• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 28 Octombrie , 2014

Simpozionul naţional „Stilul brâncovenesc - stilul renaşterii româneşti”

Marţi, 28 octombrie, de la ora 12, la Biblioteca Judeţean „Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc un eveniment de marcă, Simpozionul naţional „Stilul brâncovenesc – stilul renaşterii româneşti”, dedicate împlinirii a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor. Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilierul cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului şi vicepreşedinte al Asociaţiei pentru cultură şi educaţie „Sf. Constantin Brâncoveanu” din Baia Mare, vorbeşte pe larg despre acest eveniment, dar şi despre scopul şi activităţile asociaţiei.  

 

Reporter: Care este scopul Asociaţiei pentru cultură şi educaţie „Sf. Constantin Brâncoveanu”? De ce aţi înfiinţat-o ?

Pr. Dr. Cristian Ştefan: Asociaţia pentru cultură şi educaţie „Sf. Constantin Brâncoveanu” a fost înfiinţată, pe lângă Parohia Ortodoxă „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Baia Mare, din dorinţa membrilor fondatori de a veni, în principal, în sprijinul tinerilor buni la învăţătură, care întâmpină probleme din punct de vedere financiar.

Dintre obiectivele asociaţiei putem enumera câteva, cum ar fi de pildă: crearea sau sprijinirea de proiecte, programe sau activităţi educaţionale şi informaţionale, de cercetare, de descoperire şi promovare a tinerilor dotaţi; organizarea de reuniuni, simpozioane, seminarii sau alte manifestări destinate promovării activităţilor sale sau cooperării cu alte organizaţii de profil, instituţii şcolare, persoane fizice sau juridice interesate; promovarea şi susţinerea materială a tinerelor talente şi a copiilor supradotaţi, proveniţi din centre de plasament sau familii defavorizate ori nevoiaşe; înfiinţarea şi acordarea de premii şi burse pentru elevii şi studenţii merituoşi; aprofundarea învăţăturii de credinţă creştină ortodoxă prin cercetarea unor cursuri specializate (online) pentru profani sau pentru cei pasionaţi de cultura, spiritualitatea şi doctrina creştină ortodoxă; dotarea şcolilor, din învăţământul preuniversitar, cu material didactic religios (ex. Cărţi, broşuri, planşe, hărţi, icoane, CD-uri, DVD-uri, etc.); susţinerea copiilor din familii cu posibilităţi financiare reduse, prin organizarea de meditaţii gratuite.

 

Rep.: Ce activităţi aţi derulat până în prezent?

Pr. Dr. Cristian Ştefan: Întrucât suntem înfiinţaţi abia din luna februarie a anului 2014, am reuşit să identificăm 9 elevi, cu rezultate bune la învăţătură, dar cu posibilităţi financiare reduse, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” şi Liceul de Arte din Baia Mare, cărora domnul Vasile Deac, preşedintele asociaţiei, le oferă o masă la prânz în fiecare zi. De asemenea, am demarat activitatea de a oferi meditaţii gratuite la matematică, pentru elevi doritori din ciclul gimnazial, iar săptămâna viitoare vom organiza un Simpozion dedicat patronului spiritual al asociaţiei.

 

Rep.: Câteva detalii despre Simpozionul pe care îl organizaţi în data de 28 octombrie 2014 ?

Pr. Dr. Cristian Ştefan: După cum se ştie, anul 2014 a fost declarat în Patriarhia Română ca an comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, deoarece suntem în anul în care se împlinesc 300 de ani de la martiriul lor. Din acest motiv am considerat că este oportun să organizăm un simpozion în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, Şcoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş” din Baia Mare şi săptămânalul „Gazeta de Maramureş”, care să se desfăşoare sub titlul: „Stilul brâncovenesc – stilul renaşterii româneşti”. Pentru o abordare cât mai completă, am solicitat implicarea, prin susţinerea unor prelegeri, unor oameni din domeniul culturii, artei, arhitecturii şi teologiei, iar pentru a se menţine memoria  brâncovenilor în rândul tinerilor, se va organiza un concurs de eseuri între elevi ai Şcolii Gimnaziale „Dr. Victor Babeş” din Baia Mare.

 

Rep.: Care este învăţătura vieţii şi martiriului Sfinţilor Brâncoveni? Ce este bine să reţină cei de azi referitor la acest subiect?

Pr. Dr. Cristian Ştefan: Încă de la începutul anului au început să fie publicate lucrări ştiinţifice prin care sunt amintite şi preţuite viaţa, activitatea şi mai ales moartea cruntă pentru Hristos a celor cinci mari bărbaţi sfinţi ai neamului, alături de sfetnicul domnitorului şi ginerele său, Ianache Văcărescu. Deşi a condus 26 de ani poporul pravoslavnic din Ţara Românească, Sfântul Constantin Brâncoveanu a avut în inima sa şi pe fraţii români de peste munţi, în special pe cei din Transilvania, asupriţi de stăpânitorii vremii şi de mişcări religioase, cum ar fi Uniaţia, şi care se aflau în pericol de a-şi pierde identitatea şi credinţa străbună.

Această activitate a noastră vine să aducă un plus de informaţie şi un prinos de recunoştinţă faţă de marele domnitor al Ţării Româneşti, un ctitor de biserici în Ardeal şi un stâlp al Ortodoxiei româneşti pe aceste meleaguri.

Apreciind aceste realizări ale domnitorului şi cunoscând martiriul Sfinţilor Brâncoveni, putem concluziona că Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de cultură şi de locaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni şi o figură de seamă din istoria neamului românesc, rămânând pentru noi un model viu a ceea ce trebuie să înţelegem în a fi creştini autentici, începând cu conducătorii ţării şi până la ultimul reprezentant al neamului nostru.

 

Rep.: Cine trebuie să contribuie la creşterea gradului de educaţie şi promovarea valorilor în rândul tinerilor?

Pr. Dr. Cristian Ştefan: În primul rând, educaţia trebuie să înceapă în familie, numai că problema mare este că nici părinţii nu au întotdeauna o formare corespunzătoare vremurilor pe care le trăim. Din acest motiv apar disensiuni între familie şi şcoală, condamnându-i în dese rânduri pe dascăli, cum că nu s-ar ocupa de elevi potrivit pretenţiilor. Parţial poate fi adevărată şi această acuză, însă este greu de îmbunătăţit o stare dacă nu există bunăvoinţă şi colaborare din ambele părţi. Ca să nu mai vorbim de faptul că până şi ce este pozitiv în şcoli se doreşte de unii a fi scos din planul de învăţământ (ex. ora de Religie).

Nu în ultimul rând, rol important îl are şi Biserica, instituţia care poate şi are datoria să promoveze adevăratele valori ale vieţii, culturii şi civilizaţiei naţionale şi universale.

 
 

„Educaţia trebuie să înceapă în familie, numai că problema mare este că nici părinţii nu au întotdeauna o formare corespunzătoare vremurilor pe care le trăim. Din acest motiv apar disensiuni între familie şi şcoală, condamnându-i în dese rânduri pe dascăli, cum că nu s-ar ocupa de elevi potrivit pretenţiilor. Parţial poate fi adevărată şi această acuză, însă este greu de îmbunătăţit o stare dacă nu există bunăvoinţă şi colaborare din ambele părţi”.

Pr. Dr. Cristian Ştefan

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.