Şi copiii cântă...

Adriana Diaconu este profesoară de muzică uşoară la Palatul Copiilor din Baia Mare, în cadrul căruia, anul acesta, va atinge 25 de ani de activitate. În aceşti ani a ajuns să atingă multe reuşite atât la nivel local, naţional, cât şi internaţional, având în permanenţă peste 140 de copii talentaţi. Printre foştii elevi se numără şi Andreea Moldovan (Ami), dar şi Ovidiu Baciu, care a şi înfiinţat casa de producţie Kasibo Music.

Rep.: Care este modelul după care vă desfăşuraţi activitatea?

A.D.: Aici, la Palatul Copiilor, desfăşurăm activităţi de educaţie non-formală, eu mă ocup de educaţie muzicală, muzică uşoară. Copiii care se pot înscrie sunt de toate vârstele, începând de la patru ani şi până în clasa a 12-a. Munca se împarte la clase, în cadrul cercului, în trei categorii, începători, avansaţi şi performanţi, dar şi pe categorii de vârstă, preşcolari, clasele 1-4, 5-8 şi 9-12. Aceasta este schema pe care noi lucrăm, incluzându-mă pe mine.

Cred că este o muncă care mi s-a potrivit, care mi-a plăcut şi îmi place în continuare, chiar dacă mai am doar cinci ani până la pensie. Dacă munceşti cu plăcere, totul ţi se pare frumos, uşor, deşi nu e deloc uşor, chiar dacă se numeşte muzică uşoară. Tehnica ce stă la bază este aceeaşi, ca la muzica clasică şi la cea populară. E un joc frumos, e muzică şi nu te constrânge nimeni, copilul face cât simte el. Dacă vrea să lupte cu ceea ce este mai greu şi să reuşească să scoată „sclipiciul” din muzică, atunci face şi performanţă, dacă nu, ne jucăm, el decide singur nivelul la care vrea să performeze. Eu mai împing copiii de la spate, pentru a-şi da seama că într-adevăr se poate şi mai mult, dacă te osteneşti un pic. Chiar dacă orice activitate o iei ca pe o joacă, la un moment dat, dacă o tratezi în mod serios, poate să iasă ceva foarte frumos, aşa procedăm şi noi, noi ne jucăm.

Este o problemă alegerea repertoriului, mai ales pentru clasele 5-8, ca să ţi se potrivească, dar şi să ai tehnica necesară să abordezi melodia. Mai ales când vine vorba de muzica uşoară internaţională, toţi doresc asta, inclusiv cei mici, care încă nici nu ştiu limba engleză, dar ei vor asta. Adevărul e că îi mare lucru să alegi o piesă de calitate din tot ce ţi se oferă, iar în muzica noastră românească, din păcate, se merge pe acest gen comercial. Pentru copii, pentru preşcolari şi cei din clasele 1 - 4, putem să alegem piese frumoase prin intermediul compozitorilor cu care lucrăm. Avem colaboratori în toată ţara, care compun melodii pentru copii, contra cost. Însă la clasele mai mari, toţi vor piese din repertoriul internaţional, complicate, dar până la urmă fac eu cum doresc ei şi ei cum doresc eu, până ne întâlnim la mijloc şi scoatem ceva bun pentru scenă.

Rep.: Cum aţi ajuns să predaţi muzică uşoară?

A.D.: Eu am terminat liceul de artă, specializare vioară, şi încă de atunci cochetam cu muzica corală, iar mai apoi, la facultate am studiat canto clasic. Am avut şi şansa ca prietena mea din copilărie a devenit directoare la Palatul Copiilor Baia Mare, Doina Bentu, şi datorită căreia sunt aici de aproape 25 de ani. Practic, meseria m-a ales pe mine, nu invers, a fost o conjunctură interesantă pentru care nu îmi pare rău şi care, pot zice, că mi se potriveşte. În acest moment mai predau, tot cantomuzică uşoară în cadrul Şcolii Populare de Artă „Liviu Borlan”. Acolo lucrez mai mult cu liceeni, studenţi şi chiar şi persoane de 60 de ani. Am avut medici, cursanţi, care în timpul liber, ca un hobby, veneau să cânte muzică uşoară, pentru ei, pentru relaxare. Iar de muzica corală nu m-am lăsat, când mă lasă vocea, cânt în Corala Armonia, însă nu prea am timp, o fac pentru mine şi pentru că mi-a plăcut dintotdeauna.

