Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Duminică , 22 Iulie , 2012

Sfintele datorii ale familiei / Copii şi părinţi (II)

de Gazeta de RELIGIE ŞI SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

A treia datorie a părinţilor faţă de copii este grija faţă de sufletul lor.
Este ştiut că fiinţa omenească este cea mai miraculoasă creatură din univers. Această făptură, spre deosebire de toate celelalte de pe pământ, este formată din două elemente deosebit de misterioase, ce par total străine unul faţă de altul. Dar acest lucru este numai aparent, pentru că şi unul şi altul sunt create de Dumnezeu.
Omul este compus din spirit şi materie, din suflet şi trup, care sunt de mare valoare pentru că şi unul şi altul sunt opera lui Dumnezeu. Pe lângă partea materială, în făptura omenească mai există încă ceva, există o scânteie din Dumnezeu, despre care Iisus Hristos vorbeşte foarte clar, spunând: "Ce ar da omul în schimbul sufletului său? Dacă ar dobândi lumea întreagă, dar îşi va pierde sufletul ce folos ar avea..." (Matei 16,26).
Cu Trupul noi facem parte din lumea aceasta minerală, materială, cu Sufletul facem parte din lumea extramaterială, din lumea spirituală din care fac parte şi îngerii. Prin suflet, prin dumnezeiescul Har, suntem ce suntem, (I Corinteni 15,10) şi devenim părtaşi dumnezeieştii firi" (II Petru 1,4).
Părinţii trebuie să ştie că fiii lor, pe lângă trup, mai au în făptura lor şi o scânteie dumnezeiască, faţă de care au o mare răspundere.
Deci, pe lângă grija faţă de trupul copiilor lor, părinţii au datoria să se îngrijească şi de sufletul acestora, şi aşa după cum ei sunt datori să se îngrijească de viaţa şi de cele necesare trupului, trebuie să se îngrijească şi de viaţa sufletească a copiilor lor.
În primul rând, după ce copiii s-au născut trupeşte, părinţii sunt datori ca fiii lor să fie botezaţi, adică să se nască şi sufleteşte. Pentru că, zice Cuvântul Domnului: "De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3,5). Prin Sfântul Botez ne naştem "de sus", adică prin Sfântul Duh, ne naştem din nou în Dumnezeu. Devenim fiii lui Dumnezeu.
Taina Sfântului Botez a fost aşezată de Mântuitorul, care, după înviere, înainte de înălţarea Sa la Cer, a poruncit apostolilor: "Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28,19).
În Vechiul Testament, Taina Sfântului Botez a fost prefigurată, adică a fost preînchipuită prin tăierea împrejur. (Coloseni 2,11).
Prin Sfântul Botez, copilul devine membru al împărăţiei lui Dumnezeu, al Bisericii lui Iisus Hristos. şi primeşte cel mai nobil, mai sfânt şi mai frumos nume, numele de creştin.
Făcând parte dintr-o societate atât de aleasă, copilul trebuie învăţat cum să se poarte, cum să trăiască, cum să gândească, pe cine să-1 considere Domn şi Stăpân al său.
De aceea la Botez, slujitorul lui Dumnezeu, preotul, pune întrebarea celui ce este adus să fie botezat "Te lepezi de satana?" Iar după ce aude cuvântul rostit prin gura celor ce mărturisesc în numele copilului  "mă lepăd de satana" - preotul întreabă din nou: "Te însoţeşti cu Hristos?". Şi după ce aude "mă însoţesc cu Hristos" pruncul devine liber, apt să primească Harul lui Dumnezeu şi toate harurile Sfântului Duh.
În Taina Sfântului Botez, prin harul lui Dumnezeu, în sufletul fraged al copilului a fost aruncată sămânţa vieţii veşnice care va încolţi şi va deveni un copac falnic şi frumos, plin de roade duhovniceşti, dacă sămânţa primită prin Taina Sfântului Botez va fi îngrijită, apărată de toate relele care încearcă să o ucidă sau să o facă neroditoare.
Acum urmează ca părinţii cei trupeşti şi cei sufleteşti, adică naşii, să-şi facă datoria, pentru că din mâinile părinţilor va cere Dumnezeu sufletul copiilor lor.
Cel dintâi mijloc prin care părinţii îşi îndeplinesc datoria sufletească pe care o au faţă de copiii lor este să creeze în familie o atmosferă creştinească, sănătoasă. Prin viaţa lor, prin exemplul vieţii lor, părinţii le creează copiilor lor condiţii în care să se poată dezvolta sănătoşi, drepţi, curaţi, frumoşi la suflet şi la trup.
