Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 24 Februarie , 2015

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Baia Mare sărbătoreşte Ziua Siguranţei pe Internet 2015

de Gazeta de Maramures

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Baia Mare se alătură altor sute de şcoli şi organizaţii care sărbătoresc Ziua Siguranţei pe Internet şi promovează folosirea responsabilă a Internetului şi noilor tehnologii de către copii.

 

Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Baia Mare a marcat Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet printr-un eveniment în cadrul căruia s-au discutat aspecte pozitive şi negative ale folosirii Internetului şi s-au realizat afişe cu mesaje educative pe aceeaşi temă.

 

Activitatea a fost deschisă de către doamna prof. documentarist Viorica Telcian, care le-a prezentat elevilor din clasa a IV-a B un filmuleţ educativ. După ce s-au purtat câteva discuţii pe baza celor vizionate, elevii au fost împărţiţi în patru echipe şi au avut ca sarcină să noteze aspecte pozitive şi negative ale internetului.

În continuare, copiii au compus poezii şi cântece legate de aceste „oportunităţi” şi „pericole” ale Internetului. De asemenea, elevii au fost antrenaţi să realizeze postere cu slogane, astfel încât să promoveze folosirea responsabilă a Internetului şi a noilor tehnologii.

La această activitate au participat cei 22 de elevi ai clasei a IV-a B, coordonaţi de prof. înv. primar Berlinger Maria şi prof. documentarist Telcian Viorica.

 

Ziua Siguranţei pe Internet a fost celebrată marţi, 10 Februarie 2015 şi propune tema „Împreună facem Internetul mai bun!”, oferind oportunitatea abordării într-o manieră non-formală a aspectelor pozitive pe care mediul online le are în dezvoltarea copiilor şi tinerilor şi, totodată, a rolului pe care fiecare dintre noi îl avem în crearea unui Internet mai bun. 

 

„Scopul acestei activităţi este de a promova utilizarea într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line, respectiv a telefoanelor mobile, mai ales de către copii, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet .”

Berlinger Maria, consilierul educativ al Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare