Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 3 Martie , 2017

Scurtă istorie a Legiunii Străine Franceze

de Ioan Botis

La 9 martie 1831, sub soarele ucigător care ardea nisipurile algeriene, regele francez Louis-Philippe punea bazele entităţii militare denumită Legiunea Străină Franceză. Legiunea este o legendă vie care-i aşteaptă pe cei ce sunt pregătiţi să-şi desăvârşească destinul sub stindardul celui mai celebru corp militar din istoria militară a omenirii.

 

 

Ioan BOTIŞ

Gurile rele ale istoricilor francezi spun că apariţia unei asemenea forţe armate s-a datorat faptului că persoanelor străine le era interzisă înrolarea în armata franceză în urma unui edict oficial apărut în preajma Revo­luţiei din luna iulie 1830. Scopul principal care a dus la apariţia  Legiunii Străine Franceze a fost, însă, unul lipsit de aureola de romantism, aventură şi eroism care avea să învăluiască, odată cu trecerea timpului, acest original grup de soldaţi. Regele Louis Philippe nu a dorit decât crearea unei armate des­tinată pentru protejarea coloniilor franceze şi înăbuşirea oricăror încer­cări de revoltă ale băştinaşilor. Legio­narii aveau, de asemenea, rolul de protecţie al transporturilor materiilor prime extrase de Franţa din colonii.
În ciuda faptului că în prezent mulţi analişti militari din cadrul NATO consideră Legiunea Străină nimic mai mult decât un anacronism, eficienţa şi valoarea sa ca etalon în cadrul trupelor de elită pe plan mondial a dus la consacrarea Legiunii şi a simbolurilor sale drept veritabile branduri recunoscute internaţional. Faimosul corp militar a supravieţuit unui imperiu, trei repu­blici, două războaie mondiale, dez­mem­­brării reţelei coloniale franceze şi, în final, pierderii de către Franţa a lo­cu­lui de naştere al Legiunii Străine, colonia Algeria.

Legiunea străină nu este cunoscută doar pentru că este o unitate militară de elită. Celebrul său „Esprit de Corps” este însăşi crezul care uneşte şi animă această unitate armată. Deşi pentru de­tractori este doar o versiune romanţată, a unei banale adunături de mercenari cu apucături violent-grobiene, istoria şi adevărul demonstrează exact contrariul. Datorită acestui sentiment indes­crip­­tibil de „Esprit de Corps” Legiunea a supravieţuit în trecut şi îşi trage pu­terea în zilele noastre.

În Legiune se înrolează bărbaţi din toate colţurile lumii, de toate condiţiile sociale şi toate religiile. Este adevărat că unii dintre aceştia nu au un trecut tocmai imaculat, dar Legiunea îi pri­meşte şi le dă o nouă şansă, o viaţă pe care societatea din care provin nu le-a putut-o oferi niciodată. În Legiune învaţă pe pielea lor şi cu propriul spirit adevăratele valori ale luptătorului, alături de sensul pur al unor noţiuni tot mai des uitate, precum onoare, fidelitate, fraternitate şi sacrificiu.
Odată acceptat în rândurile soldaţilor, recrutul uită deosebirile aparente dintre fiinţele umane şi îşi şlefuieşte propria fiinţă în conformitate cu paragrafele şi regulamentele de ordine interioară ale Legiunii. În Legiune, rasismul, egoismul, infatuarea, superficialitatea şi zgârcenia sunt considerate mari defecte umane şi viitorul legionar trebuie să se debaraseze de ele cât mai repede. Scandalagiii au viaţă scurtă în Legiune, iar consumul de alcool este prohibit. Concepţia potrivit căreia Legiunea Străină este un refugiu pentru elementele antisociale şi neadaptaţi nu este nimic altceva decât o simplă legendă urbană căruia mulţi încă îi dau crezare.

De la începuturile sale, Legiunea a avut drept sediu principal orăşelul algerian Sidi bel Abbes. Aici, în acest avanpost colonial francez, în faţa nemărginirii Saharei, se află cea mai importantă parte din istoria şi moştenirea lăsată de Legiunea Străină Franceză. Aşezarea şi-a primit numele după cel al unui mistic musulman al cărui mormânt din mijlocul localităţii a devenit, cu timpul, centru de pelerinaj pentru credincioşii islamului.
Până în anul 1961, Sidi bel Abbes a fost centrul principal de recrutare a le­gionarilor, teren de antrenament, precum şi cartierul general al Legiunii. Aici s-a şlefuit spiritul Legiunii Străine şi tot aici s-a definitivat caracterul acestui grup de armată. Conform surselor istorice, sub soarele algerian s-au desfăşurat unele dintre cele mai importante pagini din istoria Legiunii. Au devenit deja clasice confruntările trecute dintre legionari şi rebeli kabili care atacau neostoit forturile şi taberele de campanie ale coloniei franceze.
Mulţi băştinaşi nord-africani au ajuns totuşi să lupte sub flamura Legiunii. Pentru ei a fost înfiinţată o unitate fai­moasă, speciala Armée d’Afrique, com­pusă din nu mai puţin celebri spahii, zuavi, tiraliori, meharişti, harkii, gumi şi vânători africani. Împreună cu voluntari veniţi din întreaga lume, aceştia au luptat în toate confruntările armate din coloniile franceze din se­colul al XIX-lea, în războiul franco-prusac, ambele războaie mondiale, răz­boaiele din Mexic, Indochina, Benin, Madagascar, Congo şi Algeria.

Probabil cel mai cunoscut motto al le­giunii Străine este „Mergi sau crapă!”. Simplu şi explicit, motto-ul este o mărturie a durităţii antrenamentelor zilnice ale legionarilor şi în egală măsură o trimitere la vechi concepte marţiale conform cărora războinicul este dator să se înfrângă pe sine în fiecare zi, auto­depăşindu-şi capacităţile. Cea mai importantă calitate a unui legionar este rezistenţa fizică. Instructorii militari din Legiune insistă tocmai pe dezvoltarea acesteia pentru ca odată cu rezistenţa fizică creşte şi cea mentală iar psihicul se şlefuieşte la fel ca al unui războinic desăvârşit de odinioară.

Condiţiile în care se desfăşoară pregă­tirea legionarilor sunt extrem de dure. În timpul antrenamentului, legionarii mărşăluiesc pe o distanţă de 40 de kilometri având în spate echipamentul mili­tar şi arma aferentă, a căror greutate combinată variază între 25-30 kg, în funcţie de anotimp şi tipul de misiune. Tradiţional, în timpul marşului legio­narii cântă „Le Boudin”, cel mai cunoscut cântec al Legiunii, vechi de peste 100 de ani.
La fel de importantă este deprinderea tehnicilor de luptă corp la corp. În acest scop, legionarii au dezvoltat un sistem de luptă care cuprinde elemente diverse de karate, jiu-jitsu, kung fu, silat şi sambo. Nu este vorba de practicarea unei arte marţiale propriu-zise, ci mai degrabă de însuşirea celor mai eficiente mişcări folosite în lupta corp la corp.
Antrenamentele sunt deosebit de solicitante atât pentru fizic, cât mai ales pentru psihicul uman. Se urmăreşte eli­mi­narea fricii şi a urii, considerate principalele vinovate în cazul pierderii unei lupte. Printre metodele de antrenament se numără şi expunerea la frig, la foame şi somnul insuficient. Mândria acestui corp al armatei franceze este regimentul de pa­ra­şutişti; acesta reprezintă elita Legiunii.

Sub simbolul Legiunii Străine, repre­zentat de o grenadă înconjurată de şai­sprezece flăcări, au luptat mii de oameni de-a lungul istoriei. Pentru toţi aceştia, Legiunea a fost  casa, masa şi, de multe ori, chiar raţiunea de a trăi. Aici un om nu era foarte mult judecat pentru trecutul său, cât pentru calităţile de soldat şi după capacităţile de a-şi în­deplini misiunile care i se încredin­ţau.
S-a vorbit deseori despre legionari ca despre nişte oameni care ar fi fost înain­te infractori, aventurieri fără credinţă şi lege, escroci sau, în cel mai bun caz, fii ai unor familii bogate care s-au abătut de la calea cea dreaptă. Nimic mai fals. Fiecare voluntar face obiectul unei anchete discrete înainte de a fi primit în Legiune. Dacă se des­coperă că omul era cău­tat pentru fapte grave, Le­giunea refuză să-l pri­meas­că în rândurile sale.

Legiunea Străină are mai multe devize, printre care şi cea inspirată de pe blazonul  Regi­men­tului 3 Infanterie străi­nă: „Legio Patria Nostra”. Noul le­gionar ştie că are o nouă familie şi că aceasta nu-l va abandona niciodată, fie că este vorba de luptă, fie că e vorba de viaţă în general. Legiunea a avut şi are încă propriile legi drastice care merg de la degradare la închisoare. Funcţio­nează şi un cod propriu al onoarei, după care  erau judecaţi membrii ei.
Legiunea Străină are în prezent aproape 8.000 de soldaţi, proveniţi din peste 130 de ţări, iar sediul ei este la Au­bagne. În ultimul secol, 30.000 de le­gionari au murit în timpul misiunilor, aceasta şi pentru că gradul de pericol al misiunilor lor este foarte ridicat, legionarii îndeplinind misiuni pe care alte armate obişnuite nu sunt pregătite să le îndeplinească.  

Printre ofiţerii celebri ai Legiunii se numără Alexandre Walewski, fiul lui Napoleon I, prinţul Aage al Dane­marcei, prinţul moştenitor Bao Long al Vietnamului, François Achille Bazaine, mareşal francez,  prinţul Louis Napo­leon, François Certain Canrobert, ma­reşal francez, Jean-Marie Le Pen, Louis II, prinţul Marocului, Patrice MacMa­hon, duce de Magenta şi mareşal al Franţei, Zinovy Peshkov, fiul lui Ma­xim Gorki, Petru I al Serbiei, Jacques Leroy de Saint Arnaud, mareşal fran­cez.

 

 

Momentul Camerone

 

 

Compania căpitanului Danjou număra în ziua fatidică de 30 aprilie 1862 un număr de 62 de soldaţi şi 3 ofiţeri. În zori, compania escorta un convoi de refugiaţi către oraşul Puebla, care se afla sub asediul a 2.000 de soldaţi ai armatei naţionale mexicane. Legionarii au fost atacaţi de către armata mexicană şi forţaţi să se adăpostească într-o hacienda locală numită Camerone. În ciuda situaţiei fără scăpare, legionarii au luptat cu eroism până la epuizare.

Când au rămas doar cinci legionari supravieţuitori, aceştia au constatat că nu mai au muniţii şi au hotărât de comun acord să atace la baionetă. Trei dintre cei cinci au fost împuşcaţi iar ceilalţi doi au fost luaţi prizonieri. Cei doi au fost duşi în faţa generalului mexican Alberto Sanchez care, impresionat de curajul şi eroismul legiona­rilor, a hotărât să-i elibereze pentru a se întoarce în Franţa drept gărzi de onoare pentru căpitanul Danjou, căzut în acea luptă.
În prezent, mâna de lemn a căpitanului este păstrată în Muzeul Legiunii în oraşul Aubagne, unde este păzită zi şi noapte de o gardă de onoare. Mâna de lemn este scoasă în public doar pe data de 30 aprilie.
Nicio evocare a unei bătălii a trecutului nu prezintă o mai mare importanţă pentru Legiunea Străină decât come­morarea bătăliei de la Camerone. La data de 30 aprilie 1862, bravura şi sacrificiul legiona­rilor i-a adus pe aceştia deopotrivă în legendă şi în paginile istoriei universale. În preajma zilei de 30 aprilie a fiecărui an, legionarii din lumea întreagă sărbătoresc aniversarea luptei de la Camerone. Fie că se află în junglele ucigătoare ale Guyanei Franceze, în deşertul necruţător din Djibouti, în insulele pierdute din Pacific sau în cartierele generale din Vienot sau Strasbourg, ceremonia are o semnificaţie deosebită.
În cadrul unei parade publice,
mâna de lemn a căpitanului Danjou este prezentată legionarilor şi este citită cu voce tare povestea luptei. Legionarii, cu toate decoraţiile atârnând de piept, defilează cu inimitabilul lor pas lent şi maiestuos, evocând o forţă de ne­zdruncinat. În frunte, conform tradiţiei, sunt geniştii, purtând şorţul din piele de bivol şi securea pe umăr. Următorul moment important este acela în care şeful de corp dă semnalul începerii veseliei. În ziua Cameronului
şi în noaptea următoare, totul este permis.

 

 

Codul de Onoare al Legionarului

Art.1: Legionarule, tu eşti un
voluntar care slujeşte Franţa cu onoare şi fidelitate.
Art.2: Fiecare legionar îţi este frate în arme indiferent de naţionalitatea lui, de rasă sau religie.
Art.3: Îţi respecţi tradiţiile şi superiorii. Forţa stă în disciplină şi prietenie.
Art.4: Eşti mândru că eşti legionar. Eşti întotdeauna manierat. Comportamentul tău este demn, dar modest, şi echipamentele tale sunt întotdeauna curate şi ordonate.
Art.5: Eşti un soldat de elită,
riguros cu el însuşi. Trebuie să-ţi consideri arma drept cel mai preţios bun. Te menţii în permanenţă într-o stare fizică excelentă.
Art.6: Misiunea este sacră pentru tine. Îţi duci misiunea la îndeplinire în respectul legii, cutumelor de război şi Convenţiilor Internaţionale şi, dacă este nevoie, chiar cu riscul vieţii.
Art.7: În luptă nu acţionezi cu ură sau patimă. Îţi respecţi duşmanii învinşi. Nu-i abandonezi pe legionari, fie morţi sau răniţi, nici propriile arme, în nicio circumstanţă.