Şcolile româneşti luate cu asalt de Kiev sub ochii larg închişi ai autorităţilor române

Mircea CRIŞAN
Ioana LUCĂCEL


După promulgarea Legii edu­caţiei de către preşe­dintele Ucrainei, subiectul şcolilor cu predare în limba maternă din Ucraina pare închis de partea română. În schimb, comunitatea de ro­mâni din Ucraina e în fierbere. Zia­ris­tul Vasile Tărâţeanu a de­clarat săptă­mâ­na trecută presei că şco­lile cu pre­dare în limba română şi profesorii din Ucraina sunt deja luaţi cu asalt de au­torităţile ucrainene: „Ei de acum vin și îi înspăimântă pe oa­meni, au fost pe la profesori pe acasă lucră­tori de la Se­cu­ritate, în raionul Herța, în raionul Suli­ța, astăzi trec prin raio­nul Hliboca... Din anii ’90 au început. Dacă am pierdut treizeci de școli în 25 ani, de-acum asta înseamnă ceva!”.
Practic, deşi odioasa lege nu se aplică din acest an şcolar, deja procesul de dezagregare a învăţământului românesc din Ucraina a început. În ultimii 25 de ani, deja şcolile româneşti din Ucraina s-au redus cu o treime. În acest ritm, în câţiva ani, vom căuta cu lumânarea etnici care să vorbească şi să scrie româneşte în ţara vecină. Prac­tic, comunitatea românească din Ucrai­na este condamnată la deznaţio­na­lizare, iar autorităţile române se mulţumesc cu măsuri şi răspunsuri formale. Liderii comunităţii de ro­mâni din Ucraina au arătat că şi-ar fi dorit o reacţie fermă, asemănătoare cu cea a autorităţilor ungare. Degeaba însă. Autorităţile române fie nu înţe­leg gravitatea problemei, semnalată de altfel din timp de românii din Ucraina, fie nu ştiu sau nu pot să intervină.
Recent, parlamentarul maramureşean Vlad Duruş a adresat o interpelare Mi­nis­trului pentru românii de pretutindeni în care solicită o situaţie a şcolilor româneşti din Ucraina şi întreabă punctual dacă legea educaţiei este în concordanţă cu tratatele bilaterale şi ce măsuri iau autorităţile române în acest sens. Răspunsul semnat de ministrul Andreea Păstârnac este uluitor: „Am­ba­sa­da României în Ucraina împreună cu toate instituţiile de resort din Româ­nia monitorizează atent situaţia sistemului de învăţământ în limba română în Ucraina urmărind modul de implementare a Legii 3419-D, care va face obiectul unor legi speciale ce urmează a fi adoptate de către Rada Supremă a Ucrainei”. 
Statistic, în Ucraina există 76 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limba română, la care studiază circa 14.000 de copii. La acestea se adaugă şi secţiile şi catedrele de limba română din învăţămân­tul universitar. Ministrul Păs­târ­nac arată în răspuns că Legea Învăţă­mân­tu­lui din Ucraina a fost „o preocupare pentru Minister, încă de la preluarea mandatului, lucru evidenţiat şi prin de­claraţiile pe care le-am făcut du­pă primi­rea de date referitoare la proiectul legis­lativ din statul vecin”. Ciudat e că, toc­mai în perioada în care comunitatea de români era în fierbere din cauza noii legi, ministrul Păstârnac declara în faţa presei că: „România este mulțumită de nivelul asigurării drepturilor minorității române din Ucraina”. Oare la această de­claraţie s-o fi referit doamna minis­tru?
Mai mult, referitor la respectarea tra­ta­telor bilaterale, ministrul Păstârnac afir­mă glorios că: „Ministerul pentru Româ­nii de Pretutindeni a solicitat păr­ţii ucrai­nene, la recenta sesiune a Comi­siei Inter­guvernamentale mixte româno-ucrai­­ne­ne privind protecţia persoanelor aparţi­nând minorităţilor naţio­nale, consultarea Consiliului Europei şi a Înaltu­lui Comi­sar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE pentru a stabili în ce măsură noua lege respectă normele şi standar­dele inter­na­ţionale în materie”. De ce să ceară „partea ucraineană” in­for­maţii despre o chestiune importantă pentru „partea română”? Bine că nu a cerut doamna ministru ca „partea ucrai­neană” să-şi apli­ce singură sancţiuni pentru neres­pectarea tratatelor bilate­rale.
Totuşi, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ministerul Educaţiei a anunţat că pregăteşte un pro­iect de lege pentru susţinerea directă a învăţământului cu predare în limba ro­mâ­nă din Ucraina, care să includă bur­se pentru etnicii români care stu­diază în limba maternă, organizarea de stagii de specializare etc. Adică nişte măsuri pe care statul ungar, de exemplu, le aplică de ani buni în Ucraina şi chiar în Româ­nia. Ministrul se laudă, de ase­me­nea, că a alocat 15% din totalul fi­nan­ţărilor pentru proiecte destinate co­mu­nităţii româ­neşti din Ucraina şi că 300 de tineri ro­mâni din Ucraina au participat la Programul de tabere, dintr-un total de 2000. Numai că, cifra cu care se laudă Ministrul Păstârnac nu e o mân­dri­e, ci dimpotrivă, o ruşine. Pentru com­­paraţie, „Acţiunea 2012” aduce anual 100.000 de tineri din Basarabia în România. Pentru un minister, 300 de tineri o fi mult sau puţin, doamna ministru?
Oricum, în finalul răspunsului, ministrul ne linişteşte: „În acelaşi context reiterez faptul că, menţinerea instituţiilor care predau în limba română în Ucraina, susţinerea mediului asociativ românesc precum şi sprijinirea şi promovarea iniţiativelor dedicate păstrării identităţii româneşti în statul vecin reprezintă priorităţi pe agenda ministerială”.

Şi totuşi, ceva concret, se poate?
 

„Ambasada României în Ucraina împreună cu toate instituţiile de resort din România monitorizează atent situaţia sistemului de învăţământ în limba română în Ucraina urmărind modul de implementare a Legii 3419-D, care va face obiectul unor legi speciale ce urmează a fi adoptate de către Rada Supremă a Ucrainei”.

Andreea Păstârnac, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni