Sens și contrasens în mass-media maramureșeană, națională

2020 va rămâne în memoria colectivă sub numele de anul pandemiei, iar în istorie se va numi anul în care a început lupta cu puternicul virus COVID – 19. Deocamdată nu se știe care va fi sfârșitul acestei bătălii. În acest context, 2020 a fost un an deosebit de rău pentru toate domeniile, pentru toate profesiile. Unele au fost afectate mai mult, altele mai puțin sau aproape deloc.

Putem vorbi și de o pandemie economică, deoa­rece, la nivel global, economia a scăzut puternic, pierderile financiare fiind enorme. Poate doar miliardarii lumii au reușit să treacă cu bine peste șocul mondial provocat de virusul ucigaș. Presa a fost printre profesiile „privilegiale”, deoarece, în pandemie, nevoia de informații a atins un nivel maxim. Cetățenii, publicul, oamenii doreau infor­mații, știri despre situația sanitară, despre virus și tot ce se leagă de pandemie. Ziariștii au fost în prima linie, alături de medici, farmaciști, asistenți medicali, pompieri, polițiști și de cei care au asigurat confortul de zi cu zi din domeniul energiei electrice, gazului, telefoniei, apei. Paradoxal, dacă mulți dintre cei mai sus enumerați au fost numiți „eroii noștri”, ziariștii au avut parte de nerecunoștință, de minimalizarea eforturilor făcute, de ignorare, de parcă ei au fost inamicul public numărul unu. Autoritățile centrale și, mai ales, cele locale au dat cu „flit” eforturilor ziariștilor și ale instituțiilor mass-media. Desigur, și aici se pot face ierarhii ale celor care au primit mult și restul care n-a primit nimic.
În linii mari, cam asta ar fi fost o descriere a situației, la un nivel de normalitate, într-o societate lovită de o pandemie nemiloasă, ce a ras cam tot. În realitate, lucrurile au stat altfel. Presa, mass-media, a avut, în toată această  perioadă a pandemiei, o relație execrabilă cu instituțiile statului. A patra putere în stat, presa, a fost pusă la butoniera celor de la putere. Adică, acolo de unde nu prea vezi, nu prea auzi, nu prea știi. Încercăm să facem o analiză a acestui fenomen la nivel general, dar mai ales la nivel local.

Presa a fost în toată această pe­rioadă mai solicitată  ca  oricând de nevoia publicului de a primi știri, informații.  Având în vedere restricțiile  pe  care guvernanții
le-au instituit, presa a trebuit să iasă dintr-o anume inerție existențială de dinainte de pandemie și să se adapteze situației. Deși este nevoie de presă, mass-media, mai ales cea locală, s-a confruntat cu o scădere a veniturilor rezultate din publicitate.  Pentru o mai bună înțelegere a fenomenului, trebuie să  facem câteva precizări. Avem presă video (televiziuni), audio (radio), presa scrisă (ziare) și presa online (bloguri, ziare electronice). Toate aceste instituții media trăiesc din publicitate. Televiziunile au contracte de pu­blicitate, acele reclame enervante făcute pe sume mari de bani, ce le permit să aibă redacții mari și  salarii mari, mai ales pentru rea­lizatori, moderatori, cei care conduc aceste entități media. Presa online are parte de publicitate, dar cheltuielile sunt mult reduse față de suratele din media. Au redacții mai mici, iar instrumentul de bază de lucru  este comunicatul și alte documente oferite de instituții sau firme.

Presa scrisă este cea în care se face presă - sau se făcea presă - în mod clasic. Ziarele au fost cele mai lovite de toate crizele de dinainte și de criza din pandemie.  Trebuie știut că, la nivel de județ, ziarele naționale nu se prea mai vând. Unele nici nu se mai văd prin chioșcurile de ziare. Pentru județe, presa importantă  este cea locală. Cotidianele și săptămâ­nalele din județele patriei sunt cele care oferă știri, informații. În presa scrisă, se mai fac materiale de tipul: anchete, reportaje, genul de materiale pe care presa online le prezintă mai greu sau le preia de la ziare. În urmă cu mai  mulți ani, atunci când a apărut ideea de ziar online, s-a spus că este semnat „decesul” presei clasice, al ziarelor.
Nu intrăm în amănunte, dar nu a fost  așa, ziarele nu au dispărut, iar presa „de pe net” a ajuns la un soi de plafonare. Nu prea mai are unde să se dezvolte. În plus, s-au înfiin­țat multele așa-zise „ziare” online. Oricine poate deschide un blog și spune ce vrea și cum vrea. Mai ales în preajma campaniilor electorale.  Multe din aceste așa-zise ziare online au un singur angajat, inițiatorul. Este foarte limpede că o astfel de inițiativă nu are nimic de-a face cu presa. În Maramureș, sunt mai multe astfel de apariții. Sunt indivizi care veneau (înainte de pandemie) la conferințe de presă, la evenimente, la diverse întâmplări, la care presa este invitată și așezau un trepied cu un telefon ce înre­gistra tot.  Această înregistrare era postată pe net și cam asta este contribuția celui care își spune ziarist. Despre aceste inițiative, cert este că la noi, în România, nu există o reglementare clară cu privire la ce înseamnă presa
online. Ca să nu vină un singur individ și să  facă ceea ce se face, de multe ori. Sunt ziare online res­pectabile, cu redacții, cu tot ce înseamnă act jurnalistic.  Dar impostorii ar trebui să fie deli­mitați de breasla jurnaliștilor.
Problema este că aceste inițiative s-au folosit de titlul autoimpus, cel de ziar, și au beneficiat de publi­citate, înainte de pandemie și în perioada anilor 2020 și 2021.

Să faci presă nu înseamnă să înregistrezi ședințe, întruniri și să postezi comunicate cu eventuale scurte comentarii răutăcioase.
Acesta este contextul în care presa a fost prinsă de pandemie.
Ce s-a întâmplat la nivel național se știe. A venit virusul care a îngrozit lumea și Puterea a format comitete și comiții pentru a  face față pericolului. În prima parte a anului 2020, au fost multe bâlbâieli ale autorităților, au existat decizii care s-au bătut cap în cap sau au lipsit. Perioada cea mai grea a fost cea în care, timp de două luni, s-a instituit o carantină totală pentru România. Celebrul lockdown și-a făcut apariția, după ce multe state europene și de pretutindeni au apelat la această măsură pentru a limita răspândirea virusului ucigaș. Măsura, probabil cea corectă, a fost luată într-un stil românesc. Cam totul a fost închis, implicit chioșcurile de ziare. Ceea ce a dus  la o scădere dramatică a veniturilor ziarelor, mai ales. Men­ționăm că ziarele nu trăiesc din vânzări, ci din publicitate mare și mică. Dacă nu s-au putut vinde ziare, a dispărut și publicitatea. Fără venituri, mii de familii din întreaga țară au ajuns în situații cri­tice. Nu ne referim la cei care con­duc, ci la ziariștii care fac teren, care lucrează, efectiv. După alte bâlbâieli, statul, prin institu­țiile sale, a venit cu măsuri care să ajute economia. Într-un final și presa.
S-au dat ajutoare, condiția a fost să te înscrii pe lista instituțiilor media. Chestia e că s-au înghesuit mai ales cei care fac pseudopresă.
Desigur, felia cea mai mare a acestui „cașcaval” financiar a fost luată de  presa video. Televiziunile au luat sume mari, uriașe chiar, ținând cont de context. Să nu uităm că au fost și alegeri, două  rânduri, iar întrunirile electorale s-au redus, s-au anulat. Drept urmare, beneficiarii mari ai situației de anul trecut au fost televiziunile. Presa scrisă a fost lăsată la urmă cu toate, că și pentru ea s-a  dat bani, dar sume incomparabil mai mici.
Acesta a  fost efectul  din punct de vedere financiar.

