Schimbul de azi: Virusul Securitatii in CNSAS

“… cand va preda Timofte intreaga arhiva a Securitatii?” Hamletiana dilema, dar veti afla raspunsul dupa ce veti parcurge aceste litere insiruite intr-o dezordine pe care am sa va rog sa nu-mi cereti s-o explic printr-o logica, fie aceasta oricat de primara. Pana la raspuns, va propun o tentativa de a intelege boala rusinoasa cu care s-a pricopsit Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, ca un flacau imberb si neexperimentat surpins la ieftina casa de rendez-vous a maramureseanului Gheorghe Goran (ultimul comndant al Securitatii Bucuresti). Pentru ca CNSAS-ul nostru cel de toata zilele are mancarimi prin toate partile. Consiliul a contactat virusul atunci cand n-a tinut seama de sfaturile „batranilor” si s-a avantat sa sarute pe gura taman Securitatea, imbratisand cel putin trei bucati patate cu albastru pe degete: Loti Fabian, Gheorghe Pasc si Oprisor Onitiu. Daca Onitiu, angajat pentru instruirea (!) investigatorilor CNSAS, a fost incriminat pentru „ofiterita” la Directia 1 a DSS, apoi ca sef al Departamentului Cultura din Securitatea lui Goran, si a fost preluat din mers, dupa ’90, de Virgil Magureanu la sefia Serviciului Sinteze din UM 0215, tovarasul maior Pasc are o poveste se incheie cu celebrul talc popular „lupul paznic la stana”. Pasc a urcat treptele afirmarii in goana, fara sa gafaie. Decembrie ’89 l-a surprins pe maiorul de securitate de atunci, insa aparitia SRI, in forma incipienta o metamorfoza mai blanda a vechii Securitati, l-a propulsat pana la gradul de colonel. „Scanteia” colonelului Pasc s-a numit tot Magureanu. Salajeanul, primul sef al SRI, a intuit „maina” pe care sa pluseze: Pasc. Increderea taciturnului sef a fost demonstrata prin inaltarea colonelului pana la sefia Diviziunii F (care se ocupa cu arhivarea electronica - stocul informatiilor). La un moment dat, se spune ca unul bine ales, colonelul s-a pensionat, iar la scurt timp de la „petrecerea bastonului” a luat fiinta CNSAS. Absolut fara nici o legatura cu evenimentul, Pasc a devenit patronul unei firme de protectie si paza care a „castigat” dreptul exclusiv de a apara Gauck-ul mioritic. Fostului securist si sereist din „epoca ardeleana” i se reproseaza ca ar fi montat instalatii de ascultare in interiorul CNSAS, toate discutiile investigatorilor instruiti de Onitiu fiind cunoscute de „subiectele pe care acestia le studiau” (adica de fostii camarazi din Securitate). Din CNSAS se mai aud vaite si azi. Dar uite, luati de val si de povestea “lupului numit paznic la stana” (ca deobicei, nimeni nu a dezvaluit numele celui care l-a numit pe “lup” in acest post), am omis raspunsul hamletianei dileme referitoare la momentul in care arhiva Securitatii nu va mai fi masurata in metri, ca berea pe tejgheaua crasmei din Chelinta, ci va fi complet in posesia Gauck-ului romanesc. Nu-i nimic, n-o lasam nelamurita. Avem la dispozitie un “pese”… P.S.: Raspunsul a fost oferit chiar de Ioan Timofte: niciodata. Catalin Vischi