Şcoala de bătaie

Şcolile din România se situează pe locul doi într-un clasament care cuprinde 37 de ţări în ceea ce priveşte violenţa, iar peste 70 la sută dintre elevii români recunosc că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor, potrivit studiilor.

Şcoala a devenit, din loc de educaţie, loc de agresiune. România se situează pe podium în privinţa violenţei în şcoli. Nu demult, o elevă de la Şcoala „Nicolae Iorga” din Baia Mare a fost transportată cu un elicopter SMURD la Bucureşti. Fetiţa a fost bătută de un coleg de-al ei de clasă. Violenţa în şcolile de la noi a ajuns la un nivel îngrijorător şi creşte de la an la an. Şi, din păcate, exemplele negative pornesc chiar de la catedră - 103 profesori au fost reclamaţi pentru violenţă, şantaj sau furt, dar şi din familie.

În România anului 2015, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.

Statisticile dezvăluie o realitate sumbră, cu cauze multiple: în 2013, 2 elevi au fost prinşi având asupra lor pistoale cu gaz, iar 8, cuţite. În acelaşi timp, au fost raportate 6 violuri comise de elevi.

Bătăile şi furturile sunt, din păcate, la ordinea zilei în unităţile de învăţământ de la noi: în total, 597 de elevi au fost implicaţi în acte de violenţă, iar peste 70 au furat. Cum s-a ajuns aici?

Monica Puha, psiholog şcolar, spune că: „Din punct de vedere psihologic, lucrurile s-au degradat în ultimii ani. De fiecare dată ne întâlnim cu violenţa copiilor împrumutată fie din filme, fie din găştile din care fac parte. Nu se implică absolut deloc familia în educarea copiilor. Majoritatea copiilor care devin agresivi în şcoală sunt copii nesupravegheaţi, copii fără educaţie de acasă, care provin nu neapărat din familii dezorganizate. Ci din familii foarte bune, dar unde părinţii nu au timp să se ocupe de ei. Şi atunci, din efectul de turmă, intră în tot felul de găşti, li se pune condiţia: „dacă nu faci ca şi mine, nu mai faci parte din gaşca mea!” şi în felul acesta copiii încep să bea şi să fumeze. Vârsta adolescenţei îi determină pe copii să fie agresivi, să apară lideri de grup şi li se pare că dacă nu ies în evidenţă printr-o faptă frumoasă, trebuie să iasă prin agresivitate. Majoritatea aşa îşi manifestă personalitatea la vârsta adolescenţei. Este o personalitate împrumutată şi copiată de la găştile din care ei vor să facă parte. Până intervine conştiinţa, până sunt ei responsabili de ceea ce au de făcut, ne întâlnim foarte des cu fapte de agresivitate în şcoală. Şi majoritatea acestor copii provin din familii unde nu se implică părinţii în educaţia lor. Până în clasa a XI-a, toţi sunt aşa. 90% dintre băieţi, dar şi dintre fete, sunt agresive.”.

Poate consilierea psihologică să îndrepte aceste comportamente? „Da, cu condiţia că m-am ţinut de ei. Şi acum am rezultate, pot să spun, ameliorate. Sunt copii cu care vorbesc suficient de des. Cu cei care vin la consiliere şi cu care mă pot întâlni mai des se vede progresul. Dar majoritatea refuză consilierea pentru că li se spune de către ceilalţi „ce, mă, te duci la psiholog? Eşti bolnav?”.

Se confundă psihologul cu psihiatrul. Şi atunci, decât să se facă de ruşine în faţa lor, evită. Şi în aceste cazuri, cu majoritatea mă întâlnesc în particular şi nu neapărat în cabinet, pentru că nu vor să vină în cabinet. Aşa că ne întâlnim la un ceai şi discutăm ca prieteni. Şi atunci îmi spun „vă promit, doamna, nu mai fac”. Şi apoi, discutând cu diriginţii, aceştia îmi spun: „să ştii că se vede un progres, ai vorbit săptămâna asta cu el?”. Dar pot să spun că rezultatele se văd abia după clasa a X-a”, spune Monica Puha. 

O cercetare sociologică longitudinală (de şase ani) efectuată asupra unui eşantion din 1000 de copii canadieni (cu vârstele de la 2 la 11 ani) a dezvăluit că agresivitatea este o trăsătură neuniform distribuită, adică gradul de agresivitate variază de la un copil la altul. Aproximativ o treime dintre copiii investigaţi (31%) dau dovadă de un comportament comparativ paşnic, jumătate dintre ei (52%) sunt mai agresivi în copilărie, dar apoi se temperează în adolescenţă, în timp ce a şasea parte dintre ei (16%), majoritatea din familii nefavorabile, manifestă o agresivitate înaltă constantă, care se păstrează şi atunci când se maturizează.

Un alt studiu, al cercetătorilor chinezi, de asemenea, a arătat că elevii implicaţi în agresiuni la şcoală pot fi divizaţi în mai multe categorii, iar proporţia celor mai agresivi e de aproximativ 16%.