SINGUR ACASĂ - tragedia maramureşeană a „orfanilor” cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Milioanele de euro trimise în ţară de „căpşunari” au un preţ extrem de mare.  80.000 de copii au devenit „orfani albi”. Copii care au, în acte, ambii părinţi, dar pe care nu   i-au mai văzut de ani buni. Statisticile sunt dure: 36% dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate se simt singuri şi 20% cred că nimeni nu îi iubeşte. O treime sunt deprimaţi. De aici până la prostituţie, consum de droguri, delicvenţă, abandon şcolar sau chiar sinucidere, nu e decât un pas. Maramureşul e în topul judeţelor cu cei mai mulţi „orfani albi”. În acte, circa 3.000 de copii sunt ai nimănui. Dar statisticile sunt parţiale şi pot zugrăvi într-o mică măsură drama maramureşeană „Singur acasă”.

În curte, o casă mare, cu alură de muzeu. Sau de casă pustie. Pentru că în ea, nu locuieşte nimeni.

„Şi-o făcut Nekermann”, explică o vecină. Şi-au făcut. Au lucrat ani de zile în străinătate pentru „casa muzeu”. Între timp, băiatul lor a crescut în „căsuţa bătrânească”. Ionuţ era în primul an de şcoală când şi-a condus cu privirea tatăl, decis să plece peste hotare, pentru un ban în plus. Peste doi ani a plecat şi mama lui. De atunci, îi vede câteva zile pe an. A crescut practic singur, iar bunicii lui recunosc că l-au scăpat din mână. Bunicul recunoaşte trist: „niciodată nu l-am văzut scriind, învăţând”.

Ionuţ e numai unul dintre cei aproape 3000 de copii din Maramureş care statistic şi oficial se numesc „orfani albi”. E drept, statisticile sunt doar parţiale. Numai o jumătate dintre primăriile din judeţ au analizat câţi copii cu părinţi plecaţi peste hotare au. Deci numărul lor e cel puţin dublu. Ş-apoi, ce poate spune o cifră despre o dramă? Spune că e principala cauza a sinuciderii infantile, a delicvenţei şi „derapajelor” spre droguri, prostituţie, abandon şcolar.

Practic, în spatele fiecărei „case-muzeu” sau sute de euro trimise în ţară, se află un copil deprimat, cu probleme comportamentale. Demult, când au plecat din ţară, părinţii lor aveau un argument forte: „vor să le ofere un viitor mai bun copiilor”. Numai că plecarea lor le-a furat copiilor şi copilăria, şi viitorul.

„Orfanii albi” sunt, asemeni părinţilor, „rupţi” între două lumi, neputându-se integra în niciuna: nici acasă, unde le lipseşte atenţia şi afecţiunea părinţilor, nici „afară” unde părinţii lor îşi câştigă traiul. Dincolo de statisticile seci, ne mai izbeşte din când în când câte o ştire ca aceasta: o fetiţă abandonată de mama ei, plecată în Italia la muncă, a murit într-un spital. Suferea de un an de anorexie nervoasă şi niciun medic nu i-a putut vindeca boala. Micuţa mânca doar când mama venea să o viziteze, iar acest fapt nu s-a întâmplat decât de două ori în perioada în care a fost internată.

Potrivit datelor, localitatea cu cel mai mare număr de copii cu părinţi plecaţi în străinătate (dintre cei care au făcut raportarea) este Sighetu Marmaţiei, 325 la număr, urmează Borşa, cu 263 de copii şi Ruscova 158.

