Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 16 Mai , 2005

Shangri-La de Maramures

de Teofil Ivanciuc
In Borneo, Papua si in teritoriul Javari din Brazilia supravietuiesc ultimii bastinasi adepti ai economiei de subzistenta, fara curent electric sau slujbe platite. In urma cu patru decenii, in inima Noii Guinee, o expeditie britanica a descoperit Shangri-La: o vale pierduta in preistorie, in care cateva mii de bastinasi traiau inca in epoca de piatra. Anul acesta, inca un teritoriu ancestral de pe taramul Maramuresului va fi civilizat, adica electrificat. In judet au mai ramas doar cateva asemenea insule de acest tip... Ceea ce urmeaza e o prezentare a celei mai mari Shangri-La (corespondent al unei vai pierdute in preistorie) din Maramures, singura cu peste 200 de case care folosesc lampa cu petrol pentru iluminat: Valea Morii. Uitati de lume Valea Morii este un catun al comunei Viseu de Jos, situat pe un parau lung de 11 km care duce inspre Poienile de sub Munte, rasfirat prin poieni alternate de paduri de fag si brad. Ecosistemul din Valea Morii este de o exceptionala puritate, fiind folosit de catre mierla de piatra pentru cuibarire (fapt remarcabil, pentru ca in Romania traiesc doar 3-400 de perechi). Un „bastinas” ne povesteste ca pe vale urca duminica vanatorii, multi puscasi, si impusca porci, iepuri si capre de padure („ca de aiestea avem destule”)... Oamenii locului cu care am stat de vorba au inteles cu dificultate ce-i intrebam, desi le-am grait in dialectul maramuresean. Motivul? „Limba” pe care o folosesc ei (nu au ziare sau televizor) este foarte simplificata. In Valea Morii sunt 200 de case fara curent, dar nu mai sunt locuite decat jumatate. In schimb, vara toata lumea urca din nou, ca sa-si vada de fan si de animale. Cea mai mare asezare fara curent din Maramures este greu accesibila. Exista un drum forestier, dar cu masina se pot urca doar vreo 2 din 11 cei kilometri, restul fiind accesibil doar pentru tractoare, jeep-uri sau carute (tractiune cu boi, pentru ca bidiviii isi scrantesc sau rup usor picioarele prin bolovanii drumurilor de acolo). Pe vale nu exista nici magazin, bar, dispensar, biserica sau scoala (o femeie ne-a „luminat”, spunandu-ne ca „in 1994 s-a inchis scoala din casa lui Ileana lu’ Neamtu’, ca nu mai erau copii. Familiile cu prunci s-au mutat in vale, iar copiii ce-or ramas coboara pana la scoala din centru”). Floarea lu’ Furis Am urcat pe un varf, la Floarea lu’ Furis. Vaduva, in etate de 78 de ani, nascuta si traita sus, nu stie carte si nu a luat pastile sau injectii in viata ei. Are o vacuta, purcei, un catel si ceva gaini. Acolo sus, pe munte, cultiva cartofi, porumb, vreo doua straturi cu ceapa si mai are o livada. „Nu vreu curent electric. Din pensia me’ de 500 de mii nu pot sa-l bag (costa 15 milioane de lei, n.red.) si apoi nici nu-mi trebe. Am un radio, iar de televizor sau alte sarsame n-am nevoie...” Vizitatori? Floare zice cu mirare: „am vazut anu’ trecut doi turisti cu cercei in urechi, si amu doi ani niste masini ca ARO-ul care o urcat si coborat in aceeasi zi. Ce sa faca ei acolo sus?” Religia? „Biserica e pe Valea lu’ Roman (pa valea Vinului), da’ i manastire, doar de hram de Sfantu Ilie sa merge acolo, in