• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 19 Noiembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 9 Septembrie , 2017

Sisi, „Trandafirul de Bavaria”

Sisi s-a născut în 1837, în aju­nul Crăciunului, în Mün­chen, fiind al patrulea copil al familiei Wittelsbach, de origine princiară. A dovedit încă din copilărie un temperament original, trăind departe de protocolul rigid de la Curtea regală, fiind în mare parte influenţată de caracterul libertin al familiei în sânul căreia a crescut. Îşi petrecea timpul liber în natură, ducând o viaţă simplă, călărind şi compunând poezii. Stătea mult în compania tatălui său, un prinţ bonom, care îşi dorea să fugă cu circul.

În august 1853, Elisabeta a ajuns pentru prima oară la curtea din Viena, înso­ţind-o pe sora sa mai mare, Helena, în ceea ce urma să fie o cerere în căsătorie a tânărului moştenitor al coroanei imperiale, Franz Josef. Acesta s-a îndră­gos­tit fulgerător de Sisi şi a luat-o în că­sătorie. La scurt timp după celebrarea căsă­toriei, Elisabeta şi-a manifestat făţiş firea autoritară şi independentă, refu­zând să se integreze în eticheta cons­trângătoare de la Curte. Nu avea nici un control asupra noii vieţi din Viena, căzând mereu pradă bârfelor şi răută­ţilor celor care o înconjurau zi de zi. Considera că singura ei armă de apărare în faţa celorlalţi era păstrarea tinereţii veşnice, ce-i dădea o încredere de sine imbatabilă, având impresia că frumu­seţea era singurul element din viaţa sa pe care îl putea ţine sub control.
Sisi a simţit dispreţul nobilimii austriece, deoarece nu provenea din rândul ei, ci era un fel de „rudă săracă din Bavaria”. Zestrea ei a fost considerată insuficientă şi nu era privit cu ochi buni nici accentul ei bavarez. Ca semn al independenţei, Sisi a început să fumeze şi să comenteze evenimentele politice, iar ca semn de neîncredere  în imperiu, şi-a depus banii în Elveţia republicană, pe care o considera mai sigură.
În contradicţie cu realitatea de la Curte, poporul a adorat-o, mai ales maghiarii, care i-au acordat titlul de „Trandafir de Bavaria”. Treptat, între ea şi Franz Josef s-a instalat pe nesimţite o răceală apăsătoare, cei doi având firi cu totul incompatibile, iar, după naşterea în 1868 a ultimului lor copil, Mariei Valerie, au dus vieţi separate.
Împăratul o critica adesea. El era meti­culos, rece, neglijent faţă de ea, punctual, afişând vieţi automate, fiind crescut în spirit cazon, în timp ce Elisabeta era impulsivă, nevrozată, excentrică şi cu înclinaţii artistice. Cei doi nu au găsit niciodată o cale de înţelegere. Viaţa suveranilor, atunci când erau împreună, şi acest lucru se întâmpla destul de rar, se desfăşura între castelele Laxenburg şi Schönbrunn, în imensele încăperi mereu supravegheate de servitori, care erau lipsite de confort, intimitate şi igienă şi pe care Sisi le dispreţuia cu înverşunare. În caietul de însemnări zilnice, Sisi a poreclit palatul Habsbur­gilor „Kerkesburg”, însemnând tem­niţă în maghiară.
Plictisindu-se şi simţindu-se din ce în ce mai slăbită, Sisi s-a refugiat în Ungaria, ţară de care s-a simţit atrasă prin ascendenţă şi pe care a apreciat-o mereu pentru muzica tradiţională, dansurile populare, dar şi pentru aspi­raţiile de independenţă şi o ură evi­dentă faţă de austrieci. O impresio­nau ideile republicane, ca şi pe fiul ei, Rudolf, în aşa măsură încât a început să frecventeze mediile revoluţionare care aveau ca principal obiectiv separarea Ungariei de Austria. Sisi a început să se implice din ce în ce mai mult în viaţa politică, înconjurându-se de însoţitori şi aristocraţi de origine maghiară, stabilindu-şi reşedinţa principală la castelul Gödölö de lângă Budapesta, primit în dar de la poporul maghiar după încoronarea sa ca regină a Ungariei în iunie 1867.

Suspectată că ar avea o tuberculoză incipientă, doctorii au sfătuit-o să plece pentru recuperare într-o ţară cu o climă caldă, ea optând pentru insula Madeira, unde şi-a petrecut timpul jucând cărţi, cântând la mandolină şi citind diferite scrieri de istorie şi filosofie.