Georgeta Delescu, Şef serviciu Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei spune că: „Toţi copiii cu părinţi plecaţi în străinătate sunt afectaţi. Cei cu ambii părinţi plecaţi sunt foarte afectaţi, dar şi cei care au un singur părinte plecat sunt afectaţi. Se manifestă în primul rând prin schimbarea comportamentului şi acasă, şi la şcoală, şi pe stradă, rezultatele la învăţătură sunt mai proaste şi se poate vorbi chiar de o neadaptabilitate la situaţiile create. Acesta este adevărul, chiar dacă sună dur, copilul nu se poate adapta. Prin lipsa părinţilor sau a unui părinte, copilul se simte marginalizat şi faptul că într-o anumită discuţie cu colegii sau cu prietenii mai mari părerea lui nu contează, toate acestea îl afectează. Noi avem foarte mulţi copii la consilierea psihologică. Am mai spus şi o să o repet: fiecare şcoală are consilier şcolar şi psiholog, care însă în foarte multe cazuri nu fac aproape nimic. Mie mi s-ar părea normal ca la noi să ajungă copii care au trecut la şcoală printr-o consiliere psihologică. Să ajungă la noi dacă nu s-a obţinut un rezultat la şcoală. Dar nu este aşa”.

Problema e că legea, în loc să ajute minorii, mai mult încurcă. Pentru consiliere psihologică e nevoie de acordul părinţilor.

Georgeta Delescu spune însă că există „portiţe”: „de exemplu, intervenim în urma unor reclamaţii, cum ar fi de la vecinii care ne spun că au acasă şi pe stradă un comportament ciudat aceşti copii. Din fericire, în Sighetu Marmaţiei oamenii s-au obişnuit să apeleze la noi pentru că au văzut că avem rezultate şi că ne interesează. Am încercat şi încercăm chiar şi consilierea părintelui rămas acasă. Iniţial facem o consiliere individuală şi apoi împreună cu copilul sau copiii. De exemplu, în ultimul caz am intervenit la sesizarea unui diriginte care s-a plâns de comportamentul unui copil. Consilierul şcolar nu s-a băgat pentru că nu avea consimţământul părintelui. Legea spune într-adevăr că pentru a avea o consiliere psihologică cu un anumit copil trebuie să ai consimţământul părinţilor. Dar în situaţiile acestea, mai ciudate în general, se cere consimţământul ambilor părinţi. Dar se poate face o consiliere psihologică pe care o numim discuţie între cadrul didactic şi copil în urma căreia se obţine un rezultat. Dar asta nu se face pentru că este mai uşor să se spele pe mâini că nu au acceptul părinţilor. Noi chiar dacă nu o numim consiliere psihologică, o numim discuţie la care aducem asistentul social, psihologul, părinţii şi profesorii. Şi chiar obţinem rezultate”.

Delescu spune că realitatea şi efectele sunt extrem de dure. Multe fete cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate ajung să se prostitueze la vârste extrem de fragede: „din păcate şi fetele care au părinţi plecaţi sunt foarte de vulnerabile. Se poate spune că plecarea părinţilor în străinătate este primul pas spre prostituţia copiilor. Am o fetiţă de 12 ani în monitorizare care, fiind acasă numai cu tata şi având mai mulţi fraţi, are asemenea probleme. Plus că intervine anturajul şi se pierd. Problema lor este că sunt în perioada în care bravează, în perioada în care îşi doresc să iasă cu ceva în evidenţă, să suplinească lipsa cuiva apropiat. Practic ei reacţionează aşa pentru că nu le acordă nimeni atenţia de care au nevoie, şi atunci ei vor să iasă cu ceva în evidenţă, chiar dacă ies cu o prostie. Sunt fel de fel de cazuri. Fiecare are povestea şi particularităţile lui

 Avem cazuri de copii care au venit din străinătate după 2-3 ani şi chiar dacă sunt numai cu un părinte foarte bine   s-au integrat aici. Avem şi copii care au plecat de aici, care aveau probleme şi care au devenit eminenţi în străinătate şi care s-au comportat foarte bine. Avem foarte multe cazuri în care chiar dacă au plecat părinţii, copiii au fost de la început cu bunicii. Cei care sunt cu unul dintre părinţi şi cu bunicii nu simt atât de mult plecarea unuia dintre părinţi. Dar acolo unde copiii rămân cu un părinte şi doar după o perioadă vin bunicii, acolo este greu.

