a spus Ster.
Am făcut o scurtă vizită în Spital, deși era o oră de vârf pentru angajați, se făceau schimburile de haine, lenjerie, a fost masa. Dar lucrurile sunt bine puse la punct, fiecare angajat știe ce are de făcut. Există două pavilioane pe cele două tipuri de servicii.

Camerele au două paturi, televizor, baie proprie, masă cu scaune. Masa este servită în camere, sunt trei mese calde pe zi și două gustări. În Spitalul din Coltău lucrează 55 de angajați dintre care sunt medici, fie angajați acolo, fie asociați, sunt asistente specializate pe tipurile de servicii oferite, infirmiere, personal auxiliar.
Există cameră de gardă, săli de re­creere, sală de gimnastică medicală, mai multe cabinete cu aparatură de recuperare. Toate instrumentele și apa­ratele folosite sunt de calitate bună. Există o cameră spălătorie cu mașini de spălat, uscător de mare capacitate. Bucătăria este utilată și spațioasă, sunt camere de depozit și cameră pentru centrala care deservește Spitalul.
Oamenii internați sunt liniștiți și fiecare desfășoară activități specifice bolii sau afecțiunilor avute.

Am plecat de la Spitalul din Coltău cu un sentiment diferit de cel de la venire. Activitatea dezvoltată de Ster și cei care mai sunt alături de el, o investiție de circa 900 de mii de euro arată bine și demonstrează că se pot oferi și astfel de servicii medicale, de îngrijire pentru persoane vârstnice și cu probleme de sănătate.
 

 

Am dorit să facem ceva ce nu mai este în domeniul privat. În Baia Mare, în sistem privat nu există îngrijiri paleative, există la stat două secții, una la Cavnic și zece paturi la Spitalul TBC, dar au condiții greu de văzut. Colegul meu din Arad a venit cu ideea acestei unități. Are ceva similar acolo și o policlinică. Așa am început și am realizat ce se vede.
Ster Remus, Directorul Centrului Medical