A urmat trecerea multor domenii de activitate în online și munca de acasă. Pentru presa scrisă, munca de acasă ar fi putut fi o soluție destul de bună dacă accesul la informații ar fi fost neîngrădit. Și aici a apărut o mare problemă pentru presă, în general.
Având în vedere  că  restricțiile puse de autorități au impus munca de acasă sau în online, multe din instituții au adoptat  rapid acest gen de lucru, dar cu un mod de abordare diferit de ceea ce ar fi trebuit să fie. A dispărut, față de presă în general, acea comunicare ce duce la informația corectă.
De exemplu, despre situația  sani­tară, ziariștii au avut sau nu au avut știri de la cei  îndreptățiți să le ofere. Au devenit mai active, la ni­vel jude­țean, Comitetele Județene pentru Situații de Urgență. Niște entități conduse de prefecții jude­țelor. Aceste comitete ar fi trebuit să ofere presei informații în timp  real despre infectări, despre situa­ția din spitale și orice informații pe care cetățenii trebuie să le cunoască. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.
În Maramureș, nu se știe exact cine face parte din acel Comitet. Pe surse s-a aflat, dar oficial nu
s-a prezentat.  Apoi, comunicare cu presa se face prin WhatsApp și pe Facebook. Ceea ce este o mare prostie. Prefectura are adresele de e-mail ale tuturor instituțiilor media și ar fi trebuit să  trimită, zilnic, raportările către ziariști.  Nu pe WhatsApp. Unii ziariști nu au cont de Facebook sau nu vor WhatsApp, din motive întemeiate. Deci, ar fi trebuit ca rapoartele, informările să fie transmise prin toate mijloacele  de comunicare,  de la e-mail la Facebook.  Și ar fi trebuit să răspundă  la  telefoane. Dacă ai o nedumerire, dai telefon să clarifici. Telefonul sună prelung, în gol, și nu răspunde nimeni. Acolo sunt angajați oameni pe salarii mari, plătiți de la buget, deci pe bani publici, și nu își  fac  datoria în mod corect.

După modul celor de la  Prefec­tură, multe dintre instituții au apelat la acest mod de comunicare. Postăm pe Facebook și cine dorește preia de acolo. E mai simplu așa. Nu te bate nimeni la  cap, nu se pun întrebări incomode. Dacă nu ai cont de Facebook, trea­ba ta. De mai bine de un an, în Ma­ramureș nu am mai avut informații din multe instituții. Câte un comunicat  anemic pe pagina de Facebook și cam atât.  
Nu ne referim doar la instituțiile responsabile cu datele despre pandemie, în fond viața merge înainte, sunt  și alte  informații ce ar  trebui să  ajungă la cetățeni.
La începutul lunii ianuarie 2021, Consiliul Județean Maramureș a  dat în folosință un site dedicat coronavirusului. În sfârșit, sunt informații în timp real despre pandemie, care interesează po­pu­lația. Dar s-ar fi putut și mai bine. Lipsesc date despre testări, care  ar fi necesare pentru a face față valului de știri nefondate, ce inundă Social-Media și ajung la oameni.
Cetățenii discută, aud, propagă știri false preluate de pe Facebook și se produce o bulă care înghite eforturile autorită­ților de a face față acestei nemiloase pandemii.
S-a  trecut la vaccinare și bâlbâielile au reapărut. Pentru o mai bună comunicare pe această temă,  ar trebui ca presa să aibă  acces la informații din surse si­gure și oficiale. Presa trebuie aju­tată să fie profesionistă, co­rectă în ceea ce prezintă. Acest dezi­derat  se traduce prin elimi­narea piedicilor, a barierelor impuse ziariștilor. Să nu uităm că există legea liberului acces la  infor­mații. Păi dacă e lege, să fie respectată!

Legea 544, legea liberului acces la informații
 

Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.

Aplicarea Legii nr. 544/2001 se face cu respectarea următoarelor principii:
Principiul transparenței - autoritățile și instituțiile publice au obligația să își desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la informație să constituie excepția, în condițiile legii.
Prin informație de interes public, se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.
Asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informațiile de interes public, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a organiza compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane cu atribuții în acest domeniu.

Atribuțiile, organizarea și funcționarea compartimentelor de relații publice se stabilesc, pe baza dispozițiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau instituției publice respective.
Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public: actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice; structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau al instituției publice.
Numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau al instituției pu­blice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice.
Coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet.
Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public.
Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.