Din păcate, copiii sunt foarte, foarte sensibili, iar părinţii nu realizează acest lucru în momentul în care pleacă.

Cele mai grave cazuri cu care ne-am confruntat din cauza plecării părinţilor sunt abandonul şcolar, furturi, prostituţie etc. Şi vorbim numai de minori”.

Sighetu Marmaţiei a fost printre primele localităţi din Ardeal care au realizat o bază de date a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Date care se actualizează trimestrial, cu informaţii transmise de şcoli şi grădiniţe. Din cei peste 300 de „orfani albi”, aproape jumătate au însă probleme comportamentale. Aşa, Direcţia de Asistenţă Socială încearcă să ţină lucrurile sub control. Este însă extrem de dificil.

„Am fost primii din judeţ, şi cred că din nordul Ardealului, care am pus la punct o bază de date a copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate. Asta am făcut-o prin şcoli şi grădiniţe pentru că ne trimit exact situaţiile cu copii ce au părinţi plecaţi în străinătate. Noi cerem trimestrial o situaţie şi ei ne trimit. Şi având această bază de date, noi încercăm o anchetă socială la fiecare familie în parte. Sunt peste 300 de asemenea familii. Şi putem spune că din aceştia, 30-40% sunt copii-problemă.

Deci procentul este foarte mare, că aproape jumătate dintre ei au probleme! Este destul de greu de monitorizat, dar având această bază de date am încercat ce am putut şi chiar ne-am implicat”.

Din păcate, în spatele fiecărei „case muzeu” sau sute de euro trimise în ţară, se află un copil deprimat, cu probleme comportamentale. Demult, când au plecat din ţară, părinţii lor aveau un argument forte: „vor să le ofere un viitor mai bun copiilor”. Numai că, plecarea lor, le-a furat copiilor şi copilăria şi viitorul. “Orfanii albi” sunt, asemeni părinţilor, „rupţi” între două lumi, neputându-se integra în niciuna: nici acasă, unde le lipseşte atenţia şi afecţiunea părinţilor, nici „afară” unde părinţii lor îşi câştigă traiul.

Anul trecut a fost aprobată o lege care permite amendarea părinţilor care nu desemnează un tutore legal până la întoarcerea în ţară. Cuantumul amenzii a fost stabilit între 500 şi 1.000 lei, în funcţie de gravitate. Numai că legea nu e aplicată. Desigur, există o explicaţie, sau mai multe: astfel de cazuri ar trebui monitorizate de asistenţii sociali ai primăriilor, numai că, multe primării nu au aşa ceva. Deci n-are cine face monitorizarea. Iar pentru amenzi e nevoie de sesizări oficiale….

La finele anului trecut, în România se înregistrau 58.985 de familii plecate la muncă în străinătate şi 80.036 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 22.329 au ambii părinţi plecaţi peste hotare. Cei mai mulţi, 21.161, au rămas în grija unor rude, restul în sistemul de protecţie specială. Statistic, în Maramureş sunt circa 3.000 de copii cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare, dintre care peste 600 au ambii părinţi plecaţi. Cei mai mulţi au între 14 şi 17 ani, adică tocmai vârsta marilor probleme, şi 10-14 ani.

Cât de des vin părinţii în vizită în ţară? Raportându-ne strict la părinţii plecaţi de mai bine de şase luni în străinătate, se constată că cei mai mulţi dintre părinţi au venit cel mult o singură dată în vizită acasă în ultimul an. În 32% din cazurile cu ambii părinţi plecaţi, aceştia nu au făcut nicio vizită în ultimul an, în timp ce 34% au făcut o singură vizită. În lipsa unor vizite mai frecvente, păstrarea legăturii dintre părinţii plecaţi şi copiii rămaşi acasă se face în cele mai multe cazuri prin două modalităţi: prin intermediul telefonului şi prin trimiterea de bani sau bunuri acasă. Aproape 80% dintre părinţi vorbesc la telefon cel puţin o dată pe săptămână cu copiii rămaşi acasă şi le trimit lunar acestora bani sau diverse bunuri.