rest, in sat. De Pasti incep postu’ tati, da’ pa la jumatate ii vezi cu uieguta (n.red., sticla). Omu’ mi-o murit amu cinci ai si tati avem mormintele in ocol, acasa. La ce sa duc lutu’ aiesta in alt lut, jos in sat?” Posta? „Scrisorile is trimisa pan vecini, iara dupa pensie si social coboram in sat.” Dorinte de Pasti? „De Pasti vreau sa nu ma doara picioru’ (desi am vazut-o coborand pe cele coaste ca un fecior)”. Ai lu’ Floreanu Patru sute de metri mai jos locuiesc cei mai apropiati vecini: ai lu’ Floreanu. Sotia are 18 ani, sotul mult mai multi, si mai e o batrana si patru caini. Au aragaz („mergem dupa butelie jos la bufet, si apoi o aducem sus cu vreun straf”). Animale? „Vaci, porci, in rest nu sa merita. P-aici, pa vale, doar Urdas are vo 20 de oi si Colesuca vo 30-40.” Ce fac seara? „Mai ascultam radio, ne strangem mai multi vecini, povestim, mai citim din Biblie. E bufet mai jos (vreo cativa kilometri) la Gheorghea lu’ Niculae a lu’ Pribagu.” Cumparaturi? „Facem pita aici, un sac de faina ’i 4-500 de mii de lei, ne ajunge pe o luna la tri persoane: io, Ilie si batrana.” Ilie Floreanu spune ca „pe timpu lu’ Ceausescu era mai bine, da’ nu va suparati. Si nu va suparati, amu de la intai a lunii s-or ridica din nou preturile. ’i tare greu. Am ramas noi, aici ne-am nascut, aici murim. Baiu-i ca nu ’i unde lucra. La Viseu e o singura fabrica, a lu’ Varzaru, da’ si acolo i rau, te tane 4-5 ani si nu te angajeaza, amu o dat afara 300 de oamini. I-un gater mai jos pa vale, acolo mai fac un ban, in rest pensia si ajutoru’ social. Si trebe bani de petrol in lompa, de zahar, oloi, faina.” Intrarea in Europa Civilizatia intra pe Valea Morii, incet si subtil. Am vazut case de caramida (adusa inimaginabil de greu, cu caruta peste deal), care acolo pareau... perfect inutile. Acum, singurele accesorii ale civilizatiei pe Valea Morii sunt cateva aparate radio si lanterne, aragazuri si drujbe... In rest, Valea e inca atat de curata, incat ne-am vazut urma propriilor pasi in iarba, provocandu-ne senzatia ca am intinat-o, ca am deranjat ecosistemul. Acolo am inteles de ce pe vremuri oamenii stiau sa citeasca urmele. Nici nu era asa de greu, de fapt. La coborarea din “Shangri-La” am dat de un tanar cu ochelari, care mana o pereche de boi, cu o caruta in care zacea un bolovan. De ce era carat bolovanul? “D-apoi ca sa nu man’ gol in sus”(!). Mi-s dragi locuitorii Vaii Morii. Traind intr-un alt spatiu si timp, cu alte valori, cu un echilibru interior pe care noi orasenii l-am pierdut definitiv. Floarea lui Furis nu vrea curent electric. Ce sa faca cu el? Carnea o pastreaza afumata si in untura, de spalat spala cu “pranicul” (asa cum stie de cand lumea), de televizor, microunde, foehn, cafetiera sau prajitor de paine sigur n-are nevoie, iar hainele le calca cu fier cu carbuni. Traieste cu putin, pentru putin, prin propriile forte si isi ofera sie insasi tot ceea ce are nevoie. N-a luat in viata ei o injectie sau o pastila! La ce bun? Viata e frumoasa pentru cei din Shangri-La Maramuresului. Dar in clipa cand televizorul le va arata ceea ce nu stiau, cand turistii vor aduce cu ei coca cola, scule scumpe si inutile, sistemul ancestral se va prabusi. Pana atunci mai e doar putin... Teofil IVANCIUC