Atmosfera de familie, faptele părinţilor, sunt cele dintâi elemente care dau viaţă, sau ucid tot ce-i bun şi sfânt în sufletele copiilor.
Faptele necugetate ale părinţilor sunt microbii care îmbolnăvesc sufletele copiilor.
Un tată şi o mamă în fiecare clipă, dacă au copii, să nu uite că au lângă ei martori care aud şi văd şi judecă tot ce fac ei şi se zidesc sau se smintesc, iar sminteala este un mare păcat. De aceea Mântuitorul a zis: „Vai de cel prin care vine sminteala...”
Tot la sminteala pe care o pot provoca vorbele sau faptele cele rele ale părinţilor în sufletul copiilor lor, s-a gândit şi Sfântul Apostol Pavel când a spus: "Şi voi părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi în frica Domnului" (Efeseni 6,4).
Creşteţi-i întru învăţătură, - este o mare datorie sufletească a părinţilor faţă de copiii lor. Neştiinţa este un greu păcat. Ignoranţa este un instrument al diavolului, prin care pe mulţi oameni îi duce la pierire. De aceea întotdeauna, având poruncă de la Domnul, Biserica s-a luptat împotriva întunericului, ignoranţei, împotriva obscurantismului, împotriva neştiinţei şi a căutat să dezvolte cultura, învăţătura, cunoaşterea tainelor vieţii. Cuvântul lui Dumnezeu, cuprinde toată silinţa şi cunoştinţa, care-1 duce pe om pe căile cele bune şi drepte, pe căile Mântuirii, dar şi ale progresului, bunăstării şi fericirii.
Datoria sufletească a părinţilor deci este şi aceasta: să se ocupe de cultura, de învăţătura copiilor, dar în mod deosebit de educarea lor, după cele mai drepte legi morale, spirituale şi sociale.
Pe lângă Familie, Biserica şi Şcoala sunt de asemenea două mari aşezăminte binecuvântate de Dumnezeu, care dau părinţilor cel mai preţios ajutor pentru formarea copiilor lor. Preotul şi învăţătorul sunt cei doi stâlpi de lumină, care călăuzesc pe fiii noştri pe căile cele drepte, care duc la porţile vieţii şi îi mântuiesc de capcanele morţii.
Trăim într-o lume zbuciumată, chinuită de multe şi mari greutăţi, o lume plină de griji şi de spaime. Trupeşte ne­-am înmulţit foarte tare, dar sufleteşte am rămas săraci. Căutăm lumina, dar întâlnim numai întuneric. Căutăm pacea, dar întâlnim numai neliniştea unui război ce ne ameninţă pretutindeni pe glob. Căutăm bucuria şi dragostea, dar suntem întâmpinaţi cu ură şi terorism.
Ce să facem? Unde să ne ducem? Iată că ne cheamă un glas: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Matei 11,28). La uşa casei, la poarta inimii noastre se aude un glas: "Iată, eu stau la uşă şi bat" (Apocalipsa 3,20) şi dacă va deschide cineva, vom in­tra la el şi vom cina împreună cu el şi Eu şi Tatăl meu. Este glasul lui Iisus Hristos. Este glasul Fiului lui Dumnezeu, Cel ce zice tuturor: "Eu sunt prietenul vostru!" (Ioan 15,14) .
De El avem nevoie!
S-a mai spus cuvântul acesta de multe ori, dar nimeni nu 1-a luat în seamă.
Oare acum se va găsi cineva să citească cuvintele acestea, să reflecteze serios aspra celor spuse aici, să-L caute sincer pe Iisus Hristos, să-I asculte cuvântul, gândul şi pulsul sângelui Său pe care L-a vărsat pentru mântuirea lumii?
Să ne întoarcem în sânul familiei. Să aprindem candela credinţei în sufletul nostru, să deschidem larg ferestrele inimii, să ne întoarcem cu faţa către Ierusalim, cum făceau evreii când erau duşi în robie. (Daniel 6,11) Şi să strigăm: "Vino, Doamne Iisuse! Revarsă-ţi, Doamne, harul Tău peste noi şi peste copiii noştri!" (Apocalipsa 22,20).
Prin chemarea binecuvântării lui Dumnezeu, părinţii îşi fac cea mai sfântă şi cea mai mare datorie faţă de copiii lor, faţă de societate, faţă de viaţă, faţă de lume, faţă de Dumnezeu.


† Justinian Chira

ARHIEPISCOPUL MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI

Fragment din ultima carte a IPS Justinian "Sfintele datorii ale familiei creştine"