Specii rare de Maramu’

* Lostrița (somonul) este un peşte răpitor din familia Salmonidae.

În perioada depunerii icrelor migrează din mare spre izvoarele unor ape curgătoare, distanțe care pot însemna mii de kilometri. În timpul migrației, peștii urcă cascade mai mici sau străbat lacuri de acumulare. Explicația dată de oamenii de știință cu privire la migrarea lostriței ar fi că puietul n-ar supraviețui în apa sărată de mare, din cauza problemelor cauzate de reglarea osmozei intracelulare.

Somonul are o lungime cuprinsă între 1–1,5 metri și o greutate între 25–30 kg.

Tisa este un arbore care poate ajunge până la 6-15 m în înălțime și 1,5-6 m în diametru, arealul acestuia întinzându-se din Eurasia, Marea Britanie până în Caucaz, nordul Iranului, Africa de Nord-Vest. În România, acesta crește prin păduri de fag, pe substrat calcaros.

Se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe fața inferioară, verzi palide. Ele sunt dispuse distinct pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă diotică.

Înflorește din martie până în aprilie. Crește încet, putând să atingă chiar și 14 metri și un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Este un arbust cu ramuri căzătoare și frunze lucioase, verde-închis, plate, aranjate în spirală și lungi de 2-3 cm.

Florile mascule sunt așezate în axila frunzelor anului precedent și constau din 8-10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate, pe fața inferioară cu 5-9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul), dispus terminal la vârful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5-8 arhegoane, dar după fecundaţie se dezvoltă o singură oosferă, devenind embrion cu două cotiledoane. Sămânța este înconjurată la bază de un aril roşu, în formă de cupă cărnoasă. Acesta serveşte la diseminare, mai ales prin păsări, care consumă învelişul cărnos. Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roşu.

După modul de formare a seminței, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămânţă și cu dicotiledonatele.

Lemnul de tisă, foarte greu și dur, elastic, compact, poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roşcată, lemnul acestui arbust este foarte preţios pentru confecționarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie.

Larix este un gen de conifere din familia Pinaceae care își pierde frunzele iarna (frunze decidue).

În România, speciile de Larix sunt cunoscute sub numele de zadă sau larice.

Zâmbrul, sau pinus cembra, este un arbore conifer, specific zonelor montane. Acest arbore poate atinge o înălţime de până la 20–25 m și un diametru de 2 m, înrădăcinare pivotantă cu o bună rezistență la doborâturile de vânt; are coroana în tinerețe îngust-piramidală, apoi largă și rotunjită, adesea neregulată, cu multe vârfuri. Scoarţa este verde-cenuşie, netedă. Zâmbrul are acele subțiri, în trei muchii, rigide şi grupate câte 5 pe un brahiblast, cu o lungime de până la 10 cm, de culoare verde-întunecat, lucitoare. Conurile, ovoidale și erecte, conțin semințe mari, nearipate, cu miezul comestibil, apreciate în unele părți ca alunele la noi, de 10 cm lungime, și semințe de 5 mm. Lemnul său este maro-închis, foarte rezistent, folosit la fabricarea mobilei și în sculptură. Produce lemn valoros și foarte trainic.

Laleaua pestriţă. Ceea ce o deosebește de celelalte lalele este culoarea ei violacee cu pete albe, dar și modul de răspândire, deoarece ea crește la noi spontan în locurile umede, în apropierea pădurilor. Pentru frumusețea ei este culeasă abuziv, încât în unele zone ale țării a ajuns pe cale de dispariţie.

Această floare minunată purta în trecut denumirea de Floare de șah, denumire care i-a fost dată de Daria, nepoata unui vistiernic de la curtea Şahului Persiei. Legenda spune că Daria avea grijă de grădina palatului în care existau cele mai alese soiuri de lalele. Într-o noapte, a avut un vis în care o tânără care purta o rochie alb-liliachiu a venit în grădină la ea și i-a cerut flori pentru mama ei, care era bolnavă. Daria i-a oferit un buchet de flori, dar în schimb i-a cerut să îi aducă o lalea pestriță pe care o dorea de mult timp. După un timp a apărut în grădina palatului o lalea pestriță care a fost îngrijită și dăruită demnitarilor care veneau din țările vecine. În același timp, unchiul ei, care era un pasionat matematician, a inventat jocul de șah pentru a-i alunga plictiseala care îl cuprindea adesea pe Marele Şah. Când unchiul ei s-a înfăţișat cu jocul de șah, Daria a adus floarea pe care a numit-o Floare de șah.

O altă poveste spune că lalelele au devenit pestriţe de la amarul lacrimilor deoarece se crede că localnicii din Frătăuţii Noi care erau uniți, au plâns soarta bucovinească, au căutat alinare în șoaptele codrului, pe potecile naturii, în locurile unde au crescut aceste flori.

Nici până astăzi nu s-a definitivat care este originea acestei minunății și cum a apărut ea.

Aşadar, toate poveștile legate de această floare sunt unele mai mărețe ca altele. Ceea ce ar trebui să știe toată lumea este că laleaua pestriță este o specie introdusă în Cartea Roșie și ocrotită de stat.