Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 2 Septembrie , 2016

Şi tot zbor / Scriituri

de Mihai Patrascu

Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mulţi scriu. Culmea este că din ce în ce mai puţini citesc. E un paradox pe care îmi e greu să îl înţeleg. De fapt, cred că nici nu trebuie să căutăm explicaţii la modul în care, astăzi, reuşim să ne exprimăm, cu toţii, prin scris, fără să ştim dacă ne şi citeşte cineva. Scrisul devine un sport naţional, o îndeletnicire conexă la activităţile zilnice ale celor care, de cele mai multe ori, nici măcar nu au nimic de zis. Actori, sportivi, politicieni, chibiţi - cu toţii au câte ceva de scris. De multe ori fără să fi fost ei autorii acestor scriituri, cei care se exprimă în spaţiul public ies în faţă şi „dau bine” prin scripta manent, ca manieră de dublare a propriilor activităţi.

 

Din ce în ce mai mult, în peisajul României de azi, scriitorii adevăraţi devin vetuşti şi neinteresanţi. Nu mai e la modă să citeşti cărţi, ci bloguri, postări, comentarii, replici. Chiar dacă presa e din ce în ce mai bogată, pare să scrie tot mai puţin. Ziarele nu se mai citesc, ci se fotografiază, se trec în revistă. Nu mai e în ton cu vremurile să scrii corect sau literar. Nu mai dă bine să te exprimi fără abrevieri, limbaj de lemn, stradal sau jargon. Nici măcar gramatica nu mai e la modă. Din contră. Cu cât se scrie mai mult, cu atât se scrie mai agramat. Regula pare să devină lipsa regulilor...

 

Cunosc oameni importanţi în peisajul politic, prelaţi, actori, jurnalişti chiar - care nu au nimic în comun cu gramatica. Sau cu scrisul. Şi, totuşi, o fac. Cunosc absolvenţi de facultate, de profil umanist, care sunt semianalfabeţi. Doctori în ştiinţe care parcă nu au urmat cursurile şcolii primare. Oameni care ne hotărăsc destinele, care nu ar trece teste de gramatică elementară.

 

Şi nu mă miră de ce, astfel, principalele îndeletniciri ale populaţiei noastre (care nu mai poate fi numită popor) devin cârcotirea, comentarea, persiflarea, bălăcăritul. Şi gama acestor descrieri poate continua aproape la nesfârşit. Pentru că, la noi, acum, scrisul nu mai educă, nu mai cultivă. Nu mai clădeşte şi nu mai zideşte. Ci parcă loveşte, dezbină, desface, răneşte. Distruge. Caracterul scriiturii este unul predominant distructiv, anarhic.

Din turnul lui Babel parcă am denaturat în turma lui Babel. Rezultatul scrisului fără scop educativ, practicat tocmai de cei lipsiţi de educaţie, este că devenim tot mai departe de scriere. De rostire, de clădire, de gândire, de simţire, de trăire. Din ce în ce mai mult.