Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 18 Noiembrie , 2016

Sorin Bota (PSD)

de Gazeta de Maramures


Dezbaterea publică din zilele acestea este din ce în ce mai negativă, pe fondul acuzaţiilor Guvernului tehnocrat şi ale PNL, după ce PSD a trecut prin Parlament legea cu privire la creşterea salariilor personalului din sănătate şi educaţie cu 15%, a arătat senatorul PSD de Maramureş, Sorin Bota, candidat pentru o funcţie de deputat în Parlamentul României la alegerile din 11 decembrie 2016.

 

„Noi, cei din PSD, vrem să transmitem un mesaj pozitiv către toţi românii şi, mai ales, către tineri, care vin în număr mic la vot. Mulţi tineri cred că viitorul lor este în afara României. Ştim că mulţi şi-au pierdut încrederea în faptul că sistemul politic ar avea soluţii pentru ei. Vrem să îi convingem să îndrăznească să creadă în România şi în faptul că PSD are răspunsuri la întrebările lor. Soluţii să aibă aici un viitor profesional, să îşi facă o casă, să îşi întemeieze o familie şi să se alăture clasei de mijloc există.

Programul PSD pentru tineri prevede o serie de facilităţi. Noi propunem posibilitatea contractării unui credit garantat de stat în proporţie de 80%, în valoare de 40.000 de lei (pentru cursuri, chirii, achitarea unui avans pentru achiziţionarea unei locuinţe), a cărui dobândă va fi subvenţionată integral de stat. Totodată, asigurarea a 75% din cheltuielile cu chiria şi utilităţile suportate de tineri care se relochează la mai mult de 50 de km depărtare de domiciliul stabil, în căutarea unei slujbe.

Vom elimina contribuţia de şomaj, precum şi contribuţiile pentru concedii, creanţe salariale şi risc la accidente în cazul tinerilor angajaţi, iar toate acestea sunt doar o parte din programul de facilităţi pe care îl pregătim pentru tineri”, a declarat senatorul PSD, Sorin Bota.

În ceea ce priveşte contestaţiile la Curtea Constituţională ale Guvernului Zero şi ale PNL, acestea sunt un atac împotriva clasei de mijloc, consideră senatorul PSD. „În Parlament a existat cvorum, deşi deputaţii PNL au chiulit de la serviciu. În Buget există fonduri – există 29 de miliarde bani ce nu vor fi cheltuiţi, în timp ce pentru această creştere ar fi nevoie de doar 1,8 miliarde.

 

Mai mult, creşterea economică de anul viitor, asigură sustenabilitatea măsurii şi în viitor. România are cea mai mare creştere economică din U.E., ca urmare a măsurilor luate în guvernarea PSD. Este normal ca această creştere economică să se simtă în buzunarul românilor. PSD va susţine această lege şi, dacă românii ne dau încrederea lor, o vom pune în aplicare la guvernare”, a conchis Sorin Bota, candidat PSD pentru un mandat de deputat la alegerile parlamentare din decembrie 2016.