Moartea violentă a fiului său, Rudolf, care s-a sinucis după ce şi-a ucis în prea­labil amanta, şi-a lăsat amprenta asupra împărătesei. Împărăteasa a revenit la spiritism (pe care l-a mai practicat până atunci doar din amuzament), în încercarea disperată de a-şi explica moartea lui Rudolf. Lumea a acuzat-o că se îndepărtează flagrant de catolicism şi credinţă. A început să se îmbrace doar în negru şi a plecat în tot mai dese călătorii, mereu în căutarea liniştii interioare, locuind în diverse ţări, departe de familia sa. A vizitat sub nume false insula Corfu, Budapesta, Veneţia, Germania, Istanbul, Riviera franceză, Maroc, Algeria, Malta, Egipt, Bad Ischl şi Geneva. În timpul călă­toriilor sale, şi-a făcut un obicei din a-i scrie împăratului, între cei doi reinstaurându-se o relaţie cordială.
La 10 septembrie 1898, Sisi a fost asasinată de Luigi Lucheni, un anarhist italian. Acesta a vrut iniţial să-l asa­sineze pe regele Italiei, dar nu a avut bani să plece la Roma. S-a decis apoi să-l ucidă pe prinţul Henric de Orleans, succesorul la tronul Franţei, dar nu l-a găsit nici la Evian, nici la Geneva.
Franz Josef, la primirea veştii despre moartea fulgerătoare a Elisabetei şi cunoscându-i firea nevrotică, a bănuit iniţial că împărăteasa s-a sinucis. Trupul împărătesei a fost aşezat într-un triplu sarcofag: două coşciuge interioare din plumb şi unul exterior din bronz. Un reprezentant al împăratului a ajuns la Geneva pentru a identifica trupul împărătesei, după care cadavrul a fost transportat la Viena cu trenul.
La funeraliile ei au fost prezente 82 de capete încoronate şi nobili de rang înalt. La şapte zile după atentat, Sisi a fost înmormântată în cripta Mănăstirii Capucinilor, marcând astfel 44 de ani de domnie, cea mai lungă perioadă servită de o împărăteasă a Austriei ale cărei au fost, de fapt, reduse la dorinţa de a fi cel mai frumos monarh al tutu­ror timpurilor.
 

 

O împărăteasă aparte
 

Sisi a rămas în istorie ca o împărăteasă de o frumuseţe enigmatică, măcinată de melancolie, ghinionistă şi prinsă într-o căsătorie regală pe care nu şi-a dorit-o niciodată. Fiind cea mai importantă femeie din stat a avut numeroase privilegii, de care s-a bucurat pe deplin. S-a înconjurat de o lume mai puţin sufocantă, de cu totul altă factură decât cea de la Curte, un anturaj de excentrici, aventurieri, vagabonzi, maseuri şi coafeze care au însoţit-o mereu în călătoriile sale prin lume, departe de vitregiile casei imperiale.
Având o înălţime de 172 cm şi o greutate de 50 de kilograme, pe care a încercat cu disperare să şi-o menţină întreaga sa viaţă, Sisi era o apariţie zveltă şi destul de ciudată în rândul curtenilor. Împărăteasa prefera rochii şi veşminte simple, drepte, care îi scoteau în evidenţă silueta. Vorbea fluent engleză şi franceză şi se descurca în greaca modernă şi maghiară. Învăţa limbi străine în timpul în care era coafată.
Vizita adesea azile unde erau internaţi oameni cu boli mintale de care era absolut fascinată, fiind convinsă că şi ea, la rândul ei, suferea de depresie cronică şi melancolie, moştenite pe linie paternă. Adora compania oamenilor de rând şi organiza multe acţiuni caritabile. O interesa nespus ce părere aveau ceilalţi despre ea, dar, în acelaşi timp, era o personalitate destul de rezervată, temându-se să fie în centrul atenţiei sau să fie studiată îndeaproape.
După ce a împlinit vârsta de 30 de ani, aflată în culmea puterii, Sisi a refuzat să mai pozeze pentru vreun artist sau fotograf, astfel încât ima­ginea sa publică să nu fie întinată de inevitabila înaintare în vârstă. Posteritatea a reţinut doar ce
a realiza ea până atunci.
A manifestat o preferinţă aparte pentru poetul german încă neconsacrat Heinrich Heine şi a încercat să devină şi ea poetă, închipuindu-se în rolul personajului Titania din opera lui Shakespeare. Lecturile ei preferate erau Iliada şi Odiseea lui Homer.