Rep.: Care sunt principalele activităţi ale copiilor care studiază muzică uşoară cu dumneavoastră?

A.D.: Acum ne pregătim pentru Mini Ursuleţul de Aur, care va fi în aprilie, e un festival unde toţi copiii pe care îi am, 140-150, ies la scenă şi demonstrează fiecare ce a reuşit într-un an. Cei mai buni se vor califica la Festivalul Naţional Ursuleţul de Aur, iar de acolo urmează Festivalul Internaţional Delfinul de Aur de la Năvodari. Avem o motivaţie să muncim an de an. Acum ne pregătim să mergem la un festival din Istanbul cu un grup de 12 copii talentaţi cu prelucrări folclorice. Am fost invitaţi la Disney, în Franţa, dar şi în Italia, în Rusia. Umblăm pentru că avem copii talentaţi care studiază de mici şi cu care, la un moment dat, ajungem la o performanţă care să ne permită să mergem şi să participăm la concursuri, unde să arătăm că suntem într-adevăr buni.

Pentru a participa la astfel de concursuri primim invitaţii, ne înscriem, însă, din păcate, totul se plăteşte. Părinţii au înfiinţat o asociaţie cu scopul de a aduna fonduri pentru deplasări, din sponsorizări, cei 2%, inclusiv punem deoparte pentru asta. Din această asociaţie reuşim să susţinem copiii talentaţi pentru participarea la aceste concursuri internaţionale.

Rep.: Cum evoluează copiii care iau parte la activităţi de educaţie non-formală?

A.D.: Educaţia muzicală înseamnă un plus adus personalităţii fiecărui copil, ajută să se dezvolte frumos, muzica, arta în general, înseamnă o frumuseţe în zbuciumul cotidian, mai ales pentru copii constrânşi în şcoli să înveţe materii care nu îi trezesc interesul. Copilul când ajunge aici se destinde, se relaxează, învaţă ceva dacă doreşte, până la urmă, el decide pentru că vine de plăcere aici. Munca este muncă, distracţia, distracţie şi găsim punctul de mijloc în care să ne relaxăm, şi asta o dovedesc performanţele, chiar dacă totul e ca o joacă, acestea vin cu multă muncă şi seriozitate. Văd o mare diferenţă între copiii care au activităţi extraşcolare, care au un program bine stabilit de către părinţi, care vor şti cum să îşi organizeze timpul şi restul copiilor. Datorită acestei activităţi pe care o desfăşurăm, copilul va fi foarte puternic ca personalitate, să apari în faţa unui public încă de la vârsta de patru ani este incredibil, să lupţi cu propriile emoţii şi să reuşeşti să le depăşeşti este o realizare. În societatea noastră trebuie să fii puternic, să ştii să lupţi, iar acesta este câştigul lor.

Rep.: Care ar fi cea mai mare realizare pe parcursul acestor ani?

A.D.: Noi, în fiecare an, participăm la diferite concursuri, nu poţi să cânţi doar între patru pereţi, trebuie să ieşi, să te cunoască lumea, să vezi la ce nivel eşti, apropo de ceea ce se întâmplă în jur, pe scena muzicii uşoare pentru tineri. Din doi în doi ani, am editat CD-uri cu vocea copiilor, prima înregistrare am realizat-o în 1997. Primele casete s-au numit Ursuleţul de Aur Volumul I şi II. A rămas o tradiţie şi, astfel, din doi în doi ani, luptăm pentru a scoate cele două CD-uri, asta fiind una din cele mai mari realizări, rămânând peste timp dovada performanţelor copiilor, asta pe lângă diplomele câştigate.

„Cred că este o muncă care mi s-a potrivit, care mi-a plăcut şi îmi place în continuare, chiar dacă mai am doar cinci ani până la pensie. Dacă muncești cu plăcere, totul ţi se pare frumos, uşor, deşi nu e deloc uşor, chiar dacă se numeşte muzică uşoară. Tehnica ce stă la bază este aceeaşi ca la muzica clasică şi la cea populară. E un joc frumos, e muzică şi nu te constrânge nimeni, copilul face cât simte el. Dacă vrea să lupte cu ceea ce este mai greu şi să reuşească să scoată „sclipiciul” din muzică, atunci face şi performanţă, dacă nu, ne jucăm, el decide singur nivelul la care vrea să performeze”.

Adriana Diaconu