„Sobrietate excesivă” - la Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din Baia Mare Expoziția de pictură Cristina Cucu și Expoziția de Design Liviu Rața

Joi, 10 octombrie 2019, s-au vernisat Expoziția de pictură – Umbre - a artistei Cristina Cucu și Expoziția – Design – a artistului Liviu Rața. Alăturarea lucrărilor aparținând celor doi artiști s-a constituit într-un dialog dintre forme și „culori”, devenind în acest fel o expoziție cu un caracter unitar, impresie ce poate fi lecturată ca un demers de comun acord între autori.

Lucrările de pictură în tehnica acril pe pânză a Cristinei Cucu, propun un discurs antagonic dintre non-culori alb și negru „încurajate” de puține ori cu tente de aluzii colorate în ocruri sau albastru. Dialogul formelor, care de fiecare dată recompun suprafața tabloului, prin arti­cularea unui modul, dezvoltă structuri compoziționale ce au ca punct de pornire, amprenta figurii umane (Se­rafimi I și Serafimi II), ce imaginează transformarea unui univers sacru – pornind de la titlu – într-o structură abisală ca o boltă nemărginită.
Lucrarea Începutul prefigurează o evoluție de metamorfozare a reprezentărilor antropomorfe în forme geometrice, reprezentate în registre și recompuse în ritmuri, succesiuni, alternanțe de gol-plin, ca în lucrările Nr. I, Vertical, Umbre, realizate prin intervenții de colaj de hârtie, pe pânză, subliniate de un contur alb, ce „reliefează” libertatea compunerii suprafeței printr-o narațiune „epică”. Eliberată de constrângerile „grave” ale modelajului de la negru la alb, aglutinanțiile „timide” de nuanțe de ocru sau „fulgerări” de albastru, asigură li­ber­tatea de a evada în spațiul pictural, al voluptății vibrate a tușelor de pensulă, de la negru intens, prin griuri „cernite”, până la alb. Intervenția gestuală a mișcării și dinamicii pensulației constituie o particularitate cu sonorități de virtuozitate în regimul exprimării Abstracțio­nismului liric. Stau mărturie în acest sens lucrările de mari dimensiuni, intitulate Granița și Crepuscul.

Construcțiile spațiale din metal, co­lorate în negru, ale designerului Liviu Rața, ne propun de această dată un alt gen de lectură, a relației dintre plin-gol reprezentat într-o lucrare în sine, dar totodată și dislocarea acesteia din spațiu, iden­ti­ficând mai degrabă, conturul exterior al lucră­rilor prezentate.

Inserții de sticlă în construcțiile me­talice, cum ar fi un glob ocular, insinuează un ochi atotvăzător ce veghează din spațiu sau traiectoriile de lumină, realizate din baghete de sticlă, îmblânzesc cadre și planuri din metal (Conexiuni). Uneori, prezența culorii saturate (roșu, albastru) „ani­mă” rigoarea metalului, provocând o apropiere dintre privitor și lucrarea de artă. Forme geometrice, de la pătrat, hexagon, cerc, prin suprapuneri și întretăieri, au ca rezultat îndrăznețe volumetrii, subliniind prin aceasta vocația tehno­logică a secolului XXI.
Îmi ima­gi­nez și consider că aceste forme supradimensionate, ce îndeplinesc funcția dinamică de ocupare a spațiului, ar avea mai mult de câștigat, într-un alt spațiu luminos, decât ipostaza actuală de „ton pe ton”, adică negru pe negru, ce pierde conturul și diluează tocmai ce este important: spațializarea.

Rămâne o provocare întrebarea: Oare cum ar fi arătat această expo­ziție într-un spațiu luminos!? Cu convingere cred că lucrările de pictură s-ar fi lecturat ca niște supra­fețe imponderabile, în care formele au libertatea să circule, și nu închise, încorsetate de tavanul și de podeaua neagră, ce aduc o concu­rență și dominare a acestora!
Formele spațiale s-ar fi bucurat, cu siguranță, de prelungirea umbrelor purtate și ar fi creat „o simfonie în game majore”. Dar poate că expo­ziția a fost gândită în negru, alb, gri, pentru această sală și am apelat la autoritatea profesională a pictorului Vassily Kandinsky pentru a înțelege mai bine predilecția exce­sivă pentru negru și alb: „Preferința pentru negru indică negarea acțiunii și vitalității, renun­țarea, revolta față de o ambianță lipsită de satisfacție; iar despre alb, acesta acționează asupra sufletului nostru ca o prelun­gită tăcere absolută. Corespunde oarecum unor pauze muzicale.”
Este o opinie personală în a relaționa creația artistică de spațiu, de ambient, de rezonanța și percepția cro­matică, de efectele psihice ale culorii!