 

Un regim de viaţă închinat frumuseţii
 

Sisi a fost declarată „cea mai încântătoare femeie din Europa”. Aspectul său se datora unui regim strict şi aproape nebunesc de înfrumuseţare, prin care a reuşit să captiveze, ani de-a rândul, atenţia curioşilor de pretutindeni. Împărăteasa era o adevărată fanatică a sportului, ridicând greutăţi în fiecare dimineaţă, înainte de a-şi pune corsetul, care îi strângea talia până ajungea la 50 de centimetri.
Regimul de viaţă al împărătesei era unul destul de ciudat, dar care a dat rezultate; la 60 de ani, când a murit asasinată, Sisi avea o talie foarte subţire, deşi dăduse naştere la patru copii. Se spunea că dormea cu mâinile legate deasupra capului pentru a lăsa sângele să se scurgă, iar braţele să-i rămână albe.
La cinci dimineaţa făcea o baie în apă foarte rece, după care avea parte de un masaj care îi punea sângele în mişcare. Avea o sală de gimnastică şi un antrenor personal. Deseori călărea ore întregi. Mânca foarte puţin. Dimineaţa mânca puţină carne fiartă de vită, iar la prânz doi biscuiţi uscaţi şi zeama de la carnea fiartă de dimineaţă.
Elisabeta a practicat un cult al frumuseţii, dar în cazul ei, de multe ori acesta friza straniul, cu ore în­tregi dedicate îngrijirii, pieptănării şi coafării părului său nemaiîntâlnit de lung. Baroneasa Feifalik, cea care se ocupa de părul împărătesei, folosea o combinaţie din 12 ouă şi o sticlă de coniac, pentru ca pletele suve­ranei să se păstreze moi, sănătoase şi strălucitoare. Pentru a-şi păstra pielea fină, Sisi făcea băi în lapte de capră, iar în zilele în care era obosită după vânătoare, îşi înmuia trupul în ulei de măsline fierbinte, pentru relaxarea muşchilor.
Sisi dormea cu prosoape umede şi calde înfăşurate în jurul taliei, crezând că asta o s-o facă mai suplă. Când se simţea balonată, Sisi bea cinci albuşuri de ou cu sare, în ideea de a-şi curăţa sistemul digestiv. Împărăteasa era foarte grijulie
atunci când venea vorba de tenul său. Măştile cu carne de vită aveau menirea de a repara stricăciunile cauzate de expunerea la soare, vânt sau ploaie.

Pe măsură ce a îmbătrânit, a fost tot mai preocupată să-şi păstreze frumuseţea. Şi-a considerat trupul o adevărată operă de artă. Fiecare zi însemna îngrijirea lui cu asiduitate.

 

 

Asasinatul
 

Luigi Lucheni era un anarhist care ura întreaga nobilime. În consecinţă, aşa cum a declarat, şi-a dorit să „lase drept mărturie a credinţei sale nobile o urmă de sânge”. A citit ziarele şi a aflat că la Geneva se află pentru scurtă vreme o doamnă din înalta societate, contesa Hohenembs. În momentul în care a ieşit din hotel, Sisi a fost lovită de Lucheni cu un pumnal improvizat.
Asasinul nu a reuşit să dispară foarte repede şi a fost prins. Sisi a căzut la pământ, apoi a fost ajutată să se ridice, şi-a potrivit pălăria şi
şi-a continuat drumul. „Ce voia omul acela?”, a întrebat ea iritată, după care s-a îmbarcat pe vasul care o aştepta şi care a ridicat în scurt timp ancora. Simţind dureri în zona pieptului, împărăteasa a cerut să fie dusă pe puntea vasului pentru a lua aer curat. A leşinat, şi-a revenit doar pentru a întreba „Ce s-a întâmplat cu mine?”, după care a căzut din nou. Însoţitoarea i-a deschis bluza,
i-a desfăcut corsetul şi a constatat că împărăteasa pierdea mult sânge. Căpitanul a ordonat ca vasul să se întoarcă. Chemat în grabă, doctorul nu a mai putut decât să constate decesul împărătesei.
Nemulţumit că în Geneva fusese abolită pedeapsa cu moartea, Lucheni a scris o scrisoare în care cerea să fie judecat după legile cantonului Lucerna, unde pedeapsa capitală era în vigoare. Asasinul împărătesei a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Aflat în detenţie, Lucheni a încercat să se sinucidă de mai multe ori. În cele din urmă, în anul 1910, a reuşit să se sinucidă.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.